Legea insolvenței persoanei fizice, mimă fără conținut


Legea insolvenței persoanelor fizice intră în vigoare după 6 luni de la publicare în Moniorul Oficial, adică de la 2 ianuarie 2016 (28 decembrie 2015, dacă e să fim stricți, însă este de presupus că atunci vor fi zile libere și termenul se va prelugi până în prima zi de lucru din 2016). Dar, așa cum spune legea, cu 30 zile mai înainte de a depune cererea, trebuie să trimiți o adresă la creditori, înștiințându-i despre procedura pe care vrei să o inițiezi. Această cerere la creditori n-o poți depune mai devreme de 28 decembrie 2015, pentru că legea nu este în vigoare până atunci, acel termen de 30 de zile curgând din ziua când minunata lege va intra în vigoare. Stai matale 30 de zile după ce ți-ai anunțat creditorii și s-a făcut de 02. 02.2016 când ai putea depune la instanță cererea de deschidere a insolvenței. Mai durează și la judecător ceva vreme și te-ai trezit, în cel mai bun caz, în martie că vei primi un răspuns care va conduce la suspendarea oricăror executări silite începute împotriva ta. Asta dacă ai norocul ca judecătorul să îți admită, de principiu, deschiderea procedurii de insolvență. Dacă nu, nici nu mai contează ce ți se întâmplă.

În primele două proceduri (cea privind un ”plan de rambursare” și cea denumită ”lichidare prin vânzare de active) în 5 ani, respectiv 3, trebuie să dai cel puțin 40% (cazul planului de rambursare) sau cel puțin 50% (la lichidarea prin vânzarea de active) din total datorii (creanțe certe, lichide și exigibile) dar atenție!, nu este vorba de datoria pe care o ai ai acum ci despre aceea pe care o vei avea la data când judecătorul permite deschiderea acestei prceduri. Cum spuneam, cam pe la 1 martie, în cel mai fericit caz.. Până atunci curg dobânzi, penalități, majorări. Uriașe, după cum știm.

Dacă urmăriți activitatea executorilor judecătorești, după aprobarea acestei legi în Parlament, ea s-a intensificat nejustificat de mult față de anii precedenți, chiar dacă despre credite neperformante vorbim de ani buni. Ce-o fi însemnând asta? Părerea mea: creditorii (mai ales băncile) au trimis spre executare creanțele pe care le au. De ce s-or fi grăbind oare, după ce ani de zile n-au făcut decât să dea sute de telefoane și să urle la debitori, fără să zorească executarea silită a creanțelor?

Iată cum văd eu lucrurile! În termen de șapte – opt luni (până când o să ai dreptul de a depune o cerere de insolvență în una din cele două procedure și să-ți fie aprobată de un judecător) executorii se vor zbate să vândă toate bunurile pe care le ai (mai cu seamă imobilele). De prin martie, dacă ești norocos și ți se admite cererea, ai putea să intri în insolvență, fie pe un plan de redresare și rambursare (fără să mai ai bunuri urmăribile dacă în această perioadă executorul ți-a vândut tot ce aveai) sau prin lichidare cu vânzare de active (dacă mai ai alte active față de cele pe care ți le-au vândut deja executorii).

Chiar dacă ți s-ar aproba un plan de rambursare sau de lichidare a activelor (care??) acest plan reprezintă obligația ta ca în 5 ani (în procedura de rambursare) sau 3 ani (în procedura de lichidare prin vânzare de active) să dai din creanța rămasă neexecutată creditorilor cel puțin 40% (în prima procedură) sau 50% (în lichidarea prin vânzare de active) ceea ce este imposibil.

Să dăm un exemplu: O persoană fizică a contractat un credit de 100.000 de euro în anul 2007/2008 pentru un apartament, imobil care astăzi mai valorează pe piața liberă cam 60.000 de euro. În executare însă, se poate cumpăra chiar și cu mai puțin de atât. Persoana din exemplul nostru a achitat corect timp de trei ani ratele (formate din dobânzi + comisioane + sold credit), apoi n-a mai putut. După cum știți, banca îți ia mai întâi dobânzile și comisionele (iar din sold ia o gămălie de ac sau un grăunte de nisip) așa că timp de trei ani persoana respectivă a rămas cu suma împrumutată aproape intactă, cu toate că a dat băncii o căruță de bani. Pe cale de consecință, se trezește în execuare silită pentru o sumă, uneori chiar mai mare chiar decât cea împrumutată (pentru că la sold banca – sau recuperatorul cesionar – adaugă dobânzi și comisioane,). În această perioadă de 6 – 7 luni (dacă nu și mai mult), până când legea insolvenței persoanelor fizice va intra în vigoare și va deveni efectiv operabilă, suspendând executările silite pe rol, executorii vor vinde orice activ are persoana noastră care luase creditul de 100.000 de euro. În cazul nostru, dacă nu mai are alte bunuri – și e greu de presupus că mai are – , executorul va vinde apartamentul ipotecat. Prețul de pornire poate fi mai mic decât a valorat în 2007 pentru că se face o reevaluare, actualizată la prețul pieței de azi. Să presupunem că acel apartament este azi evaluat la 80.000 de euro de către un evaluator, la cererea executorului și al creditorilor. Aceste devine prețul de pornire, în prima licitație. Credeți că se va înghesui să îl cumpere cineva? Eu, nu cred! Neprezentându-se cineva să-l cumpere la acest preț, executorul este obligat să anunțe o a doua licitație, scăzând prețul cu 25%. Așadat prețul de pornire la cea de a doua licitație va fi 60.000 de euro. Dacă nici acum nu se ivește vreun ofertant care să dea cei 60.000 de euro, se va organiza cea de a treia licitație unde bunul pornește în licitație de la suma de 60.000 de euro dar, teoretic, se poate vinde la prețul cel mai mare oferit, însă nu mai puțin de 30 % din prețul de evaluare (adică se poate vinde cu 24.000 de euro). Spun teoretic pentru că vânzarea la o sumă mai mică decât prețul inițial – 25% (adică 60.000 de euro), trebuie să aibă acceptul creditorilor (în cazul nostru, al băncilor).

Nu știu dacă știți. De vreo câțiva ani buni, băncile și-au inventat SRL cu obiect de activitate, ce să vezi!, achiziția de imobliare. Aparent nu sunt ale băncilor dar câtă vreme sediul acestor SRl este în centralele băncilor, telefoanele și faxurile sunt tot acelea pe care le are și banca, acestea sunt dovezi clare că, în fapt, ele aparțin, prin tot felul de interpuși, băncilor creditoare. Revenind la exemplul nostru presupun că creditorul nostru (banca sau cesionarul care în 99,999% este tot o firmă dependentă de bancă) vor fi de acord cu această sumă minimă de 24.000 de euro, numai dacă nu se va prezenta un alt ofertant în afara acestor SRL, care sunt de fapt firmele lor imobiliare. Dacă va veni un alt ofertant ce va oferi 24.000 euro, creditorul nu va admite ca suma să scadă sub 60.000 de euro iar licitația se va relua de la capăt.

Dacă apartamentul se va vinde la 24.000 de euro (mizez că asta se va întâmpla) acelei societăți imobliare – interpusa băncii – , Banca va mai avea de recuperat de la persoana noastră încă aproximativ 76.000 de euro.

Ce cerere de insolvență să facă debitorul nostru? La prima procedură ”Plan de rambursare” el va trebui să plătească timp de cinci ani (cu toate rigorile cheltuielilor – care înseamnă strângerea curelei până spre sufocare – prevăzute de noua lege) creditorului, din această sumă de 76.000 euro cât de mult poate dar nu mai puțin de 40%, adică cel puțin încă 30.400 euro. Cu alte cuvinte aproximativ 507 euro/lună dacă privim acel minim de 40%. Credeți că va avea de unde? Eu cred că nu și că legea îl va arunca în economia subterană, ca să scape de urmărirea creditorilor lui pe tot parcursul vieții lui. De ce cred asta? Pentru că dacă posibilitățile financiare îi permiteau să achite 507 euro/lună, fiți siguri că reeșalona creditul pe mai mulți ani, negociind o dobândă mai bună, astfel încât să ajungă la o asemnea rată și să nu intre în executare silită. Pentru că nu cred că există om care să fi plătit ani buni la bancă și apoi să-și dorească să piardă casa în care locuiește. Cât privește cea de a doua ipoteză – Lichidare prin vânzare de active – dacă executorul ți-a vândut deja bunul, ce naiba active să mai vinzi?

Din punctul meu de vedere, legea nu-i ajută pe românii – în număr foarte mare – care au fost momiți în 2006 – 2008 să contracteze credite în condiții înnrobitoare. Singurul efect este că, iată!, am mai bifat o lege, la sugestia europenilor. Însă din puct de vedere practic, ea nu-i va ajuta pe debitorii de bună credință, care nu și-au mai putut plăti datoriile din cauza crizei economice ce le-a micșorat veniturile sau i-a lăsat fără ele.



Categorii:Juridice

Etichete:, , , , , ,

2 replies

  1. Mersi, Lili am înțeles și eu, deși sunt bâta la legi. Faza cu SRL-ul băncii nu e ilegală? Că pare că banca joacă la toate capetele .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: