Mi-e atât de dor


DSC00031

Vlad a fost, mai înainte de a fi poet, un copil. Un adolescent năbădăios și vesel care se lua la trântă cu viața. Care iubea cu bucurie întreagă, izvorâtă din cei optsprezece ani. Care se distra cu prietenii de vârsta lui, fără grija zilei de mâine sau decepții uriașe.

Ca mamă i-am citit poeziile pe măsură ce le-a creionat și, indiferent de emoțiile adânci pe care le simțeam citind cuvintele așternute pe foaie, n-am vrut să aud, n-am vrut să văd filosofia tragică care-l măcina în interior. Copilul meu nu putea fi atât de trist când clipele lui, una câte una, erau atât de vesele! Nelămurit, am simțit că e o bătălie în el, o luptă surdă între veselie și tristețe, atunci când adolescentul, ce râdea din orice fleac, a vrut să se sinucidă din dragoste. Atunci am intuit, cutremurată, că versurile nu sunt numai fantezie de poet, că nu se joacă cu vorbele numai pentru că Dumnezeu îl înzestrase cu talent.

Undeva, dincolo de realul cotidian, Vlad trăia o altă viață prin cuvinte. O viață în care înțelegea moartea de parcă i-ar fi fost prietenă sau l-ar fi ucis puțin câte puțin, o viață în care descopeream o maturitate neînțeleasă pentru vârsta lui. Scria ca și cum ar fi purtat pe umeri tristețea întregii lumi.

Nu știu dacă ar fi ajuns un mare poet, dacă s-ar fi afundat pentru totdeauna în literatură. E greu de presupus care i-ar fi fost destinul. Era imprevizibil, se juca cu harurile dăruite de destin, încercându-și limitele cu fiecare dintre ele. Cu siguranță însă, se învârtea de fiecare dată în jurul artelor, ca un fluture. Dar picta la fel de bine precum scria, așa cum cânta la chitară propria muzică la fel de bine precum picta. Mi se părea că arde mult prea repede și că într-o zi nu va mai avea nimic de spus. Trăia intens, într-o veșnică fugă, intuind că trebuie să se grăbească, că nu i-a mai rămas prea mult timp.

A plecat, alegând calea deschisă de un val de mare într-un început de toamnă care mi-a pustiit inima. Sau poate că valul l-a ales pe el. A plecat, îmbrățișând pentru totdeauna marea pe care a iubit-o, a cântat-o și a blestemat-o. Eu am încremenit pentru multă vreme, uitând cine sunt. Iar mai apoi, când am reușit să mă recompun, să adun cioburile și să redevin ființă, m-am culcat cu inima frântă pe versurile lui și am înțeles altfel totul. Poeziile copilului de numai optsprezece ani mi-au apărut ca niște lumini în noapte, fălclii spre lumea lui pe care n-am cunoscut-o destul, străfulgerări de suflet, semnale pe care n-am știut să le descifrez. Îmi spusese demult că trebuie să plece fără ca eu să fi înțeles. Ori, poate, nu voisem să înțeleg. Cred că nici el nu înțelegea de ce trăia două vieți. Simțea însă că trebuie să scrie, să vorbească despre dincolo ca și cum altcineva îi dicta cuvintele.

Mai este o săptămână și este ziua când a venit pe lume. Fiecare clipă care mă apropie de data nașterii lui mă doare cum n-am crezut că poate fi durerea, îmi smulge fără milă bucăți de suflet. Sângerez de neputință, fără să fi putut înțelege vreodată ”de ce?”. Pentru că trebuia să fie aici, cu mine, să mă bucur de ziua lui. Să-l sărut, să gătesc ce-i plăcea și să-i urez ”La mulți ani!”. Sau măcar să-i dau un telefon, dacă alegea să petreacă cu prietenii. Faptul că n-o pot face mă ucide.

A ales să rămână în absolutul celor optsprezece ani. S-a transformat în veșnicia mea, în durerea care mă macină fără șanse de vindecare. Și nu pot să nu mă gândesc, într-un zâmbet amestecat cu lacrimă grea, cu un dor care nu-și găsește rostul, că, dincolo de cuvintele așternute în versuri sau în jurnal, Vlad a fost, mai înainte de a fi poet, un copil. Un adolescent vesel care se bucura de viață, căutând frumosul în fiecare om, în fiecare frunză, în fiecare piatră. Chiar și în ultimul val.

(Scrisori către îngerul meu)

DSC00092



Categorii:Scrisori către îngerul meu

3 replies

  1. Mai mare durere dacat sa-ti pierzi copilul nu poate exista .Mama s-a stins la doi ani dupa moartea fratelui meu de nici 40 de ani departe de tara ,timp in care a acumulat toata suferinta si dorul de fiul ei, fara s-o poata spune cuiva.Abia cand a murit mi-a spus tatal ca s-a inchis mult in ea si suferea in tacere si plangea cand nimeni n-o vedea.A murit cu dorul ei in suflet.
    Imi pare tare rau pentru suferinta dvs.,dar scrieti,scrieti,scrieti si vorbiti cu el in continuare ca o descatusare si eliberare prin mici pori a durerii si dorului pentu Vlad

  2. Extrem de dureros! Am citit cu sufletul la gură, și mi-e teamă, mi-e tare teamă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: