Parcarea, securea războiului


vvvv(Foto de aici)

În 2001 ne-am mutat în București într-un apartament fain, la parter, undeva în Vitanul Nou, foarte aproape pe primul Moll al capitalei. Cuminți, ca provinciali de Iași ce eram, ne-am dus în primele zile la Primăria sectorului 3 și am întrebat dacă au parcare amenajată la bloc. Au spus că da, există. Bucuroasă, am achitat două locuri, aveam pe atunci un Opel Omega Caravan, luat la mâna a II – a, și un Oltcit la fel de vechi.

Cum Opelul e o mașină tare joasă, am căutat doi bărbați să îmi toarne o rampă de ciment, să nu rup mașina când urma să o sui în parcare. Eram tare mândră. Întrucât nici un vecin nu catadixise să plătească locurile de parcare, am avut posibilitatea să le aleg pe cele care erau chiar în fața geamurilor de la sufragerie, de unde îmi vedeam mașinile.

Nici n-au început oamenii bine treaba când unul dintre muncitori a apărut la ușă speriat. Cum omul meu om era la slujbă, a trebuit să mă descurc singură. Muncitorul era agitat, nu mai voia să lucreze. Fusese agresat de un vecin care îl amenințase că îl taie dacă mai toarnă o singură picătură de ciment. M-am uitat pe geam. Omul avea dreptate, afară se declanșase un război.

Motivul? Unul absurd, băgat în cap de mentalități comuniste. Vecinul răcnea că locurile de parcare nu sunt ale mele cu toate că pusesem cele două autorizații la vedere, că nu eram decât niște nenorociți de venetici și că ei, cei mai vechi din bloc, aveau întâietate, beneficiind de mai multe drepturi.

Cum n-am știut vreodată să-mi rezolv problemele cu toporul și mai eram și singură în fața furiei dezlănțuite care bolborosea tot felul de invective, cum vecinul părea dispus să se ia la bătaie, am chemat poliția. A apărut un polițist tânăr care ne-a ascultat pe amândoi: pe vecin urlând, pe mine prezentându-i autorizațiile.

După vreo jumătate de oră, polițistul l-a convins pe recalcitrant că a trecut vremea în care dreptul era al primului venit, i-a explicat că beneficiezi de parcare dacă o plătești și a conchis că muncitorii își pot vedea de treabă. Vecinul, cu ochii bulbucați cu cu securea războiului pregătită, a dat înapoi. Nu știu dacă înțelesese ceva din teoria ținută de polițist sau a cedat de teama amenzii cu care fusese amenințat, însă n-a rezistat să nu mă ironizeze, privindu-mă ca pe un gândac.

– De ce dracu veniți voi, ăștia din provincie, în București, hai?! Eu sunt bucureștean get – beget, aici m-am născut. Dar voi ce naiba căutați în capitală?

I-am răspuns calm, atât de calm și de rar că au izbucnit în râs nu numai muncitorii care se agitau, cu gurile căscate, să vadă cum se sfârșește diferendul, dar și tânărul polițist.

– Păi, să-ți explic! Am auzit că în București sunt prea mulți proști și prea puțini deștepți așa că am venit să echilibrez situația.



Categorii:Povestiri din viața reală

2 replies

  1. ha, ha , cred că toți nefericiții care s-au născut în altă parte și s-au mutat în București, din diferite motive, au dat peste un vecin ca ăsta, prost și fudul get-beget

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: