Mă asfințește luna în noaptea albăstrie.
Ce ruginiu de doruri mă condamnă
Înfășurându-mi sufletul în toamnă?
Cum ar fi fost de n-ar fi fost să fie.
De nasc furtuni sunt val izbit de țărm.
Pierdută-n pașii nisipiți cu rouă,
Mă plânge-amar dorința de etern
Și visul rătăcit ’ntr-o taină nouă.
Ce rece-i amintirea și chipul neștiut!
Rămân în toamna tristă-o veșnicie,
Brumărind întrebări stinse-n trecut:
Cum ar fi fost de n-ar fi fost să fie?
(Vlad – 19 iulie 1986 – 6 septembrie 2004)
Mama ›
Categorii:Poezii, Scrisori către îngerul meu
Simpatica Doamna, ma numesc GHEORGHE si sunt abonat la siteul Dvs. Imi place de Dvs. Daca nu erati maritata ,va luam de nevasta. Continuati cu aceste prelegeri , si sa la publicati, ca aveti talent si har.Din pacate am scapat trenul cu maoldovence. Am uitat sa va spun despre mine:sunt jumatete moldovean,jumatate oltean si jumatae jidan.
🙂 🙂 🙂 Mulțumesc!
🙂 🙂 🙂 Mulțumesc!