Nisa și hărnicia francezilor


Nisa(Foto de aici)

Acum hăt ani în urmă, când însă nu dăduse pârdalnica de criză peste plaiurile mioritice, pocnindu-ne peste bot numai ca să-i facă în ciudă președintelui și guvernatorului care o hușuiseră de am crezut că-i merg fulgii, mai hălăduiam prin țările civilizate ca să văd de ce suntem noi așa de proști de săraci și ei așa de deștepți de bogați.

Și, cum-necum, într-un sfârșit de martie am ajuns pe Coasta de Azur. La Nisa și Cannes. Frumusețe, albastru, puritate, bogăție. Curățenie. O, da!, curățenie. Franța, țara pe care o dorisem din copilărie să-mi devină adoptator, mi se așternea la picioare. Inspiram cu nesaț aerul Mediteranei, vrând să o transform prin vrajă într-o picătură miraculoasă și să o ascund în tainița inimii pentru toată viața.

Luasem de acasă un laptop vechi. Încă de pe atunci ne prinsese morbul internetului. Plimbare, plimbare, dar seara, după ce aveam să ne adunăm de pe drumuri, voiam să citim ce mai este acasă, cine cu cine s-a mai certat, ce giumbușlucuri au mai făcut vajnicii politicieni de carton. Așa e sufletul românului. Oriunde ar fi, îl trage ața spre pământul strămoșesc.

Seara, în micuța cameră de hotel, când să ne așezăm în fața ecranului, să vezi belea! Uitasem nu știu ce cablu acasă, fără de care nu mergea drăcia. Cablu de alimentare, așa îi zice. Stătea micuța mașinărie în fața noastră și se distra de numa’, mută și surdă. O cărasem de pomană. Of! Ne-am făcut mii de reproșuri că am fost neglijenți și am uitat firul fermecat care i-ar fi dat viață. Până la urmă ne-am calmat. În fond nu era un capăt de țară să căutăm a doua zi un cablu în magazine și să suplinim uituceala. Speram că nici n-are să ne coste o avere. În fond, eram membri ai Uniunii Europene și-i cam ajunseserăm din urmă cu prețurile. Nu și cu veniturile, dar asta e o altă poveste. A doua zi ne-am trezit dis-de-dimineață, hotărâți să rezolvăm inconvenientul.

Facem pauză de pe la biserici și alte locuri de vizitat și umblăm ca bezmeticii prin toate magazinele din Nisa, cu laptopul după noi, ca să fim sigur că nu luăm un alt blestemat de cablu. Pe dracu’, nu găsim nimic. Marfă gârlă, cabluri cât încape dar nu se potrivea nici de zăranie pe aparatul nostru. În final, când să ne dăm bătuți, obosiți și nervoși, la unul din magazine un vânzător amabil ne sugerează că am putea lua un alt tip de cablu – cu mufa ceva mai groasă – și ne îndrumă el la un service de calculatoare, unde băieții sunt maeștri și pot să-l adapteze. Păi, să zicem nu? După o zi de umblat aiurea din magazin în magazin, măcar am fi știut că nu am pierdut ziua în zadar.

Așadar cumpărăm cablul buclucaș și mergem la magazinul minune, ca specialiștii de specialiști de acolo să facă odată ”hârșt” cu bagheta magică a creierului, să subțieze cablul și să pornească laptopul, cărat cu stoicism în spate toată ziua.

Frumos magazinul. Elegant. Aer condiționt, curățenie. Intrai, în dreapta un aparat. Apăsai un buton să-ți iei billet de ordine, apoi te așezai cuminte pe scaun. Chiar dacă nu mai erau decât doi clienți, facem toată procedura, ne luăm bilet și așteptăm. Cei doi clienți sunt deja la tejghea, unul vorbește cu un băiat alb, altul cu un băiat de culoare.

Mi se par calmi cei doi francezi specialiști în calculatoare. Nu s-ar grăbi nici să-i pici cu ceară. Probabil ca să ofere un serviciu perfect. Cu siguranță ăsta este motivul pentru care ne prinde cam la o jumătate de oră pe scaun, amorțiți de așteptare și nerăbdare. Nici clienții, nici vânzătorii nu dau vreun semn că ar vrea să încheie conversația. Până la urmă, doamna servită de vânzătorul de culoare pleacă, primește un bon pentru laptopul pe care-l lasă omului și trece pe lângă noi, zâmbind rece dar politicos. Cel de-al doilea vânzător e încă ocupat cu un domn.

Ca orice român, trăsesem cu urechea, vă dați seama. Doamna venise să aducă aparatul la reparat și-i explicase vânzătorului, o jumătate de ceas, ce probleme are. Ne-am ridicat de pe scaun, bucuroși că ne venise rândul. Când colo, specialistul care tocmai se eliberase ne-a făcut semn să ne așezăm. ”De ce?”, îl întreb în franceza mea neexersată de pe vremea liceului, dar de care eram tare mândră. ”Pentru că e rândul colegului meu să ia un client”, ne răspunde tânărul de culoare, cu un zâmbet profesional întipărit pe față ca o mască. ”Dar el nu este încă liber”, insist, ca românul. Omul își dă seama, nici nu era greu după accentul cu care pronunțam cuvintele, că suntem străini. Devine mai amabil, mai zâmbăreț dar tot nu ne servește. În schimb ține să ne explice nedumerirea. Sunt angajați cu salarii egale și el are un client în plus, rezolvat pe ziua aceea. ”Așa este corect, madame, la un venit egal – muncă egală”, îmi susură graseiat. Ne așezăm cuminți pe scaun și așteptăm să se elibereze celălalt vânzător. Și, în tăcerea din magazin, parcă îmi aduc aminte, chestia asta cu egalitatea o mai auzisem cândva. Undeva.



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: