Firavă, gemând ușor să nu o auzim căci se ferește, considerând că avem destule necazuri ca să ne mai încarce și cu durerile ei, târându-și piciorul bolnav în care medicii i-au înfipt patru metalice ca să-i salveze viața, mama a rămas singura mea legătură trainică cu copilăria. Cât trăiește, va fi cineva care să îmi spună cu îngrijorare: ”Copchilă, ai grijă cum te îmbraci, că-i frig!”. Mă pot considera copil cât mama mai este pe acest pământ, iubindu-mă tăcută, fără efuziuni sentimentale dar cu o forță infinită care vine din interiorul sufletului ei încă tânăr.

Ce viață a avut mama! O copilă la vremea când războiul se apropia de Suceava – linia a III-a a frontului – , a fost nevoită să plece cu bunica și surorile ei în bejenie. Evacuate din calea morții, au plecat în niște papuci din pânză în picioare, care s-au rupt mult prea repede. Bunicul…