(Foto de aici)

– Irina? Jassim la telefon. Vreau vorbește cu Mohamed.

– Nu-i nici o Irină aici, ați greșit numărul, a răspuns calm Ana, punând receptorul în furcă.

Ana era profesor de matematică. Cu toată sărăcia unui salariu de mizerie a strâns din dinți, apelând și la ajutorul părinților, și s-a mutat din cartierul muncitoresc în care răsunau manelele de dimineață și până seara într-unul cu ștaif. Trei camere spațioase, bloc liniștit, copii puțini pe afară, doamne elegante, domni respectuoși. Preluase de la vechiul proprietar și numărul de telefon. Telefonia mobilă abia se născuse în România și numai cei cu bani mulți își permiteau să o folosească.

Era fericită. Numai că la nici o zi după mutare, telefonul a zbârnâit scurt. N-a înțeles nimic din prima discuție cu omul care-și zicea Jassim. Iar din acea zi, seară de seară până spre miezul nopții, telefonul suna cu încăpățânare și…