Batjocoriți Pas cu Pas


Cu toate anchetele DNA, cu incompatibilitățile descoperite de ANI, cu toată presa pe cap, cu toată opinia publică ostilă, la ședința extraordinară convocată pentru dezbaterea noului Cod Fiscal, parlamentarii și-au mai bătut joc încă odată de toți cei pe care, chipurile, i-ar reprezenta în legislativul țării. Senatorii s-au adunat ca să voteze că… ședința nu se mai ține, iar deputații nici măcar nu s-au mai adunat! Motivul invocat: lipsa unui raport al Comisiei de Buget precum și solicitarea liderului interimar al PSD, Liviu Dragnea, de a avea o nouă rundă de negocieri cu liderii celorlalte partide palamentare.

Asta după ce nu mai departe de acum trei zile, premierul, interimar și el, anunțase că gata!, avem acord politic, avem Cod Fiscal, luni se votează. După consultările care au avut loc joia trecută – și la care au participat ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici (PSD), Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache (PNL), Eugen Nicolicea și Haralambie Vochițoiu (UNPR), Iuliu Winkler, Erdei Doloczki Istvan și Alexandru Vegh (UDMR) şi Cătălin Beciu (ALDE) – au fost anunţate propunerile convenite în unanimitate: TVA să scadă în două trepte, de la 24% în prezent, la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi 19% de la începutul lui 2017 şi ca eliminarea supraaccizei la carburanţi să fie amânată până la 1 ianuarie 2017.

Foarte grăitor, la legile prin care și-au mărit veniturile și pensiile, pentru ei și pentru demnitari, nu au avut nevoie nici de „acord politic”, nici de „raportul Comisiei de Buget” și nici de prea multe consultări, le-au votat la foc automat. La fel de prompt ca și parlamentarii, atunci când este vorba despre turul pantalonilor proprii, este și președintele Johannis. Absent în dezbaterea publică a marilor proiecte,  plecat mai mereu din țară pe la tot felul de întâlniri, simpozioane și festivaluri, asta atunci când nu este oficial în vacanță, locatarul de la Cotroceni a sărit ca ars și a replicat în aceeași zi în care a fost acuzat de către un grup de investigatori media că există diferențe uriașe între declarația sa de avere și sumele înscrise în contractele de închiriere ale imobilelor pe care le deține: „nu-i adevărat!”

În realitate, amânările solicitate de Dragnea au un cu totul alt substrat, unul politic. În interiorul PSD, în numele căruia liderul interimar a cerut reluarea discuțiilor pe Codul Fiscal dar și pe majorările salariale promise bugetarilor, în special din sănătate și învățământ, se dau lupte crâncene pentru putere. Surse din interiorul partidului de guvernământ, citate de presa online, au lăsat să se înțeleagă că Dragnea i-ar fi solicitat premierului titular (mai știți vreo țară cu doi prim-miniștri în funcție?), Victor Ponta, să-și prezinte demisia până cel mai târziu la sfârșitul acestei săptămâni, sub amenințarea retragerii sprijinului politic. Adică un ultimatum. Asta după ce săptămâna trecută tot Dragnea i-a cerut liderului TSD, cântărețul Sturzu, să nu-l invite la școala de vară a tinerilor socialiști de la Sulina pe fostul șef al PSD. Grăitor, în același sens, a fost și faptul că același Dragnea a fost singurul lider care a ieșit la declarații după ședința Coaliției de Guvernare în care s-a stabilit amânarea discuțiilor pe noul Cod Fiscal, deși la ea au participat și Ponta, Oprea, Tăriceanu și Constantin.

Din cele de mai sus se poate deduce și că BNR, în speță guvernatorul acesteia – Mugur Isărescu și trupa lui de ofițeri, pardon… consilieri – opozantul cel mai acerb al noului Cod Fiscal, nu a acceptat nici compromisul adoptat de politicieni în cursul săptămânii trecute, de scădere treptată a TVA și eliminarea abia peste 16 luni a taxelor abuzive inventate de Cabinetul Ponta. Ce să înțelegem de aici? Că sub pretextele împachetate snob în tot felul de termeni tehnici, Isărescu și, respectiv, finanțatorii mondiali, ai căror reprezentant în România s-a afirmat a fi, doresc să împingă populația până dincolo de limita suportabilului? Aici nu mai este vorba despre teorii savante, cu plus și minus la deficite, ci despre supraviețuire. Și așa noul Cod Fiscal, în forma sa propusă spre re-votare, avantajează copios corporațiile internaționale în dauna micilor întreprinzători locali. Dar să mai și lași TVA la aceeași cotă ca în lunile în care țara era în colaps înseamnă fie un calcul rece pe spinarea unui popor care a dovedit în istoria sa că rabdă orice, fie o provocare menită să stârnească proteste și greve.

În același timp, opoziția, care se autointitulează, abuziv după părerea noastră, ca fiind de „dreapta”, în loc să se bată eroic pentru avantajarea întreprinzătorilor locali și a capitalului autohton, propune, prin vocea pseudo-liderului PNL Alina Gorghiu, un act normativ de-o stupiditate nemărginită, și anume de a obliga prin lege (este absolventă de drept!) comercianții să livreze marfa aflată în prag de expirare căminelor de bătrâni și orfelinatelor de copii. Probabil ar trebui să fim fericiți că nu i-a venit ideea să încerce cu cianură.

Editorial publicat în Monitorul de  Botoșani 25 08 15



Categorii:Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: