Dragoste cu parfum de oțet


dragoste(Foto de aici)

– Frate! Ia uitați-vă la fetița care a intrat acum în cantină. E de-li-cioasă.

– Care, băi? Au intrat trei.

– Aia îmbrăcată în rochiță albastră.

– Ha, ha, ha! Cred că faci mișto de noi. De când au început să îți placă grăsuțele, Alexandru?!

– Sunteți niște boi orbi. Deștepților! Iubirea nu-i făcută numai din sâni, craci și nici din talie de viespe. Ea nu știe măsurile de 90-60-90. Iubirea vine când nu te aștepți și-ți oferă întotdeauna neprevăzutul. Fata aia emană ceva nedeslușit. Blândețe, iubire, stabilitate, toate-s pe chipul ei. Așa am visat dintotdeauna să fie dragostea. Este însăși Dragostea, nătărăilor! Și nici măcar nu-i grasă.

– Ei, nu-i! Hă, hă! Vasile, să știi că Alexandru al nostru s-a îndrăgostit. Fantele, bărbatul fatal după care suspină toate gagicile din complex, a căzut răpus pe altarul dragostei. Iar zeița e grasă orice ai spune. O rotofee ce n-are nici măcar craci până-n gât sau țâțe, să-ți trezescă cheful de amor. Clar, l-a bătut soarele-n cap!, a concluzionat rânjind un alt tânăr, ducând un deget la tâmplă.

– Fără dubiu, Victore. Ceva nu-i în ordine dacă i-a căzut cu tronc o umflată, i-a ținut isonul Vasile, dând un ghiont lui Alexandru.

Râsetele băieților se auzeau în toată cantina, umplând cu veselie aerul dens și călduț de toamnă. Băiatul brunet a tăcut. Înalt, subțire și cu ochi de smoală, rămăsese cu privirea ațintită spre masa din colț, unde se așezaseră trei fete timide.

– Sunteți idioți!, supărat, Alexandru a strepezit cuvintele, fără să-și ia ochii de la corpul generos al fetei cu părul inele și ochi de cafea caldă. Mânca cu pofta dar și cu o anume sfială, asemeni unui țăran care respectă fiecare legumă sau bucată de carne din farfurie.

– Fetelor, voi vedeți ce priviri galeșe aruncă spre noi frumușelul de la masa veseliei? Oare pe care a pus ochii? Amuzată, fata cu părul lung, galben ca spicele de grâu vara, îmbrăcată cu o rochie roșie strâmtă, ce-i sublinia mijlocul mlădiu, privea pe sub gene la masa vecinilor de unde se auzea un hăhăit gros.

– Violeta, pe mine clar nu !, a îndrăznit Claudia, fără să ridice ochii. Probabil se uită la tine sau la Ileana. Sunteți așa de frumoase amândouă! Eu…

– Lasă, nu fi supărată. Îți spun eu o rețetă de slăbit și ai să vezi, într-o lună te faci silfidă. Or să întoarcă capul băieții și după tine! Acuma…, Ileana n-a continuat, nepăsătoare în fața licărului de durere care s-a aprins pentru o clipă în ochii Claudiei. Era preocupată să arunce priviri admirative spre masa hazliilor.

Se vedea de la o poștă că băieții sunt în an terminal. Aveau un aer matur, de cunoscători ce știau rostul prin complexul studențesc. Ele, trei puștoaice abia intrate la Politehnică, se nimeriseră în aceeași cameră de cămin fără să se fi cunoscut înainte. Ileana și Violeta, două grațioase după care întorceau capul toți bărbații din complex, erau hotărâte să-și găsească câte un iubit și să se bucure de fiecare clipă a vieții de student, să savureze fiecare distracție.

Claudia făcea o figură aparte. Rumenă la trup, cu forme rubensiene, cu obraji dolofani și brațe pline, făcea gropițe când zâmbea. Fără a fi obeză, trecea drept o grasă într-o lume în care fetele visau să fie slabe ca scândura. Sălbăticuță, prea puțin deprinsă cu viața mondenă, încă nu se dezmeticise că trăiește departe de casă. Dintr-un sat la numai câțiva kilometri de Brăila, făcuse naveta la liceu, avându-i în permanență alături pe părinți. Doi țărani. Cu mâinile bătucite și aspre de munca câmpului, arși de soarele verii mereu fierbinte care le brăzdase obrazul în zeci de riduri groase, aveau o blândețe în suflet și o vorbă dulce care ștergea întotdeauna lacrima izbucnită vijelios în ochii fetei, după câte un cuvânt ironic din partea colegilor.

– Lasă, mamă, nu fi supărată! Așa a fost tot neamul nostru de când îl știu, mai grăsuț, o alina maică-sa. Asta nu ne-a împidicat să fim oameni muncitori, să iubim, să fim respectați. Și nici neamul lui taică-tu nu-i unul de slăbuți.

– Ba din contra, se amuza tătâne-su. Și când ai alături o Marie ca a mea, care gătește dumnezeiește, cum ai putea să fii slab? Numai proștii se uită la trupuri perfecte, fără să vadă dacă nu cumva sunt goale de suflete.

Nu fusese vreodată slabă. Se chinuise o vreme în liceu să țină dietă, necăjită de înțepăturile colegilor, însă nu rezistase în fața tocănițelor delicioase, a sarmalelor aburinde și a plăcintelor aromitoare pe care le găsea acasă. Gândul la părinți, născut printre zgomotul lingurilor ce se loveau de marginile farfuriilor, i-a adus fetei dolofane un zâmbet pe buze.  Îi era dor.

– Fetelor, vă mai trebuie pâinea?, a auzit Claudia un glas bărbătesc, cu un timbru de catifea care a scos-o din visare. Nu îndrăznea să ridice ochii din farfurie.

– Nouă, nu. Hi, hi!, poate Claudiei, a râs ironic Ileana, indicând din ochi despre cine putea fi vorba. Valuri de îmbujorare au urcat în obrajii bucălați. Ar fi intrat în pămînt de rușine.

– Aha, deci te cheamă Claudia. Eu sunt Alexandru.

O mână fină de pianist, cu degete lungi și calde, i-a luat palma și a obligat-o să-și ridice privirea. Când a întâlnit ochii negri care o cercetau șăgalnic a tresărit nebunește, neputând să oprească bătăile unei inimi ce tropotea, gata să sară din piept. În fața ei nu era un bărbat, era un zeu la piciorele căruia era sigură, se întindea o lume de femei. Iar zeul se uita la ea, îi zâmbea îngerește, voia să-i rețină degetele în palma lui mare. Claudia a simțit că moare de emoție. Un fior neașteptat a scuturat-o violent, făcând-o să se clatine.

– Aaa, eu sunt Ileana și ea e Violeta, au sărit fetele să se prezinte.

– Mă bucur, a mormăit Alexandru. Bănuiesc că sunteți în anul I, nu v-am mai văzut.

– Da, la Mecanică. Și ne-am nimerit și în aceeași cameră, i-a răspuns veselă Ileana.

– În T5, nu ? Dacă spuneți și la ce cameră, poate bem într-o zi o cafea.

– La 24, s-a grăbit blonda Violeta să-i arunce o ocheadă, cu gândul la mai mult decât o cafea.

Claudia a auzit prin ceață conversația. Rămăsese suspendată între blândețea strânsorii ferme a degetelor care-i înnebuniseră simțurile și ochii de smoală ce zâmbeau amețitor de dulce. N-a știut dacă a bâiguit câteva cuvinte neînțelese sau cum a plecat. Plutea.

Câteva zile mai târziu, când a fost anunțată că o caută un băiat iar în holul căminului l-a zărit pe Alexandru gătit de sărbătoare și cu un trandafir roșu în mână, a crezut că-și bate joc. Știa cum arată, nu era chiar o batoză cum o porecliseră colegii în liceu dar nu se putea amăgi, nu era nici o subțirică după care să-și sucească gâtul bărbații.

Alexandru a convins-o în timp, în lungile plimbări prin parc, cu voce blândă și caldă și cu zâmbetul de catifea care o cucerise din prima clipă, că numai pe ea o dorește. Îi mângâia părul răvășit, o strângea la pieptul lui puternic șoptindu-i vorbe de alint și de dragoste cum nici nu visase. Gura fierbinte, care-i cuprindea buzele cărnoase într-o înlănțuire fără sfârșit, o subjugase până la leșin. Trăia din beția dragostei ce răsărise în viața ei pe nevăzute, ca o sclavă care nu-și mai dorea libertatea. Tremurând, fără suflu, se lipea ca o liană de trupul bărbatului. Îl adora cu nerușinare și cu teamă deopotrivă, disperată că într-o zi l-ar putea pierde. Îi sugerase de zeci de ori că vrea să fie a lui. Trupul îi ardea ca un foc nestins, cerând cu insistență să fie cercetat de mâinile fine, de buzele avide care o înălțau în zbor. Voia să-l simtă în ea, să-i aparțină fără niciun secret al pielii, să-i cerceteze la rându-i trupul așa cum numai o femeie îndrăgostită o putea face. Inima o lua razna când se gândea.

Alexandru i-a simțit dorința. I-a luat fața în mâini cu duioșie, a mângâiat pletele inelate, i-a sărutat podul palmei și a răspuns unei întrebări pe care Claudia nu o pusese niciodată.

– Nu e nevoie de grabă, dragostea mea. Am ajuns să-i înțeleg pe ai mei când îmi spuneau că va veni vremea să gust bucuria răbdării din iubire. Până acum am fost fluture rătăcitor, n-am știu ce înseamnă sfatul lor. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să facem dragoste. Dar nu vreau să ne iubim într-o cameră insalubră de cămin, cu spaimă că s-ar putea să dea peste noi cineva. Prima noastră noapte trebuie să fie desăvârșită, la fel ca iubirea mea pentru tine. De asta am răbdare. De asta vreau ca în august să vin să te cer de la ai tăi. Iar în toamnă, când vei spune ”Da”, o să fim unul al celuilalt pentru veșnicie, ca și cum numai noi doi am rămas pe lume.

Claudia l-a privit cu ochii măriți de uimire. Visa? Ajunsese în rai? Habar n-avea, știa doar că Alexandru, omul pe care-l iubea dincolo de rațiune, o ceruse de soție. Nu mai contau temerile, bârfele răutăcioase șopotite pe la colțuri, privirile ironice ale fetelor când o vedeau dezbrăcându-se la duș. Bărbatul cel mai minunat din lume o iubea pe ea, Claudia, așa cum era. Puțin mai bondoacă, ceva mai grăsuță, fără să aibă talie de viespe și sâni de top model, cu fundul lăsat și cu degete boante, lipsite de unghii lungi și fine. Putea să comploteze tot universul, nu-i mai păsa. Alexandru o voia pe ea, o iubea și o dorea alături pentru toată viața. Ce și-ar fi dorit mai mult?

– Grasa asta n-are strop de minte. Auzi! Cum poate crede că frumosul Alexandru este chiar îndrăgostit de ea?, a ghicit Claudia vorbele. Intrase fără să fie auzită, muzica acoperind scârțâitul ușii și cuvintele criminale au țintuit-o în holul strâmt ce despărțea, printr-o perdea de catifea sângerie, camera de dulapurile de haine.

– Măi, nu știu. Cică în vara asta o cere de la ai ei și în toamnă fac nunta. Poate…, a dat glas Violeta unei speranțe ascunsă dincolo de perdea.

– Du-te, băi! Sigur, orice bărbat ca Alexandru are nevoie de o toantă care să-l adore, să-l aștepte cu masa caldă, să-i spele chiloții și ciorapii. Dar întotdeauna se va întoarce acasă de la una frumoasă, mirosind a sex nebun, acceptând boccia numai pentru că perfecta nu i-ar suporta aventurile, dacă i-ar fi nevastă. Doar ai auzit și tu ce frumuseți a avut până la Grasă. N-are cum să o iubească! Omul se pune la adăpost pentru aventurile viitoare.
– Ai dreptate. Mie, sincer, îmi pare rău. Nu-i fată rea, numai că… și-a ridicat cam mult pretențiile. Totuși, Alexandru nu-i de nasul ei. Să ai alături un tip mișto ca ăsta și să te îndopi ca sparta! Zău, zici că-i nițel idioată.

– Auzi?! Oare cum va fi în noaptea nunții?, s-a hlizit Ileana, cu gura până la urechi. ”Iubito, ce colăcei minunați ai pe burtă! Cât despre piciorușele tale ca niște butuci, sunt perfecte, mă excită de mor. Iar bărbia ta dublă, oh!, mă înnebunește de plăcere.”

Chicotitul nemilos a pătruns în inima Claudiei ca un cuțit ascuțit, răsucindu-se dureros. Sângera pe dinăuntru. A deschis ușa camerei cu grijă și a fugit pe holul lung ca o nebună, cu mâinile la urechi să nu o ajungă din urmă cuvintele. Blestemățiile se repetau la nesfârșit în mintea tulburată de atâta iubire dar și de tot atâta neîncredere. În baie, și-a plâns cu lacrimi amare trupul cu forme pline. L-a plâns ca pe un mort și a a hotărât ca un criminal că trebuie să-l ucidă și să-l îngroape.

Acasă, și-a făcut un plan, ascuns până la cele mai mici detalii de părinți. Era hotărâtă să le dovedească nemernicelor care îi batjocoriseră sufletul, ca și tuturor frumuseților pe care le avusese Alexandru până la ea, că va fi o mireasă cum alta n-au văzut. Aflase de la o băbuță din sat, despre care se spunea că face vrăji, că oțetul slăbește. Și-a cumpărat câteva sticle, pitite cu grijă prin sertarele cu nimicuri din cameră. Și-a anunțat părinții că vrea să meargă în toamnă la un examen pentru mărire de notă și că va sta toată vara în casă să studieze, și-a făcut curaj și a început programul draconic care avea să o transforme în femeia perfectă. Mânca foarte puțin la masă, pretextând că are emoții pentru ziua când avea să sosească iubitul cu părinții, să o ceară de soție. Când n-o vedea nimeni, se ducea glonț în baie, își băga două degete în gât și voma tot ce înghițise. Apoi se încuia în cameră și se hrănea cu oțet.

După o lună, în care mâncase și băuse în fapt numai oțet, slăbise atât de tare încât nici nu se mai recunoștea în oglindă. Obrajii bucălați altădată se scofâlciseră; ochii de cafea, înfundați în orbite, erau tulburi și lipsiți de strălucire; colăceii dispăruseră ca și cum n-ar fi fost vreodată. Se îmbrăca în haine lălâi, să nu se observe diferențele. Părinții, prea ocupați cu munca la câmp și cu animalele din curte, n-au dat importanță schimbărilor care se petreceau zi de zi, sub ochii lor.

– Marie, nu ți se pare că fata noastră îi din ce în ce mai galbenă?

– Mi-o părut și mie mai slabă. Apoi, o visa cine știe ce rochie de mireasă. Mai și învață. Toată vara n-o ieșit în curte, de unde roșeață? Da’ nu-mi fac griji. Trece ea și asta, s-o mărita și i-o reveni pofta de mâncare la loc. Din câte mi-o spus, băietul o iubește așa.

Claudia se ținea de pereți, umblând prin casă ca o fantomă fără viață. Înțelegea să-și învingă slăbiciunea, care-i făcea picioarele să tremure, cu încă un păhărel de oțet, pe care-l dădea de gât strângând din dinți. ”Am să le arăt eu!”

– Unde stă familia Ionescu, cea care are fata studentă la Politehnică?, a întrebat Alexandru, îngrijorat de lipsa iubitei. Coborâse cu părinții din autobuz și rămăsese nedumerit, nu-i aștepta nimeni în stația din cătunul cu câteva case, răsfirate de-a lungul albiei Buzăului.

– Vorbiți de Claudia? Sărmana fată! Ați venit la înmormântare, nu? Mare nenorocire! A băut toată vara oțet ca să slăbească și s-a dus la Domnul. Dumnezeu s-o ierte!, a mai mormăit bătrâna lăcrimând, adunându-și degetele zbârcite ca să-și facă semnul crucii.

… Un tânăr cu ochi absenți, negri ca noaptea, rătăcea dement pe holurile spitalului, citind iar și iar ultima scrisoare. ”Iubitule, numai un pic vreau să slăbesc pentru tine!”

– Nu slăbi, dragostea mea, te implor! Nu slăbiii!, răcnea nebunul cuiva nevăzut. Cu mâini fine de pianist mototolea hârtia ucigașă și implora un cer nepăsător să-l asculte.



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

8 replies

  1. Trista poveste.Daca este si adevarata,atunci are si autori morali,care cred ca o vor avea pe constiinta pe veci pe biata Claudia ,daca au constiinta.Si rautatile astea inca exista intre cele ce au cracii mai frumosi decat sufletul.Dar mi-a placut mult felul in care ai redat-o cititorului.Lili, ai un har deosebit sa povestesti.De fapt pe mine m-ai cucerit din prima .

  2. Intotdeauna ma cutremura povestirea asta. E a treia oara cand o citesc si nu isi diminueaza deloc efectul.

    • Și, lăsând deoparte unele părți din poveste pe care mi le-am imaginat, toată povestea este reală. Iar fata era verișoară cu soția fratelui meu. M-a cutremurat de aatunci povestea ei

      • Eu ma cutremur cand vad aceleasi conceptii in jur, la tinere si nu numai. Recunosc ca o buna parte din viata am luptat si eu cu kilogramele, dar nu asa. Adica vreo silfida nu am cum sa fiu si nu am fost niciodata. Dar am vazut cazuri care au ajuns pana la anorexie si boala psihica, tulburari compulsiv/obsesive. E un subiect tare sensibil. Si din pacate se tot promoveaza imaginea aia a femeii plate.

      • Asta mă disperă și pe mine. Mă uit pe site-urile de slăbit și văd fete disperate că au 55 de kile la 1,65. Frate, îmi bine să le bat. Ce disperate? Eu aveam 52 în facultate și aveam spatele lipit de piept, atât eram de slabă. Cum dracu să faci cură de slăbire la 55 de kile?

      • Obsesii care se transforma in afectiune
        psihica.

      • Din păcate, asta este manipularea socială actuală privind modul în care trebuie să arate femeile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: