(Foto de aici)
În afara talentului fabulos a lui André Rieu, a invitaților lui și a grandorii spectatocului pus în scenă, despre concertul de la București – organizat în Piața Constituției – se va vorbi amestecând bucuria muzicii cu penibilitatea cremvuștilor, a semințelor și a popcornului, de care românii nu se pot despărți. N-am fost la concert. N-am fost pentru că am jurat într-o zi că nu mai merg la nici un concert în România organizat în aer liber. Am citit tot ce s-a scris despre și m-am felicitat că n-am mers.
Ăsta e românul, domnule André Rieu! Indiferent dacă e meci de fotbal, manifestație de susținere sau de demitere a unui politician, guvern, președinte sau orânduire; concert rock sau de muzică clasică, constantele care leagă toate aceste evenimente sunt micii, berea, cremvuștii, semințele și popcornul. Bucurați-vă că n-au și vorbit în timpul spectacolului! Că n-au grohăit de plăcere povestind cu voce tare aventuri picante cu vecinul Gică, miștocărind fundul vreunei gagici mișto, scuipând pe jos cojile de semințe, frăsuindu-se printre rânduri la stânga și la dreapta ca și cum ar fi avut ardei iuți în k*r – cu spatele la scenă. La concertul lui Roger Waters așa au făcut. La sfârșit m-am simțit atât de obosită! Ca și cum m-ar fi împins, pe vremuri, nesimțiții care foloseau orice mijloc să să ajungă mai în față la cozile ceaușiste. Mi-am controlat hainele să văd dacă nu sunt rupte. Așa au făcut și la concertul în care ne-a încântat cu muzica lui Bogdan Ota, venit în România să cânte – tot în Piața Constituției – după ce țara lui nu i-a acordat nici o șansă să se dezvolte muzical aici. La toate crâșmele de pe margine se râdea, se povesteau bancuri grotești sau fără perdea în timp ce fălcile mestecau cremvuștii, micii sau scuipau semințe, băgate în gură cu o rapiditate demnă de invidiat. Sunt sigură că mulți habar n-aveau cine sau ce cântă. Și mi-am adus aminte de un concert la care am fost la Bruxelles. Ce-ar fi fost dacă, în timp ce Tracy Chapman cânta dumnezeiaște pe scenă, mi-aș fi scos punga de semințe? Arătând, fără dubiu, cu mândrie patriotică, că sunt român.
Categorii:Miscelanea
Interesant.