(Foto de aici)
Au trecut timpurile când copiii erau mânați de la spate, de către părinți și profesorii din generală, să facă un liceu la secția reală. Bătălie mare era pe vremuri! De la un liceu de mate – fizică de renume puteai ajunge student la orice facultate, chiar și umanistă, pentru că erau renumite în seriozitate iar profesorii făceau carte, nu se încurcau, chiar dacă predau limba română sau istorie. Lucrurile par să se fi schimbat într-o direcție opusă. Dacă te uiți pe site-ul ministerului educației, anul trecut bătălia mediilor s-a mutat către clase de biologie și filologie. Te freci la ochi și nu-ți vine să crezi; cele mai mici medii la aceste specializări au ajuns să fie peste 9,50. Măi să fie! Ai crede că tinerii vor să devină profesori, medici sau asistenți în România, dacă n-ai ști că societatea românescă, bolnavă și nepăsătoare, le oferă un salariu cât să nu moară de foame. Și-atunci?
Cred că experiența celor care au luat drumul pribegiei, experiența a zece ani de ”Diaspora”, ani în care ne-au plecat în alte colțuri de lume cetățeni cât pentru o țară, au condus la concluzia că prima barieră pe care trebuie să o treci ca să ajungi respectat în Vest, să te integrezi, să accezi o slujbă sigură, este cea de limbă. Inginer, zidar, sau electrician poți să te faci și acolo. Dar dacă nu știi o limbă străină, fie ea germană, franceză, spaniolă (mai ales engleza – care de facto a ajuns de circulație internațională), n-ai nici o șansă în țara de adopție la o slujbă legală și, mai ales, la promovare. Cât despre mediile uriașe la clasele de biologie, explicația este și mai simplă. Aceste licee sunt uși către profesia de medic sau asistent medical, atât de căutate în țările dezvoltate. Cu salarii la care nici nu pot visa în România, dar foarte convenabil de mici pentru angajatorii din alte state, este clar ca lumina zilei: copiii care s-au îndreptat către clasele de biologie – cele mai multe, atenție!, biologie – engleză – își vor lua zborul după terminarea liceului sau a facultății.
Ce pierdem noi? Pierdem cea mai mare bogăție de care dispune o țară, aurul cu cele mai multe carate, diamantele de o valoare inestimabilă: forța de muncă. Pierdem oameni, viitori specialiști, pierdem posibilitatea ca această generație (ca și cele care au plecat până acum) să pună umărul la construcția acestei țări. Ne pierdem identitatea.
Nici nu mai vorbesc despre faptul că cheltuielile de școlarizare le decontăm noi, dar de profitat de educația și cunoștințele lor o vor face alții. Știu, o să-mi spuneți că suntem cu toții cetățeni europeni și că nu contează cine-i școlarizează și cine profită apoi de pe urma muncii lor, întrucât suntem o mare familie. Poate că n-ar conta dacă și cetățeni ai altor țări europene, școlarizați acolo, ar veni să-și depună munca, experința și cunoștințele în țara noastră. Ați văzut vreodată așa ceva? Ce elev englez, școlarizat la el acasă, ar veni să muncească în România pe salariul de aici, într-o țară cancerizată de corupție și furtișaguri pe toate palierele, cu hoți de la vlădică până la opincă!
Dar mai pierdem ceva. Pierdem banii pe care cei care își vor lua lumea în cap, părăsind o patrie căreia nu-i pasă de viitorul cetățenilor ei care o compun, îi vor vărsa în statele de adopție. Acolo vor plăti taxă pentru sănătate, acolo vor plăti impozit pentru pensie. Guvernele României, într-o inconștiență care frizează prostia, se bucură că ”plecații”, duși să-și caute norocul în altă parte, contribuie la PIB-ul țării unde s-au născut prin miliardele de euro pe care le trimit acasă, ca să suplinească sărăcia părinților, obligați să se întrețină din pensii sau salarii mizere, sau pentru ca să fie iertați de copiii părăsiți, crescuți de neamuri. Nimic mai idiot.
Dacă trendul se păstrează, dacă și anul acesta precum și în anii următori bătălia mediilor mari va fi la clase de filologie și biologie, dacă ne așteaptă din partea generațiilor tinere un nou exod masiv către Vest, nu pot să nu mă întreb: Nouă, celor rămași acasă, oameni de peste 50 de ani, care ne-am rupt buzunarele ca să umpem coșul – mereu flămând – de la sănătate și de la pensie, nouă cine ne va mai plăti pensia, când n-om mai fi buni de muncă? Ce șanse mai avem ca sistemul de sănătate, pe moarte încă de acum, la care am contribuit zeci de ani, să aibă resurse ca să ne trateze bolile?
Din nefericire pentru noi, răspunsul pare a fi unul singur: NIMENI. Nu ne mai rămâne decât să ne rugăm fierbinte ca și pruncii noștri să emigreze. Și-apoi să stăm la poartă așteptând vești, zâmbind tâmp când poștașul ne va înmâna suta de euro venită de departe, necesară ca să nu murim de foame.

(P.S. Toată dezamăgirea, ca și concluzia amară, a plecat de la afirmația unui copil, la sărbătorirea a 14 ani de viață: ”Mai am patru ani și plec”)

Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:capacitate, Diaspora, examen, guvern, liceu, medici