Tesi, unde-mi sunt pantofii?


pantofi(Foto de aici)
Am o pereche de pantofi pe care îi ador. I-am găsit în toamna trecută la Cluj. Albi, cu un toc suficient de mare cât să mă simt femeie dar suficient de mic cât să nu-mi blestem zilele dacă-i încalț. De ieri, de când mă frăsui prin casă nehotărându-mă cu ce naiba să mă îmbrac la lansarea ”Călătoriei” mele, îi caut prin toate cotloanele. Nu-s și gata! Parcă au intrat în pământ. Sau cine știe, n-or vrea să-mi încalțe picioarele. ”Na, du-te femeie la lansare și fără noi!”
Enervată că au dispărut în ceață ca economia românească de după ”revoluție” i-am lăsat în mama huciului. În fond, nu pantofii fac o scriitoare, nu?! Și nici romanul nu va fi citit mai mult dacă-i încalț. Dar n-am putut să stopez o amintire a altor pantofi, la fel de temperamentali, care se înghesuie să iasă la lumină.
L-am prins pe frate-miu student numai un an. Eu în anul I, el în anul V. Bonom, cu mult bun simț, educat, era adorat de fetele cu care stăteam în cameră. Nu mai era numai fratele meu. ”Lili, vezi că te caută fratele nostru”.
Când a venit vremea să-și ia rămas bun de la studenție, m-a întrebat dacă n-ar vrea vreuna din fete să meargă cu el la banchet. Mare bal mare!, avea să se țină la Cabana Durău timp de trei zile și trei nopți ca într-o poveste. Avea prietenă de care era îndrăgostit lulea (sper că mai este și azi, fata de atunci i-a devenit soția) dar iubita lui era studentă tocmai la Galați și nu putea să-l însoțească.
– Tesi, te duci cu fratele meu la banchet? Trei zile la Durău, munte, distracție. Prietenește, fără alte obligații, am rugat-o pe colega noastră de cameră, cu un an mai mare decât noi, boboacele.
– M-aș duce, am totală încredere în Dorel. Numai că știi, n-am cu ce să mă îmbrac.
Am sărit cu toate, am răscolit dulapurile ca să o facem gigea, să fie cea mai faină parteneră de bal, să arate într-un mare fel. Doar urma să fie partenera ”fratelui nostru”. La pantofi am rămas cantonate la cei pe care tocmai îi primisem în dar de la soră-mea. Cu siguranță mergeau cu rochia aleasă. Împreună o transformau într-o prințesă. Maro deschis, cu un toc cui elegant, veneau perfect. Nu-i purtasem vreodată, îi țineam pentru o ocazile specială, dar fratele meu merita să le facă safteaua Tesi. I-am dat de grijă să aibă mare grijă că-s cadou de la soră-mea și mi-s tare dragi.
La întoarcerea de la Durău, Tesi m-a ocolit cu încăpățânare câteva zile la rând. De câte ori dădeam să o întreb cum a fost, dădea din mână și fugea mâncând pământul. Am început să am îndoieli în bunul simț al fratelui meu. ”Doamne, ce s-o fi petrecut acolo?”
Am fugit la căminele din Codrescu și l-am luat la treișpe-paișpe.
– Bă, ce dracu s-a întâmplat? Tesi nu mai vorbește cu mine. I-ai făcut ceva, te-ai legat de ea, te-ai îmbătat? Ai violat-o!
Fratele meu a început să râdă încetișor.
– Nu i-am făcut nimic, de unde naiba le scoți?
– Atunci de ce fuge de mine ca de dracu’?
– Habar n-am însă nu-s eu vinovatul. M-am purtat colegial cu ea, așa cum am spus.
Din Codrescu în Pușchin nu erau mai mult de zece minute de mers pe jos. Ne despărțea bulevardul Copou. Până în cameră mi-au trecut prin cap tot felul de povești. Poate că era supărată tocmai că nu i-a făcut nimic. Poate că se aștepta ca mototolul să o pupe. Poate…
Când am deschis ușa și i-am văzut ochii vinovați, o întrebare la care nici măcar nu mă gândisem a țâșnit fără să mă avertizeze că e coaptă în minte:
– Tesi, sunt trei zile de când ai revenit. Am o singură nelămurire, unde-mi sunt pantofii??
– I-am uitat la Durău!, mi-a mărturisit spășită.
Uf, am răsuflat ușurată. Bine măcar că n-o violase frate-miu sau că nu voise ea de la el vreun romantism și ăla o refuzase. Cât despre pantofi… cine știe pe la ce Durău or fi rămas și cei pe care nu-i găsesc azi…



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: