Mama ei de șoferie!


pacrare(Foto de aici)

Vin din București unde am stat în intersecții de am behăit. Nu, nu pentru că era chiar omorul de pe lume ci pentru că erau acolo milițieni (pardon!, politiști) care dirijau circulația dând bezmetic din mâini. Am vrut și eu, ca tot omul, să-mi cumpăr o ie faină și m-am umplut de toți dracii din lume. Oare cum fac minunații ăștia de bulibășesc orice când apar, cică, să degreveze aglomerația? Fac o școală specială de produs încurcături? Zău, nu pricep! Cum apare unul, cum se face haloimăs în intersecție.

Pentru că tot mi-am perfecționat limbajul suburban la volan, zicându-le multe de dulce, mi-am adus aminte cum am luat carnetul de șofer. Și i-am iertat. Că nici noi, șoferii…Nici nu-mi vine să cred că acum conduc cu țigara într-o mână și telefonul la ureche.

Cu 15 ani în urmă. Locuiam în Iași și venise vremea să nu mai cheltui mici averi pe taxi. M-am înscris la o școală de șoferi care avea în dotare cîteva Dacii prăpădite. Mai mult stăteau în service decât pe stradă. Din cauza asta școala a durat vreo șase luni. Și, dacă era după ei, ar mai fi durat șase.

Primele ore au fost catastrofale. Dezastru. M-a dus onorabilul instructor pe șoseaua care merge la Albița. Noroc că la vremea aceea erau puține mașini pentru că subsemnata conducea când pe stânga, când pe dreapta, trasând un fel de linii curbe. Toată șoseaua era a mea. Zici că aveam jaloane pe mijlocul străzii pe care trebuia să le ocolesc. Omul și-a pus mâinile în cap. Deh, nu luase în serios mărturisirea că habar n-am de mașină, că n-am ținut de volan în viața mea și nici n-am fost vreodată curioasă să văd manevrele unui șofer lângă care stăteam. O fi crezut că glumesc.

Lasă că nici domnul instructor nu știa să se exprime. Mă învățase că atunci când iau o curbă ”să ai grijă, niciodată nu mărești viteza”. Nu vă spun de câte ori i-am urcat Dacia amărâtă pe trotuar, pe străduțele înguste din spatele blocurilor din Tătărași, în curbe strânse de 90 de grade.

– Ești nebună! Cum dracu’ iei curba?

– Fără să măresc viteza, i-am răspuns, senină.

– Cât aveai viteza, femeie?

– 60. M-am uitat pe vitezometru înainte să fac la dreapta și am respectat instrucțiunile.

– Și o curbă se ia cu 60 la oră?

– Dar cu cât? Nu mi-ați spus dumneavoastră doar să nu măresc viteza? Iaca, n-am mărit-o.

L-am disperat pe bietul instructor. Mi-a spus că în viața lui nu-i mai trebuie elev care să fi absolvit dreptul. Și să mai fie și cârcotaș, așa ca mine.

Când a venit vremea să dau examen, instructorul a sugerat că ar mai trebui să iau niște ore. Nu reușisem să învăț, oricât m-am străduit, parcarea laterală cu spatele. Nici n-am vrut să aud să mai fac ore. Mă săturasem de școală și de rabla lui. Voiam carnetul. Eram sigură că al meu bărbat n-avea să mă lase să circul pe stradă decât după ce eram în stare să conduc.

– Și dacă îți spune la examen să faci parcare laterală fix cu spatele?

– Văd eu, am răspuns ambiguu. Sper să nu pice blestemata de parcare pe care o urăsc.

În fapt, aveam ceva în gând. Știam niște prieteni care aveau alți prieteni care știau niște polițiști. Știți voi, telefonul fără fir. Drept urmare, am dat sfoară în țară că dacă mă pune vreunul să fac parcare laterală cu spatele între două mașini va fi accidentul zilei, o să le boțesc cu siguranță pe amândouă plus rabla pe care urma să o conduc. Bașca aveam să dau cu capul de parbriz pe onor examinatorul. Cineva a auzit și m-a luat în serios. Pentru că la examen, după ce m-a plimbat pe câteva străzi, am ajuns pe una în care nu se zărea nici o mașină parcată. Nici pe stânga, nici pe dreapta.

– Parcați lateral. Simplu, pe dreapta, mi-a ordonat polițistul, zâmbind enigmatic.

Artistic am parcat. Doar aveam un hectar de drum în care să mă desfășor. Când mi-a spus rezultatul (pozitiv, ce credeți!) m-a întrebat cu același zâmbet mucalit:

– Și totuși, dacă veți fi nevoită să parcați vreodată cu spatele, ce-o să faceți?

– N-o să fie nevoie. Mă duc două străzi mai încolo, unde găsesc hectarul liber.



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

1 reply

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: