(Foto de aici)
Sincer, nu cred că există femeie care să nu știe să facă prăjitură cu vișine. Așa zic eu. Mai ales dacă e și mamă, n-ar avea cum să nu știe. Așa cum majoritatea bărbaților știu să facă vișinată, noi știm să facem tartă cu vișine. Și atunci? De ce să mă mai zbat să vă scriu o rețetă! Poate că e o prostie ce fac, numai că eu cred că rețeta mea e foarte ușor de făcut.
Mai întâi cumpără un kilogram și jumătate de vișine, dacă n-ai prin grădină. Scoate-le sâmburii și lasă-le sub un ciur, să se scurgă de zeamă. Sincer, nu le lăsa prea mult! Eu, uneori, le pun cu zeamă cu tot și n-am avut nici o problemă de copt.
Ai un pachet de unt? Adicătelea 200 de grame. Bine!!! O bucățică mică o vei folosi ca să ungi o tavă medie. Pătrată, rotundă, de care ai. Restul de unt pune-l în robot și dă drumul la palete să muncească: amestecă-l cu 300 de grame de zahăr. Cât? Până se face o spumă faină care-ți sugerează că zahărul s-a topit. Sau cât ai chef. Cum roboțelul meu se învârte singur, eu mai și uit de el, mă duc prin grădină, mai fac câte ceva prin casă și mă întorc când îmi aduc aminte.
A venit rândul ouălor. Șase la număr. Nu le pune pe toate odată. Câte unul, câte unul, la o distanță de câteva minute, timp în care paletele muncesc de zor să le amestece. Întregi ouăle, nu bați albușul separat, nu freci gălbenușul. Numai să nu le pui cu coajă.
Gata și cu ouăle? Ești harnică rău! Cântărește 300 grame de făină albă, amestecă în ea și un praf de copt și pune făina în robot. Lasă robotul să muncească până când îl ia amețeala.
Gata! Răstornă aluatul în tavă, pune deasupra vișinele (să fie peste tot) și dă la cuptor, la 150 de grade la început, apoi, după jumătate de oră mărește căldura la 180 de grade. Cam în 50 – 60 de minute ar trebui să fie gata. Presară niște zahăr pudră pe deasupra și ai terminat cu bucătăreala prăjiturească. O vei tăia pătrate când se va răci.
POFĂ BUNĂ! (Foto de aici)
Categorii:Miscelanea
Lasă un răspuns