Numai prin cunoaştere putem convieţui


Nu ştiu dacă la nivel de ţară există politici care să conducă la o înţelegere a culturii oamenilor de altă etnie, care trăiesc lângă noi de sute de ani dar pe care îi cunoaştem atât de puţin. N-am auzit. Cei care şi-au înfipt ghearele în funcţii şi demnităţi publice, după aşa zisa Revoluţie, sunt mult prea preocupaţi să manipuleze masa votantă din spatele lor pentru a obţine un nou mandat chiar dacă, dincolo de cuvintele aparent duşmănoase pe care şi le aruncă pe sticlă, se unesc la furăciuni, fără să le pese de ce etnie sunt.

Ştiu însă că orice gest, care iese din limita unui normal al convieţuirii, făcut de un român sau de un maghiar, orice picătură de ură din partea unora sau al celorlalţi, trezeşte patrotismul revanşard al multora – de ambele naţii – şi ura nu va ajuta niciodată. Poate a sosit timpul să înţelegem că în lumea asta nu este nimic de câştigat din altceva decât din iubire.

Ar fi fost benefice asemenea politici, la nivel de ţară. Politici prin care să ne cunoaştem unii pe ceilalţi, fără pretenţia că „tu” sau „eu” ai/am fost primul aici.

Poate că ar fi nevoie să ne întrebăm de ce noi, românii, ştim atât de puţini despre de maghiari, în fond cetăţeni români, oameni care şi-au pus amprenta asupra culturii din România.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
zaragoza 1
Romanul Faţa Neagră (în maghiară Szegény gazdagok) de Jókai Mór se desfăşoară în comitatul Hunedoara, între moţi. Scriitorul era îndrăgostit de meleagurile Transilvaniei şi de obiceiurile moţilor. Un roman despre care s-ar putea vorbi – eventual la ore facultative – la liceu, în cadrul romantismului european.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Şi poate ar trebui să ne întrebăm de ce maghiarii, trăitori ai acestei patrii, nu vor să afle cine suntem noi, românii, care ne sunt oamenii pe care îi iubim şi care au dat ceva culturii româneşti şi universale.

Nu numai istoria şi războaiele duc înainte o ţară.

O face, cu mult mai bine, poezia, proza, pictura, sculptura, teatrul, dansul, muzica, tradiţiile, istoria culinară. Ele sunt liantul care ne pot uni, dincolo de disensiunile istorice, pe care ar fi bine să le lăsăm pe seama istoricilor. Numai că… Cât ştim noi din cultura maghiară? Şi cât ştiu maghiarii din cultura română?

Am să vorbesc despre ceva atât de delicat printr-o povestire. Pentru că, dincolo de cuvinte, cine vrea să priceapă ascunzişurile dintr-o poveste, cine judecă dincolo de cuvinte, va descoperi întotdeauna o morală. Poate că la prima vedere povestea mea n-are nimic de a face cu convieţuirea dintre noi şi maghiari. Dar dacă sunteţi atenţi la ce se aude şoptit printre rânduri, veţi descoperi ce ne poate uni, ce ne poate face să zâmbim.

Eram în Spania, la Zaragoza. N-aveam decât o zi la dispoziţie. A doua zi trebuia să fim în Barcelona, de unde aveam biletele de avion, pentru întoarcerea în ţară. Am grăbit pasul, încercând să vedem şi să simţim cât mai mult. După amiază, pe la ora 16,00, m-am declarat înfrântă.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––
zaragoza 2
Din cele 7 provincii istorice locuite de basci, 4 aparţin administrativ Spaniei (Alava, Biscay, Gipuzkoa, Navarre) şi 3 aparţin Franţei (Labourd, Soule, Basse-Navarre).Alava, Biscay, Gipuzkoa formează Comunitatea Autonomă Bască cu capitala la Vitoria, iar Navarre are şi ea guvern propriu şi capitala la Pamplona.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Picam de oboseală dar eram, mai mult decât frântă de mers pe jos, şi lihnită de foame. Uitându-ne după un loc unde să mâncăm, în vreme ce aveam să-mi odihnesc picioarele, am dat de un restaurant. Pe firmă, agresiv scris – „Restaurant basc”.

– Interesant, am spus. Hai să intrăm aici!

Restaurantul era cochet, aranjat cu mult gust. Iar chelnerii?! Coborâţi din revistele de modă. Nişte băieţi tineri, înalţi şi frumoşi, toţi unul şi unul. Ştiau la perfecţie engleză. Ne-au oferit un meniu, l-am răsfoit şi l-am pus deoparte. Mâncăruri de tot felul, în ceea ce se numeşte bucătărie internaţională. Clienţi extrem de puţini.

– V-aţi hotărât ce comandaţi?, ne-a întrebat politicos unul dintre chelneri.
– Nu, i-a răspuns Virgi. Vreau să negociem.
– Cum?, a ridicat o sprânceană tânărul chipeş, neînţelegând.
– Păi, uite cum: am vrea să mâncăm ceea ce mâncaţi voi, acasă, în Ţara Bascilor. Dar fix ce mâncaţi, fără alte chestii în plus. Un felul doi şi un desert tradiţional basc. Nu vreau chestiile astea din meniu, le pot mânca oriunde.

Tânărului i s-a luminat faţa. În câteva secunde, la noi masă au poposit aproape toţi chelnerii şi ne-am întins la vorbă. Nu le venea să creadă că ştim despre Ţara Bascilor, despre istoria lor şi despre lupta de a se desprinde de Spania.

Iar când Virgi a început să vorbască despre fotbal, lăudându-i pentru echipa Athletic Bilbao şi pentru politica clubului (denumită cantera) de-a creşte jucători basci, am devenit prietenii lor. Aveau ochii strălucitori de emoţie şi pieptul umflat de mândrie. Conversaţia a alunecat şi către fotbalul românesc, ştiau câteva nume de fotbalişti, auziseră de Steaua. Ne-au întrebat despre România, despre frumuseţile ei. Le-am povestit de Bucegi, de Deltă, de mare.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––-
Comunitatea Autonomă Bască deţine cel mai mare procent din PIB-ul Spaniei şi este regiunea care a avut cel mai puţin de suferit în timpul crizei. Singurul fel în care au resimţit criza în oraşele mari a fost lipsa locurilor de muncă slab-calificate (chelner, barman, casier). Info: http://www.viajoa.ro/sfaturi-si-idei/mai-practic-de-atat-nu-se-poate-cum-calatoresti-tara-bascilor/

––––––––––––––––––––––––––––––––––––
zaragoza 3
Numai faptul că a fost adusă mâncarea, a stopat conversaţia. Când au apărut farfuriile, am înlemnit. După oasele mari şi după culoare, am realizat că tradiţional basc era mâncarea de miel.

„O, Doamne, eu nu mănânc carne de miel! Ce mă fac?” – m-am plâns fără voce. Virgi s-a uitat scurt la mine, mi-am ferit privirea să nu-şi dea seama că ştiu şi am hotărât: „Fie ce-o fi, mănânc tot şi dacă mi-e rău după aceea. Nu pot să-i jignesc, după ce le-am cerut să ne aducă mâncare tradiţională”

Nu ştiu dacă restaurantul oferea şi altor clienţi, fără să o ceară, acele feluri. Ştiu însă că n-am mâncat niciodată (în fapt n-am mâncat până atunci miel) o friptură de miel atât de grozavă, cu un sos atât de bun încât am lins farfuria.

Iar la desert am primit o prăjitură cu brânză nemaipomenită. Brânza nu era o pastă fină, se vedeau bucăţi mai mari prin aluat, amestecate ţărăneşte. Însă gustul era demenţial!

Papilele gustative m-au aruncat în vechea bucătărie a bunicilor. Iar trandafirul, pe care mi l-au oferit băieţii la final în semn de respect pentru că am apreciat bucatele tradiţionale şi pentru că ştiam ceva despre istoria lor, au completat o masă regală.
Autor: Lili Crăciun
(Articolul a fost postat și aici)



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: