Povestea Gropii din asfalt.


drum-cu-gropi(Foto de aici)
Bună ziua. Dați-mi voie să mă prezint. Sunt o Groapă, una de care nu mai încăpeți voi, oamenii, de care vă loviți zilnic, pe care o înjurați, împotriva căreia organizați manifestații. Mă urâți, vreți să mă ucideți, sunt dușmanul vostru neîmpăcat. Zău? Uite că nu cred. Indiferent ce spuneți, nu vă cred.

Când m-am născut în asfalt, credeam că sunt singură pe lume. În jurul meu numai ciment. Nici o surioară, nici un frățior. Of, Doamne, eram tare necăjită. Am blestemat ploaia și vântul că m-au conceput, am plans, m-am dat cu curul de asfaltul când rece, când prea fierbinte, m-am chinuit să-mi fac loc printre urâțenia cenușie care mă înconjura, m-am luptat să cuceresc mai mult spațiu.

Voiam aer, e greu să te naști între betoane. Vă spun cu mâna pe inimă, eram nefericită. Ce să fac singură pe lume? M-aș fi sinucis, acoperită de pietricele, dar n-am putut. Mi-era prea dragă viața. Încet, încet, pe nebăgate se seamă, au apărut alte Gropi. Alături, la dreapta, la stânga, peste tot. Unele mai mărunte decât mine, le-aș spune Gropițe dacă nu le-ați confunda cu cele din obrăjori, altele mai mari, adevărate Cratere. Fete: Groapă, Gopoaie, Gropșoară dar și băieți, Gropoi, Gropălău. Cu toate, niște frumuseți, împodobind asfaltul urât și dur, lăsând imaginația trecătorilor să zburde în fața laturilor și formei noastre. Pentru că noi, Gropile, suntem unice, nici una nu semănăm cu cealaltă. Suntem un vis, un poem, un tablou de artă. Crater(Foto de aici)
La început mi-a fost frică de oameni și de mașini. Chipurile încruntate ale trecătorilor mă priveau cu ură, ca pe o gânganie care merită strivită, iar mașinile mă ocoleau cu scârbă. Numai eu știu câte scrâșnete și înjurături mi-au auzit urechile gropăcești. Apoi am învățat că fierătaniile n-au viață decât dacă sunt conduse de oameni. Aha, deci numai la oameni trebuia să fiu atentă, de ei aveam să mă feresc ca să nu mă omoare. Am priceput că totul nu-i decât o glumă. Oamenii mă iubesc și mă protejează. Ce-i drept, o fac în taină de parcă le-ar fi frică să-și recunoască dragostea. Dar mă iubesc, sunt sigură. Nu mă credeți? Stați să vă spun mai departe.

Când noi, Gropile din asfalt, deveniserăm atât de multe încât era necesar să ne organizăm, să ne alegem conducătorii – deh!, să intrăm în rândul lumii civilizate –  am intrat în panică. I-am auzit pe șefii localității unde aveam domiciul că vor veni fierătănii umplute cu ciment  care ne vor ucide. Una câte una, urma să fim îngropate în pocitania cenușie. M-am rugat fierbinte: ”O, Dumnezeu al Gropilor din toată lumea, ajută-mă! Nu vreau să mooor!” Îmi era atât de frică încât aș fi vrut să intru în pământ, să mă scurg în țărână, mai înainte de a fi victma unei crime.

Apoi…ce glumă! Patronul fierătaniilor a diluat compoziția cimentului. Mai slab, mai sensibil. Dacă am auzit bine, motivul era o datorie pe care le avea la șeful cu banii. Într-o zi ploioasă am prins două – trei cuvinte între ei, spuse pe șoptite, pe care nu le-am înțeles: ”licitație”, ”șpagă”. N-am priceput dar mi-a fost suficient, aveam o șansă. Iar dacă șpaga a fost salvarea mea, spun să se audă în tot asfaltul: ”Trăiască șpaga!”

Totuși, încă mă mai temeam. Cimentul, chiar dacă mult mai subțire, era tot acolo, amenințător. Am mai tremurat o vreme până l-am auzit personal pe patron cum îmi ia apărarea. V-am spus, oamenii mă iubesc.

– Dă-le dracului de gropi! Că doar n-o să-l îmbogățesc numai pe nenorocitul ăla căruia i-am dat șpagă. Vreau și eu o mașină bengoasă, nevasta vrea la Paris și amantei trebuie să-i iau măcar o geantă șmecheră sau un colier, ca să-i închid gura că nu divorțez. Ia, flăcăi, mai puțin ciment în compoziție!, le-a ordonat muncitorilor. Sigur, nu a spus în mod direct că i-s dragă, însă a fost evident. Mă iubesc în secret.

Apoi mi-a fost frică de muncitorii patronului. Încă vedeam cu ochii mei de groap mult ciment cu care ar fi putut să mă îngroape. Nu mai dormeam nopțile de frică. Nici nu mai spun în ce panică am trăit când au venit oamenii din sat să manifeste împotriva mea. Câtă ură, domnilor, câtă ură! La început m-am cutremurat, zbierau, mă înjurau, mă blestemau. Mă făcusem mică, mică de tot, să nu mă vadă, voind să mă fac una cu asfaltul.
gropi si flori (Foto de aici)

Apoi m-am bucurat, aveau la ei flori pe care le-au dăruit. Fiecărei gropi câte o floare. Mă bucurau florile înfipte în trupul meu dar eram și puțin nedumerită. Ori mă iubeau, copleșindu-mă cu flori, ori mă urau, strigând din toți rărunchii că trebuie să dispar din asfaltul lor. Nu mai înțelegeam nimic. Până când i-am auzit.

– Băi, am nevoie și eu de o cifă de ciment, să-mi fac un trotuar în curte!, se ruga câte unul în vreme ce mai punea peste noi o floare.
– Imediat, șefu!, îi răspundea muncitorul, zâmbind pe sub mustață ca și cum voia să-mi transmită să stau liniștită. Mai știi și pe alții care vor?
– Păi, e vreunul care n-ar vrea?, se întreba, amuzat, solicitantul. Oricare dintre noi are nevoie de marfă, dacă e la jumătate de preț. Sunt sigur că și voi aveți trotuare faine prin curte, rânjeau unii la alții, ca de o glumă bună
– Păi! Bine, bine. Ne-om înțelege la preț. Zi-le să ne caute și facem târgul!

Gata, știam. Oamenii aveau să mă salveze de la pieire. Chiar dacă se prefăceau că mă urăsc, dacă complotau, chipurile, cum să mă facă să dispar din asfalt, mă iubeau. Omul care mă salva era unul din cei care strigase împotrivă-mi, care-mi adusese flori, blestemându-mă. Toți se prefăceau. De la cei care dispuseseră crima până la cei care manifestaseră împotriva mea dorindu-mi moartea, făceau ce le stătea în putință să trăiesc. Și chiar dacă, într-un final, urmează să toarne peste trupul meu câteva picături de asfalt, va fi mai mult o mângâiere, sunt sigură. Nu va trebui să mă strofoc prea mult ca să ies din nou la suprafață.



Categorii:Miscelanea

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: