Bătălia s-a sfârșit. Soldatul…


Este mort. PNL a înfrânt din nou, nereușind măcar să-și mobilizeze propriii oameni. Unii dintre ei au lipsit la moțiunea de ieri fiindcă au plecat… la meci! Asta da performanță, să inițiezi și să susții, în ciuda tuturor evidențelor, o acțiune politică sortită eșecului din chiar ziua conceperii ei. La fotbal, echipele care intră pe teren știind că o să piardă și al căror singur scop este limitarea scorului, sunt cele care ori fac blat ori se bat la retrogradare. Asta să fie acum situația PNL, partidul care a dat un președinte ales de peste șase milioane de români? Să vedem.

S-a văzut ieri că grupul strâns unit în jurul primul socru al țării, Ilie Sârbu, încă liber – deși cercetat în mai multe dosare penale, a bătut orice urmă de împotrivire în partidul care domină autoritar majoritatea parlamentară. Eventualele alternative, George Maior – pentru care amânarea trimiterii la post în Washington cu greu poate fi altfel explicată decât că a fost păstrat ca rezervă de premier – sau mai mult mai pământeanul Gabriel Oprea, implicat în toate ițele intrigilor dâmbovițene, au fost respinse de grupul de cvasi-civili din fruntea PSD, fiindcă oricât de puternică le este dorința de a se menține la putere, de a pune frână valului anti-corupție și de a-și continua afacerile, aceasta pălește în fața riscului de a transforma România într-o dictatură militarizată, asemănătoare celor din America Latină a anilor 70 ai secolului trecut.

Pe de altă parte, din partea aceluiași grup, bătălia nu este încă pierdută. Dacă acuzaţiile împotriva premierului vor fi probate cu acte și documente, Victor Ponta riscă să ia cel puțin cinci ani cu executare. Însă dacă dovezile procurorilor vor fi rămâne atât de subțiri pe cât au fost prezentate inițial iar primul ministru va fi achitat, DNA va avea o mare problemă și întreaga campanie anti-corupție va fi profund decredibilizată. Din afară, pare că Victor Ponta este prizonierul celor care l-au pus acolo și, vrea – nu vrea, trebuie să joace după cum i se cântă fie din Kiseleff fie… chiar de acasă, de la el. Nu-i vorbă, că-i și place, se vede de la o poștă.

Revenind la moțiune și la liberali, singurul „beneficiu” al lălăielii de ieri a fost devoalarea degringoladei din interiorul noului și marelui PNL. Cu prestația din Parlament, șefa liberalilor s-a sinucis politic, reușind să-i convingă până și pe cei mai optimiști susținători că rolul și rostul ei nu sunt acolo. De aceea, nici nu este de mirare că susținerea populară a moțiunii a fost extrem de scăzută: câteva demonstrații palide, cu doar zeci pană la cel mult câteva sute de demonstranți, în 4-5 capitale de județ. O moțiune greșit formulată, cu referire la trecut și nu la prezent, cum ar fi trebuit – și anume la faptul că Guvernul refuză să pună în practică o hotărâre judecătorească explicită și să organizeze alegeri locale în zecile de localități și județe rămase fără primari și președinți de consilii județene – susținută cu argumente de cafenea și… scuza (!) de a fi contribuit la numirea lui Ponta, nu avea cum să treacă nici dacă în tabăra adversă ar fi fost haos și dezbinare.

Chiar așa, ce s-ar fi făcut liberalii dacă „interesul național”, bine sfătuit din zona înstelată a țării, s-ar fi sucit peste noapte și ar fi votat in corpore „pentru”? Cu cine ar fi intrat PNL la guvernare? Cu Predoiu, proaspăt posesor de dosar penal, disjuns din cel al Elenei Udrea, în Gala Bute? Cu Blaga, încă cercetat în dosarul EADS? Cu Gorghiu, care confundă țelurile politice cu un target comercial? „Nu am reușit de această dată” – a spus ea resemnată, după respingerea moțiunii, de parcă ar fi fost vorba despre ținta de vânzări la napolitane, impusă de patronul multinaționalei care a angajat-o și nu de soarta poporului român, condus pompieristic de un guvern dominat de corupție și minciună. A mai spus că beneficiul moțiunii a fost dezbaterea propriu-zisă. Poftim?!? Păi și aceea a fost un dezastru, socialiștilor le-a reușit de minune diversiunea. Senatoarea fomistă de Craiova, paiața caraghioasă a Parlamentului, și-a asumat fără complexe rolul: s-a îmbrăcat ca un clovn și a dus nivelul dezbaterii în derizoriu și bășcălie. În concluzie, la cum s-au prezentat ieri liberalii, trebuie să răsuflăm ușurați că moțiunea a picat. Dacă, prin absurd, ar fi trecut, PNL s-ar fi compromis iremediabil în următoarele câteva luni.

Până la urmă, singurul care pare să fi fost cât de cât realist, a rămas președintele, cel care a sugerat destul de clar că ar dori să continue cu o guvernare PSD dar cu un alt premier. Are dreptate fiindcă, în ciuda puternicei susțineri, Victor Ponta este definitiv compromis, nu numai în fața tuturor cancelariilor lumii dar și în fața propriului popor. Pe de altă parte, Iohannis nu are cum să nu-și admită greșeala de a fi impus în fruntea partidului care l-a făcut președinte un lider complet nepotrivit misiunii pe care i-a încredințat-o.

Sărăcia de idei din dezbaterile de ieri, rezumate la câteva jigniri grosolane, înțepături de cârciumă și schimburi de replici insignifiante, readuce în prim plan o problemă mai veche a țării, aceea a lipsei cronice de investiții în educație. Unde or fi absolventii din ultimii 25 ani ai nenumaratelor facultăți de științe politice? Ce se învață la Colegiul Național de Apărare, care i-a cadorisit cu masterate și doctorate pe mai toți demnitarii acestor ani? Politica este o profesie, chiar foarte grea, prin urmare are nevoie de profesioniști, specialiști în negociere, sociologie, oratorie, relații publice, legislație și multe, multe altele. Cu amatori, ca cei pe care i-am văzut ieri la moțiune, România va rămâne la coada Europei, fără vreo șansă de scăpare.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 13 06 15



Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: