Prea scurtul drum de la președinție la hazna


S-a prăpădit unul dintre corifeii politicii românești post-decembriste, „bufonul”, „măscăriciul”, „rudotel” sau „balamuc” – după doar câteva dintre poreclele care i-au fost atribuite în perioada sa de așa zisă glorie. În fapt, a beneficiat de o notorietate insistent întreținută de foștii membri ai nomenclaturii comuniste și ai fostei Securități. Fiindcă lui Corneliu Vadim Tudor, căci despre el este vorba, i s-a atribuit un rol precis, imund și dezgustător, de care el s-a achitat cu un talent ieșit din comun.

S-a remarcat, după debutul din anii ‘70 la „România liberă“, atunci când a devenit țucălarul scriitorului de tristă amintire Eugen Barbu. Împreună – în revista „Săptămâna”, un fel de oficios pe care Securitatea l-a contrapus culturii de rezistență anticomunistă, promovată de „România Literară” și de alte reviste de cultură din țară – au spurcat tot ce era mai valoros în mișcarea de idei a vremii. Devenise un fel de certificat de calitate, iubitorii de cultură știau că un autor merită cu adevărat să fie citit dacă era lăudat la „Europa Liberă” de către liderii incontestabili ai criticii acelor vremuri, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, și bălăcărit abject în „Săptămâna”. În același periodic, CV Tudor a scris nenumărate ode Ceauşeştilor, al căror apărător vehement a rămas până la moarte.

După Revoluţie, FSN și generalii din umbră au decis să acopere întregul spectru politic, ca să diminueze influența crescândă a partidelor istorice, de care se temeau ca de moarte, întrucât o mare parte dintre foștii lor membri și simpatizanți erau încă în viață. Așa că partidul monolit s-a divizat în PDSR – socialist, PDAR – agrar, PSM – comunist și PUNR – naționalist. Cu bani alocați de guvernul noii nomenklaturi, Vadim a înfiinţat „România Mare”, o publicație de sorginte securistă, un fel de „Săptămâna” amplificată la puterea „n”, din paginile căreia a împroșcat cu dejecții, într-un limbaj violent, rasist și antisemit, nemaiîntâlnit în întreaga istorie a presei românești, tot ce se opunea stăpânilor săi. A făcut deliciul „galeriei”, dând satisfacție celor mai grobiene instincte umane, îndreptate în primul rând împotriva intelectualității dar și a adversarilor politici.

În 1991, „România Mare“ s-a transformat, previzibil, în partid politic, pentru a încorpora diviziile de foşti securişti rămași fără ocupație după Revoluție și pentru a le crea o platformă de revenire în viața socială. Mai apoi a înghițit PUNR și s-a plasat într-un fel de falsă extremă dreaptă a eşichierului politic, afirmându-se ca anti-european şi anti-american dar, pe de altă parte, puternic pro-socialist, un fel de pastișă a ceea ce făcuse idolul său – Ceaușescu. Apoi s-a năpustit asupra maghiarimii și a evreimii, în diatribe care au creat un precedent periculos și ireparabil, înlesnind oricui posibilitatea de a le repeta fără să fie pedepsit. „Vom pune mâna pe arme, dacă ungurii se răzvrătesc“, spunea Vadim la mijlocul anilor ‘90 și abia mult mai târziu ungurii din România, dar și ceilalți cetățeni, au înțeles că partidului România Mare i se încredințase tocmai această misiune: de a supune UDMR, cu veșnicele lui pretenții, unui șantaj perpetuu.

În îndeplinirea misiunii încredințate și-a asumat rolul de clown, a declarat, nu odată, că „țara asta trebuie condusă cu mitraliera”, i-a regizat fostului președinte Constantinescu un scandal sexual cu o actriță de mâna a 7-a, s-a plasat de fiecare dată de partea minerilor care năvăleau în București, a inundat piața media cu știri falsificate și pericole inventate, a publicat nenumărate texte despre presupuse picanterii din viața politicienilor, toate în stil tipic securist, adică o mică fărâmă de adevăr îmbrăcată într-un noian de invenții și insulte. Cu toate că niciuna dintre etichetările lansate de „Tribun” (poreclă aleasă de el însuși) nu a putut fi dovedită vreodată, majoritatea au devenit folclor. O dovadă în plus a apetenței insațiabile a românilor pentru bârfă și zvon. Bine protejat de sistem, Vadim a plătit foarte puține dintre zecile de procese de calomnie pierdute iar închis nu a fost, niciodată.

Apogeul imposturii sale a fost atins la alegerile prezidenţiale din 2000. Pe dezamăgirea electoratului produsă de guvernarea CDR și de prestația lui Constantinescu, discursul său radical, care cerea lichidarea fizică a hoților și mafioților (neindentificați), l-a calificat în finala prezidențială, în care a cumulat peste trei milioane de voturi! Oameni simpli, care nu au înțeles manevrele foștilor securiști de a-i netezi drumul lui Iliescu spre un nou mandat și care au luat de bun discursul anti-corupție perorat de Vadim.

De aici încolo însă, odată cu începutul de democratizare a țării, creșterea nivelului de trai, îmbătrânirea generalilor și, mai apoi cu plecarea unei bune părți a simpatizanților săi în afara granițelor, steaua demagogiei lui Vadim a apus. Cu o carieră compromisă de scandaluri şi calomnii, CV Tudor şi-a trăit ultimii ani din viaţă în mocirla emisiunilor de scandal şi divertisment ieftin.

Consecințele dispariției sale nu vor întârzia să apară. UDMR s-ar putea să nu mai facă pragul de 5%, pentru că nu mai are adversar, iar pe culoarul naționalismului se vor înscrie degrabă doritorii celor cel puțin două-trei procente rămase fără reprezentare. Cum Dragnea nu pare prea interesat și nici cunoscător al fenomenului, este foarte probabil ca bătălia să se dea între Oprea, șeful partidului „unitate militară”, care înglobează și rămășișele vechii gărzi peremiste, și Băsescu, recent înscris în PMP, restul fiind insignifianți.

Dar dacă aștia doi se unesc, întru apărarea „interesului național”?

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 16 09 15



Categorii:Uncategorized

1 reply

Trackbacks

  1. Vadim Tudor si mostenirea sa, vadimistii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: