(Foto de aici)

Tata n-a vrut niciodată să pună pomi fructiferi în curte. Indiferent cât l-am rugat, indiferent cât am plâns când eram mici. Născut într-o zonă viticolă, a umplut toată curtea cu viță de vie, acolo unde nu era grădina de legume. Cu greu a reușit mama să-i smulgă câteva palme de pământ în care să-și facă straturile cu minunatele ei flori. E adevărat că vara și toamna, când curtea era plină de mirosul aromitor al boabelor dulci de strugure, acompaniați de frunza ruginie care adăpostea șezlongul de lemn, așezat direct pe iarbă, în care devoram cărțile, adoram curtea și umbra răcoroasă. Pe sub vița de vie, întinsă de la gard și până pe casă cu tot felul de sârme complicate, se ițeau trandafiri, regina nopții și dumitrițe de toate culorile. Numai că în mai, după o iarnă de ronțăit numai mere și mult prea arar portocale, mi-aș…