Cine au fost primii în Ardeal?


daci(Foto de aici)
N-aş spune că am fost un profesor genial şi că altul ca mine nu mai era pe pământ. Mai cu seamă că am predat istoria, pe care am admis-o ca studentă doar la „secundar”, imaginându-mi la începutul facultăţii că am să ajung nu profesor – nici măcar de filosofie – ci vreun filosof renumit care avea să dea peste cap toate teoriile istoriei cu o idee nouă, ce ar fi lăsat lumea cu gura căscată.

Evident, erau vise de copil prost. La repartiţie am rămas bosumflată şi tristă că am ajuns profă de istorie, cu toate că învăţasem aproape de media zece. Pot însă să spun că mi-a plăcut să lucrez cu copiii şi am predat cu speranţa că am capacitatea şi talentul de a le aduce cunoştinţele cât mai aproape de înţelegerea vârstei lor. Dacă am reuşit sau nu, asta numai foştii mei elevi o pot spune. A fost însă o lecţie care mi-a pus mari semne de întrebare dacă sunt sau nu în stare să-i fac să înţeleagă ceea ce doream să le transmit. Fără să pot să mă supăr pe copii de rezultatul neaşteptat. Amuzându-mă de concluzii.

Eram profesor la Şcoala din Dancu, un cartier majoritar de blocuri proaspăt făcute la ordinul lui Ceauşescu, aşezat la marginea Iaşului. Copii de oameni simpli în marea lor majoritate, părinţii trudind prin fabricile comuniste, în stilul binecunoscut al timpului („noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi”), îndurând, ca de altfel toţi românii indiferent de naţionalitate, gheţăria din apartamente pe timp de iarnă, foamea, lipsa de apă caldă, întunericul din casă când, aşa cum se exprima tata, „iar au luat boii lumina”.

Trebuia să le predau elevilor de clasa a VII-a despre „Formarea poporului român şi a limbii române”. Dintotdeauna mi s-a părut o lecţie grea.
dacii_liberi(Foto de aici)
Pentru că există o perioadă, cea cuprinsă între anul 271 (când a avut loc retragerea aureliană) şi secolul IX (când apar primii domni şi voievozi români – Menumorut, Gelu, Glad), în care istoria este destul de săracă în vestigii arheologice şi documente scrise, care să ateste ce anume s-a întâmplat în spaţiul carpato-danubiano – pontic, după ce romanii şi-au retras armata şi administraţia de pe teritoriile dacice, cucerite în anii 105 – 106.

Şi cu toate astea trebuia să-i fac pe elevi să înţeleagă că noi, românii de azi, n-am fost nici exterminaţi de romani sau de popoarele migratoare ce ne-au călcat câteva secole bune şi că pământul acesta ni se cuvine, fiind al strămoşilor noştri care, pe vremuri demult uitate, au fost primii care au ocupat aceste meleaguri.

anonymya(Foto de aici)
Zis şi făcut, m-am pregătit temeinic pentru ora ce avea să vie. Aveam de gând să le vorbesc despre continuitatea care este atestată de descoperirile arheologice, despre Donariul de la Biertan din judeţul Sibiu, relicvă creştină din secolul IV, ce conţine inscripţia latină : „Ego Zenovius votum posui” (Eu, Zenoviu, am depus darul) – o dovadă a vorbirii limbii latine în Dacia, după 271. Eram sigură că mă vor înţelege dacă am să le desluşesc când, unde şi în ce împrejurări istorice s-au format poporul român şi limba română, că au să priceapă toată esenţa formării neamului românesc.
Aveam să le vorbesc despre lingvistică (mal, viezure, mânz) despre vestigii arheologice, despre toponimie, documente, scrieri istorice (Anonymus – Gesta Hungarorum, Simion de Keza, Cronica rusească a lui Nestor, Poemul german al Nibelungilor). Dar dincolo de astea, trebuia să le vorbesc despre teoria lui Robert Rösler, să le prezint şi să demontez toate argumentele lui prin care a încercat să desfiinţeze ideile lui Anonymus şi celelalte dovezi ce atestau că românii sunt urmaşii dacilor, daci care nu fuseseră nici exterminaţi de către romani, nici alungaţi pe vecie de migratori, nici veniţi mai târziu decât ungurii pe aceste teritorii.

N-am să vă povestesc ce le-am spus în peste 30 de minute. Am vorbit mult şi cu pasiune, am desenat pe tablă cu săgeţi unde erau situaţi bulgarii, care-i cunoşteau pe cei ce locuiau la sud de Dunăre sub numele de vlahi sau volohi cu mult înainte de sosirea triburilor venite în Câmpia Panoniei, sub conducerea lui Attila. Că poporul maghiar i-au denumit, el însuşi, pe cei de peste râul Tisa sub numele de olahi. Când să sune de pauză eram răguşită şi transpirată însă mulţumită. Elevii fuseseră foarte atenţi iar eu vedeam în ochii lor că au înţeles tot ce povestisem. Aşa că, trăgându-mi suflul, luând o gură de aer, mi-a venit să le pun o întrebare simplă, care reprezenta chintesenţa întregii lecţii. Eram convinsă că răspunsul va fi pe măsura pasiunii cu care predasem.
– Ei, acum să vă văd dacă aţi înţeles. Copii, dacă vă întreabă cineva cine au fost primii în Ardeal, strămoşii românilor sau strămoşii ungurilor, ce aţi răspunde?

Zâmbeam satisfăcută, mai înainte de a afla răspunsul. Şi unde nu s-a ridicat un elev, un găligan prea înalt pentru vârsta lui, fără să mai ridice mâna. S-a uitat în ochii mei şi mi-a spus, cu cel mai dulce grai moldovenesc, concluzia lui fermă, cu determinare şi hotărâre în glas, în sunetul clopoţelului care anunţa că ora se terminase.

– E clar, doamna profesoară. Eu am înţeles. Ungurii.

Nu ştiu dacă am zâmbit tâmp sau am râs în hohote, împreună cu ceilalţi colegi ai distinsului elev, ce nu pricepuse nimic din zbaterea mea.

Râsul lor tineresc acoperea clinchetul clopoţelului. N-am ştiut atunci să le spun ceea ce ştiu azi, când avem acces la mai multe documente decît cele din vremea sistemului comunist care ne îndemna, prin manipulare, să privim cele două naţii (română şi maghiară) ca două linii paralele, menite să nu se înţeleagă niciodată.

front(1)(Foto de aici)
Ce mai contează cine au fost primii în Ardeal?!

Româncă fiind, cred că ai mei strămoşi, ca să fiu sinceră. Dar oare contează, atâta vreme cât trăim de atâţia ani unii lângă alţii, când am îndurat împreună ororile comunismului sau când ne frecăm împreună la ochi văzând ce mafioţi (fără deosebire de naţionalitate) au pus mâna pe ţară după decembrie 1989, smulgând din trupul ei toate bogăţiile pe care ni le-a dat natura sau le-am construit împreună – români şi maghiari, lipoveni, saşi, secui, aromâni şi, de ce nu, chiar şi rromi?

Poate ar trebui ca la sfârşitul unei lecţii despre etnogeneza poporului român să spunem că Menumorut (duce român) şi-a măritat fata cu Zulta (Zoltan), moştenitorul lui Arpad ( liderul triburilor maghiare).

Aşadar, de unde linii paralele?! Dacă conducătorii de acum sute de ani au ajuns, chiar printr-o căsătorie aranjată, să-şi amestece sângele şi să priceapă că convieţuirea e mai importantă decât lupta, de ce am face noi, azi, altfel?

Povestea a fost publicată și aici:
http://corbiialbi.ro/index.php/compas/243-cine-au-fost-primii-in-ardeal/



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: