CRONICĂ LITERARĂ – Despre debutul prozatoarei Lili Crăciun


carte calatoria carte

”CRONICĂ LITERARĂ

”Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra…”
Despre debutul prozatoarei Lili Crăciun

Viața, pe tot traseul ei sinuos, devine o consecință inexorabilă a deciziilor asumate și ce poate fi mai devastator pentru o mamă decât dubiul între asumarea unei noi maternități, nedorite, și hotărârea de a curma cu bună știință suflul celui abia zămislit sub inima ei!…Dincolo de preceptele religiilor lumii și în afara edulcorărilor bisericești care afirmă că fiecare copil se naște cu o pâine în mână, România anilor comuniști a fost un spațiu al terorii în care femeile aveau ca normă de nașteri patru copii și o lipsă aproape totală a condițiilor normale pentru a-i crește civilizat. Patru luni concediu postanatal, urmate de o creșă mizerabilă de la care cei mici erau luați bolnavi, flămânzi și neschimbați la timp, cozi interminabile în ger sau caniculă pentru un pui, frigul din apartamente, lipsa apei calde și a gazelor, groaza de a nu spune ceva interzis care te-ar fi aruncat în temniță, lipsa de orizont și de libertate, obscurul unei existențe dusă de azi pe mâine, într-o enclavă lăcătuită de un sistem politic totalitarist care construia socialismul pe cadavrele unei populații abrutizate și ținută în teroare, o panteră a lui Rilke ce nu mai avea decât visul unei reminiscențe a libertății, gemând câteodată în timpul somnului din spatele gratiilor; aceasta este lumea sinistră în care autoarea Lili Crăciun decide că nu mai poate aduce al treilea copil. Doamna noastră gândește, simte și speră la fel ca oricare femeie educată purtând în suflet rănile încă mici ale unor dezamăgiri maritale ce nu își aflaseră locul în exuberanța cu care pornise la drum alături de omul iubit. Pe lângă povestea propriu-zisă, paginile descifrează cu finețe voalată tristeți conjugale și o singurătate afectivă pregătită încă de pe atunci să se adâncească, demonstrând o dată mai mult că sub taina căsătoriei își fac de multe ori loc tare, greu și dureros de mărturisit când soția și-a construit întregul univers în jurul delicateții, discreției și rolului asumat în familie cu maturitate și devotament.
Cartea ”Călătoria” este, indubitabil, o confesiune care cutremură prin sinceritatea devoalării unui infern situat la poarta morții. Pentru că este un infern să iubești atât de mult copiii, mai ales pe cei doi deja avuți și să hotărăști cu bună știință că un al treilea ține de insuportabil. Oricât de atroce ar suna, mamele animal fug de la locul pericolului cu puii viabili și îl lasă pradă pe cel bolnav; renunță la unul și îi salvează pe ceilalți, după cumplita lege a naturii care hotărăște jertfa unui răscumpărător. Împotriva partidului, Lili Crăciun își hotărăște singură libertatea de a decide în privința trupului ei. Dincolo de decizie se află moartea, anii de detenție sau eliberarea…Nu este un roman al falselor pudibonderii sau lamentări, nu este nici măcar un roman, ci mult mai mult: un remember pentru generațiile care trecut prin lagărul comunist și un avertisment pentru cei tineri care au misiunea de a nu scăpa lucrurile de sub control astfel încât să fie posibilă o revenire a acelor ani. O carte a recunoștinței pentru tânăra doctoriță care îi maltratează uterul pentru a-i scăpa viața, dar și a portretizării medicului ce îi strivește demnitatea și sufletul cu bocancii grobianismului, o explorare a rezistenței umane împinsă până dincolo de limita durerii, așa cum numai femeii i-a fost dat să îndure. Și totuși, din întunericul fricii viscerale de un regim politic ce malformează suflete și conștiințe, se propagă lumina carității…un fascicul purificator care unește mâinile oamenilor până ieri necunoscuți unii altora, o asumare conștientă a pericolului de a ajuta, sfărâmând barierele claselor sociale, spaimei de procuratură, a indiferenței și, uimitor, pe cele ale unor culturi și religii total diferite.
O carte a disperării scrisă de o femeie căreia, iată, maternitatea avea să-i aducă doar prima durere, urmată, mai târziu, de o alta, cu mult mai sfâșietoare. O femeie atât de puternică, încât reușește să scuture, aparent cu ultimele puteri, fiecare povară cu care destinul implacabil încearcă să o trântească la pământ și care se ridică de atâtea ori, încât până și lui îi este rușine să o mai doboare, fraternizând cu ea și dându-i tăria de a lăsa la vedere, cu autentică măiestrie literară, cicatrice ascunse în confesionalul timpului. Lucruri puțin știute, abia intuite, mai degrabă ascunse sub cearșafurile conveniențelor sociale și conjugale, dorind să treacă sub tăcere faptul că nu doar erosul masculin ne descifrează trupul conferindu-ne dimensiunea propriei feminități, ci, uneori, hâda masă a unui spital de ginecologie.”

(Odette Sofronescu)



Categorii:Despre mine

Etichete:, , , , ,

2 replies

  1. Felicitari! Sa fie intr-un ceas bun si sa fie urmata de multe altele!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: