Legea falimentului național


Din ciclul „legi bune cu părți proaste și legi proaste cu părți bune” sau „c-așa-i la noi”, astăzi încerc să aduc câteva lămuriri asupra legii falimentului personal. Prea puțin comentată, prea puțin popularizată, fiindcă s-a nimerit ca adoptarea ei să fie concomitentă cu scandalul Udrei – cea mult prea decoltată – călare pe biroul prezidențial, chiar și de către cei vizați, legea ar trebui să prezinte mare interes atâta vreme cât aplicarea ei va afecta mii de familii din fiecare oraș al României și cel puțin câteva zeci în fiecare comună.

Actul normativ cuprinde trei modalități prin care va putea fi soluționată insolvența persoanelor fizice, respectiv pe baza unui plan de rambursare a datoriilor, prin lichidare de active sau prin procedura simplificată. Prima dintre variante se referă la situațiile în care datornicul nu poate plăti vremelnic și este una exclusiv administrativă. În aceasta situație se discută despre un plan de redresare și re-eșalonare. În baza planului, aprobat de o Comisie de Insolvență, se suspendă orice executare, precum și dobânzile, majorările și penalizările, pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea ca termenul să fie prelungit cu încă un an.

Dacă situația datornicului este iremediabil compromisă, adică nu se întrevede posibilitatea ca el să realizeze aceleași venituri ca în trecut, nu se mai face plan de redresare ci se intră în etapa a doua: se procedează la executarea silită a bunurilor ipotecate. Ulterior, se șterg datoriilor rămase neacoperite după perioada de supraveghere post-închidere a procedurii, după o metodologie destul de complicată. Și, în fine, procedura simplificată se referă la cei pensionați, de vârstă sau de boală și care nu au bunuri proprii sau venituri, cu condiția ca datoria acumulată să nu depășească echivalentul a zece salarii minime pe economie.

Până aici, am descris partea bună. Înaintea acestei legi, când o persoană fizică acumula datorii la bănci sau la ANAF – pentru că cele două instituții beneficiază de formula de titlu executoriu pentru actele lor – executarea se putea face asupra tuturor bunurilor și veniturilor debitorului, fără șansa ca acesta sau chiar și urmașii lui să poată să iasă vreodată din sclavie. Prin această lege, după lichidare, cetățeanul iese mai sărac, posibil chiar fără casă, dar nu mai este cocoșat de restul de datorie, cea care rămâne după executare, având în vedere că prețul imobilelor este cu mult mai mic astăzi decât în perioada contractării împrumuturilor. Ba chiar poate să negocieze cu noii proprietari ca eventual să rămână în casă în calitate de chiriaș. Este o lege care transferă și asupra creditorului riscul de neplată pentru debitorii de bună credință, cei care n-au mai avut de unde să plătească.

Or, dacă ne referim la persoane fizice, marile datorii ale acestora provin din creditele bancare și de la ANAF. Din acest punct de vedere, legea face dreptate, fiindcă statul și băncile urmează, în sfârșit!, să preia o parte din consecințele crizei declanșate în 2008. Cei care au plătit ani de zile ratele la bănci și impozitele la stat până când, urmare a declanșării crizei, și-au văzut veniturile diminuate cu până la 90%, s-au trezit acum că aproape tot ce au plătit a mers doar în dobândă și penalități și mai nimic în credit sau impozitul datorat. Era timpul să suporte și băncile măcar o parte din consecințe. De altfel, suntem printre ultimele țări din Europa care au adoptat această reglementare.

Partea rea, tipic românească, ține de organizare, unde suferim de deficiențe cronice. Legea spune că procedura va fi condusă de Comisiile de Insolvență dar deja s-au iscat discuții cu privire la componența acestora, fiindcă nu este prevăzut ca din acestea să facă parte și reprezentanți ai creditorilor. Mai rău, odată procedura preluată de comisia sus numită, datornicul nu se mai poate adresa instanței, pentru eventuale plângeri, ceea ce pur și simplu este neconstituțional, întrucât poate fi interpretat ca o îngrădire a dreptului natural la justiție. Textul actului normativ, așa cum a fost adoptat deja de ambele camere, nu este corelat – bineînțeles, de parcă ar fi vreo surpriză – cu alte acte normative aflate deja în vigoare, nici măcar cu bibliile dreptului, respectiv Codurile civil și penal, mai ales în secțiunea destinată denunțării unor contracte încheiate de către debitor anterior declanșării procedurii de insolvență. În plus, instanțele românești, și așa supra-aglomerate, cu personal și spații insuficiente, nu sunt pregătite nici pe departe să preia cele probabil peste un milion de cauze care se vor ivi în această procedură.

Reprezentanții asociațiilor bancare au sărit ca mușcați de șarpe, abia acum realizează că a sosit și pentru ei timpul să plătească pentru inconștiența cu care au acordat credite fără acoperire, cu dobânzi și comisioane uriașe. Banca națională dă din colț în colț, afirmând că băncile comerciale aveau oricum reglementate diverse proceduri de negociere cu datornicii restanți. Economiștii țipă că nu s-au făcut studii de impact, eludând cu bună știință că factorul timp pentru cei aflați în situații financiare dificile este esențial.

Pe de altă parte, este clar că pe lângă sutele de mii de debitori de bună credință, de această lege vor beneficia și câteva mii de șmecheri ai capitalismului de cumetrie, dar asta trebuie să facă parte din prețul pe care-l vom plăti cu toții pentru a salva mai mult de un milion de familii de români.

Riscurile sunt în altă parte, nu acolo unde țipă bancherii și nici în ceea ce critică finanțiștii și  juriștii. Dezastrul poate să vină din aplicarea în stil românesc a noii legi. În haloimăsul legislativ sufocat de inadvertențe, contraziceri și suprapuneri, completat cu posibilitatea mituirii unor membri ai viitoarelor comisii, o intenție bună – legea falimentului personal – să poate transforma destul de rapid într-o lege a falimentului național.

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , ,

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Depersonalizare | Me, myself and the whole world

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: