Oriunde, mama, oriunde


DSC00670

– Oriunde mama, oriunde, numai pe pereți, nu! Te rooog! Din tot sufletul meu te rog, pictează unde vrei, numai nu pe pereți!

Cum să nu mă rog? Avea cinci ani și-l apucase furia picturii. Toți pereții din casă erau numai chipuri de războinci sau animăluțe din cărțile de desene animate. Picta frumos, n-am ce zice! Numai că tocmai mă regăsisem după o căsnicie turbată, pictată și ea cu povești care mai de care mai picante. Ca să uit cât de toantă putusem să fiu, să-mi liniștesc neînțelesurile ce mă bântuiau noaptea, l-am chemat pe tata și, în ideea că un var pe pereți mi-ar albi puțin și sufletul, ne-am sumecat amândoi mânecile și am purces la văruirea unei case care avea și ea nevoie de un nou început. După vreo trei săptămâni, în care am crezut că dau ortul popii și-am aflat că e o minciună că numai munca intelectuală te dărâmă, casa arăta de zile mari. Pereții străluceau de albeața varului iar eu, obosită ca un cal de povară, admiram cu mândrie ce realizasem. Făcusem cu tata și curățenie, așezasem totul la loc încât reîntoarcerea copiilor de la Fălticeni nu avea cum să-mi aducă decât bucurie și liniștea necesară, sentimentul împlinirii că sunt cu cei dragi acasă.

De asta îl rugam așa de fierbinte. Hotărâse el, micuțul, că pereții strălucitori sunt numai buni pentru culorile lui fermecate.

– Oriunde?, a ridicat ochii spre mine, dezlipindu-i cu greu de pe pereți, și a început să strângă acuarelele pe care voia să le desfășoare pe hol.

– Da, da, oriunde!, m-am grăbit să-i repet, fericită că-mi lăsa în pace curățenia pentru care robotisem ca o sclavă.

”Uf, am scăpat!” Piciul s-a retras în camera lui și, în ziua aceea, nu mi-a mai atacat pereții. Tata plecase deja la Fălticeni. Ei, copii de grădiniță, luaseră vacanță mai devreme, așa că a doua zi au rămas singuri acasă. Eu încă mai mergeam la școală, anul școlar nu se terminase. Când m-am reîntors, am mai oftat o dată de mulțumire. Pereții nu suferiseseră modificări artistice.

– Ai văzut, mama? Te-am ascultat. N-am mai pictat nici un perete.

– Bravo, puiule!

Când am intrat în camera mea să mă schimb…. După acel oriunde pe care nu-l explicasem, ce să mai zic? Mi-aș fi pus mâinile în cap dacă nu m-ar fi topit zâmbetul ghemotocului de copil. Dimineață adusesem de pe balcon vreo patru lenjerii de pat, la fel de albe și strălucitoare ca și varul de pe pereți. Noi, cusute de mama, spălate pentru prima dată ca să le igienizez înainte de a dormi în ele. Erau încă jilave însă cerul, plin cu nori fioroși și negri, dădea semne clare de ploaie. Ca să nu le găsesc leoarcă la întoarcerea de la școală, le-am întins în dormitorul meu. Pe pat, pe niște scaune, pe calorifer. Când am deschis ușa, o mare de rățoi Donald, de Ștrumfi și țestoase Ninja, colorați și veseli, râdeu la mine de pe cearșafurile ce fuseseră cândva albe.

– Îți place, mama? Ai spus oriunde. Vezi ce cuminte sunt? Te-am ascultat, mi-a zâmbit pictorul.



Categorii:Povestiri din viața reală, Scrisori către îngerul meu

Etichete:, , , , ,

2 replies

  1. Interesant e ca atunci cand relatezi o intamplare,desi sufletul tau plange ,aduci un zambet pe chipul cititorului ,mai ales in persoana mea.
    Pai sa -ti spun ca ,dupa ce ne-a murit bunicuta la 97 de ani, bona si menajera si bucatareasa iscusita, si de care am avut grija ca de ochii din cap, dar si ea de noi, a fost colega de camera cu fiicamea pana a intrat la liceu.Se iubeau mult si se respectau si se certau si se criticau, dar cand a murit a vrut o altfel de camera .Doar a ei.Un perete de o culoare,unul de altul dar in cooncordanta cu celalat.Ce sa spun…..treaba serioasa.Taicasau,cum l-o fi prostit, cum nu ca nu zugravise niciodata ,a intrat in mintea ei si i-a vopsit-o cum si-a dorit.Si mie mi-a placut in final.Munca multa, mizerie, mobila noua .Ei dar toti trei ne-am mobilizat si in final a fost o reusita.Fiicamea Noemi,atunci cand vrea sa se relaxeze deseneaza, deobicei in creion dar si in acuarele.Nu e un artist dar eu pe pereti am numai ”lucrarile” ei in original pe care cu multa iubire mi le daruia de ziua mea.Cadou mai frumos… ce vrei?Camera ei arata grozav.Intr-o zi vin acasa si vad un colt de peretge proaspat zugravit plin de schite creionate.Am crezut ca dau in balbaiala.Am comentat,m-am enervat dar ce sa-i faci ,pentru arta orice sacrificiu, mi-am zis.Si nu s-a pus copila mea la treaba si a facut un colt cu fluturi unul mai frumos ca altul si nici unul la fel ,de sus pana jos.Si camera are 3m jumate.O minunatie.Si azi dupa 8 ani e pe perete .As vrea sa ramana acolo pe veci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: