(Foto de aici)
fir de ceață lăptoasă și nisipie
prelingându-se apatic
pe pereții clepsidrei
care privește albastru și indiferent
adunându-se cu înverșunarea
bobului rătăcit în nisip
risipit în neînțelesul stins
al furtunii spartă în nemurire
într-un abur cald de dumnezeire
murmurul amintirilor
urcă agale în clepsidră
spre tăcerea eternă a lui a fost odat.

Categorii:Poezii

Etichete:amintiti, timp