(Foto de aici)
Din Spania am tras o fugă până în Andora. Să cad pe spate nu alta. Parfumuri de parfumuri. Cât vezi cu ochii, la jumătate de preț. Și, fără să mă gândesc la ce naiba îmi trebuie atât de multe, umplu o sacoșă de parfumuri. Să am, ca ghiolbanul!
În seara când am făcut bagajele ca să plecăm acasă, mi-a luat Dumnezeu mințile.
– Eu nu pun parfumurile la cală. Cum le aruncă ăia neglijent, mă trezesc că-mi sparg sticluțele cu esențele minunate.
– Treaba ta!, m-a lăsat partenerul să-mi fac damblaua, fără să-și dea seama că fac o prostie.
Drept urmare, mi-am îndesat în valiza de mână toate parfumurile. Și, cu frica neglijenței celor care manevrau bagajele la cală, am pus în aceleași bagaje și două statuete de bronz. Don Quijote cu suliță. ”Or să-mi îndoaie ăia sulița prin trântire”, a fost argumentul tăcut.
”Piu, piu! Piu, piu”, au zdrăngănit aparatele la aeroport.
– Ce aveți în bagaje?, m-a întrebat vameșul, punându-mă să desfac valiza.
– Cadouri, i-am răspuns, voind să intru în pământ de rușine. Para mis hijos, am continuat, bâlbâindu-mă într-o limbă pe care o cunoșteam prea puțin. Lângă tonele de parfumuri aveam și chitanțețe din Andora.
– Bueno , vaya, vaya!, m-a lăsat să trec. ”Para mis hijos”, uitându-se pe chitanțe și la sulițele celor doi Don Quijote, m-a îngânat râzând cu gura până la urechi.

Categorii:Uncategorized