M-am rătăcit în timp


acte  hârtii(Foto de aici)

Ieri mă așteptau pe birou o grămadă de hârtii de la Cameră.

– Iar hârtii?, o întreb pe Mihaela, mai mult retoric. Acum ce mai vor?

– Explicații ale legilor noi, îmi răspunde. Cum să facem. E fix cum ne-ați învățat dumneavoastră. Vedeți că aveți din nou adunare generală.

– La naiba! Iar îmi stric sâmbăta.

– Vă duceți?

– Mă duc. Am lipsit cam mult de pe la ședințe, or să mă dea dispărută.

Frunzăresc hârtiile. Cum și cât să încasăm numarar de la clienți, dacă ne trebuie sau nu ne trebuie Registru de bani și alte chestii. Îmi arunc ochii și pe programul de ședință (nimic interesant), mai oftez o dată din toți rărunchii și îmi repet că trebuie să mă duc.

Nu-mi plac ședințele ținute sâmbăta. Când m-am făcut notar – ce haios sună ”m-am făcut” – (apropos, nici după 12 ani nu știu cum naiba am reușit să intru într-o breaslă despre care se spune că…. Eu, a nimănui.), ședințele se țineau vineri, începând cu ora 14,00. Era fain, plecam de la birou la 13,00 și seara eram acasă, putând să fac ce vreau în zilele libere. N-a durat mult, au început să cârcotească unii colegi că sunt clienți care vor vinerea acte, că sunt unii care nu vin la ședință și fac bani în ziua respectivă, ducând la concurență neloială. S-a votat și s-a mutat sâmbăta. Eu am tăcut, eram oricum în minoritate. Mie nu-mi spărgea nimeni ușa vineri (nici în alte zile, de altfel) ca să mă plâng că am prea mulți clienți. Mi-ar fi convenit vechiul program dar dacă s-a votat, am acceptat voința celor mulți. Nu-mi plac ședințele sâmbăta nu pentru că aș dormi mai mult (la cât de puțin dorm, ar putea să se facă și la patru dimineața) ci pentru că mă trezesc mult mai odihnită atunci când știu că nu trebuie să fiu undeva la oră fixă. Și, de fapt, nu-mi plac ședințele. La fel cum nu-mi mai place să conduc prin București, de când m-am făcut țărancă de margine de București mă exasperează aglomerația automobilistică din capitală.

ceas-desteptator-kienzle-fotografii(Foto de aici)

Aseară mi-am pus ceasul să sune la ora 8,00. Aveam timp 45 de minute să mă spăl și să mă aranjez și alte 45 de minute să ajung. Dar pas să mai pot dormi, m-am culcat cu grijă. La ora 7,00 eram moț în vârful patului, cu ochii cât cepele. Ce să mai adorm? M-am frăsuit prin casă, am fumat câteva țigări, mi-am băut cafeaua, m-am ferchezuit și la 8,15 eram gata. Era prea devreme să pornesc la drum însă cum toată casa era adormită și trebuia să merg în vârful picioarelor ca să nu-i trezesc pe cei ce n-aveau ședință, m-am plictisit de una singură și am plecat. ”N-are nimic dacă ajung mai repede, abia găsesc loc de parcare cât mai aproape de intrare. Și, până începe, mă mai uit la cărți, mai beau o cafea”, m-am gândit.

Ajunsă în stradă, mi-am tras una peste frunte. Bine că am plecat mai devreme! Ieri am uitat să bag mașina în curte, pe strada mea se lucrează, așa că biata de ea arăta ca și cum ar fi venit de pe front. ”No, femeie, n-ai să mai ai timp de nici o cafea și de standurile de cărți, mergi și spală-ți mașina, să arate și ea a om!” Pe DN1 am reușit să enervez toți șoferii. Mergeam eu pe banda întâi dar și pentru aia mergeam prea încet, cu ochii după o spălătorie. Vezi să nu! Oamenii se respectă sâmbăta, toate erau închise. Aproape de București, oftez ușurată. În sfârșit! Întreb cât costă, dau băieților prețul (+ un bacșis consistent, cu gândul să le spun să se grăbească) și stau la o țigară pe un fotoliu scos afară. Uit să le spun să o facă mai repede. Băieții, văzând ce mult le-am dat în plus, depun zel peste zel, ștergând-o de zece ori, de ziceai că n-o mai termină. Nu mă întrebați dacă mi-au dat sau nu bon de bacșiș, am primit ceva hârtiuțe pe care le-am mototolit și aruncat în primul coș de gunoi.

Eram sigură că am zăpăcit tot programul. Când am urcat în mașină (da, arăta a mașină, nu a jeg) mi-am aruncat privirea pe ceas și am realizat că nici vorbă de cărți sau cafea – înainte de ședință –, nici măcar nu aveam să ajung la timp. O iau pe bulevardul Ștefan cel Mare și gonesc către destinație. Mai aveam o grămadă de mers, clădirea unde ținem ședințele este pe Theodor Pallady, aproape de capătul dinspre autostradă. Nu mă întrebați de ce nu merg pe centură, vă răspund cum îi spun și soțului meu: ”Pentru că știu un singur drum și-l aleg pe ălaa că este mai sigur chiar dacă e mai lung”. Doamne, urăsc acest bulevard. Nu se respectă nici o bandă și nici o regulă de circulație. Stai cu gâtul strâmb la volan, atentă ca un șoricel, ca să nu te lovească cel din spate sau din laterală, să nu pună frână bruscă cel din față. Mai nimeresc și vreo două mașini ”Școală de șoferi” cu niște fete la volan care merg la melcul, încurcând circulația, și deja îmi crește tensiunea, cu ochii la ceasul din bord. Nu-mi place să întârzii, nu-mi place să-mi cer scuze că n-am plecat la timp ca să ajung la ora fixată. Acum, va trebui să o fac.

Cu mult înainte de destinație, văd clădirea pe dreapta și o mare de mașini parcate la marginea străzii. ”Mama mia, ce aglomerație, dacă au parcat până aici! Să vezi cât am să mă chinui să găsesc un loc de parcare”. Mă ambiționez să mă apropii, ca să reduc din timp, deja am întârziat un sfert de oră. Când sunt în dreptul clădirii fac ochii mari. În parcarea din fața clădirii sunt doar două – trei mașini rătăcite. Locuri libere cât încape. ”Cum dracu?” Mă frec la ochii, mă uit din nou, porțile închise. Mă uit la ceas, zece fără un sfert.

Pe cine să sun? Acasă, nu știu dacă s-a trezit cineva. Aha, îmi aduc aminte că Mihaela a povestit că se trezește la șapte dimineața și în zilele libere.

– Bună dimineața, iartă-mă!, sper că nu te-am trezit.

– Nuuu, îmi răspunde, cu voce clară și limpede, secretara.

– Poți să intri pe mail să vezi ce este cu ședința? Că sunt pe Pallady, la ”Auditorium” și nu-i nici dracu’ pe aici.

Îmi aprind o țigară în așteptarea răspunsului. Oricum, e clar că ședința nu-i aici, ”o fi în altă parte”. Așa că întorc mașina și o iau înapoi, cu gândul să merg acolo unde trebuie chiar dacă voi ajunge abia la pauză.

Sună telefonul și mă reped să răspund, cu o mînă pe volan și țigara între degete.

– Șefa, e pe … iunie.

N-aud decât iunie și îi iau vorba din gură.

– Pe 11 Iunie? Dar de când facem noi ședințe pe 9 iunie. Uită-te pe goagăl, la ce număr este și pe unde-i strada și sună-mă înapoi.

– Nu pe unsprezece, pe șase iunie, șefa, mă întrerupe Mihalea.

– Ce stradă-i asta ”Șase Iunie”? N-am auzit niciodată.

O aud pe Mihaela râzând.

– Nu stradă, șefa. Pe data de șase iunie e ședința.

”Fir-ar….” Mă apucă un râs nervos. Mihaela închde, chicotind, iar eu rulez mai departe, hlizind-mă ca proasta. ”Na, uite cum ți-ai stricat singură sâmbăta”.

Soferii_care_vor_sa_circule_pe_Sos._Stefan_cel_Mare_vor_trebui_sa_treaca_o_testare_psihologica(Foto de aici)

Îmi aprind o altă țigară și mă reîntorc pe blestematul de Ștefan cel Mare. La fel de mulți cocalari care se strecoară de pe o bandă pe alta fără să semnalizeze, ca atunci când am venit. Nu le mai dau importanță, nu mă mai grăbesc să ajung undeva. Mă hotărăsc ca în drum către casă să opresc în piață, să-mi iau ce trebuie de salată și o bucată de caș proaspăt de la sibieni. Măcar acolo n-am să găsesc porțile închise. Cât îmi fac planuri, îmi umblă prin cap o întrebare ce nu-mi dă pace: ”Oare așa de împrăștiată am fost de când mă știu sau e taica Alzheimer prin apropiere?” Nu-mi dau un răspuns concret alungând ultima variantă, dar îmi găsesc scuze că am mai trecut prin astea și când eram cu mult mai tânără: când am uitat că s-a schimbat ora și am plecat de nebună cu o oră mai repede la școală, sau când am încurcat duminica cu lunea și m-am pregătit de slujbă, ori când m-am trezit în mașină că eram în papuci de casă. Între timp, butonez aparatul de radio și aud o voce șoptindu-mi: ”Nu-i niciun mister/Te-ai rătăcit în cer.” Mă încrunt la voce și-i șoptesc băiatului de la trupa Taxi: ”Măi, cânți tare frumos dar e o greșeală. Eu nu m-am rărăcit în cer, m-am rătcit în timp”



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: