Cocălari de ieri și de azi (D’ale notariatului)


țăran(Foto de aici)

Pe vremea boom-ului imobiliar mai rătăceau și pe la mine oameni cu bani mulți. Probabil că era prea aglomerat acolo unde se duceau de obicei sau nu voiau țăranii să încheie actele decât la mine, fiind mai aproape sau având încredere. Îi simțeam pe cocălari după modul în care intrau în birou, învârtind cheile unei mașini căreia mi-era și frică să-i știu prețul. Iar dacă mai locuia domnul ”cu guler și cu frac” și pe anumite străzi din București – unde știam sigur că-ți trebuie o avere ca să ai o casă – , știam sigur că-i neam de cocălar, îmbogățit din două – trei facturi cu statul.

Într-o zi apare la birou un puști de vreo 24 de ani, învârtind de zor câteva chei, din care una era de la mașină. Numai cheia costa cât toată mașina mea. La o simplă privire, hainele de pe el făceau cât jumătate din terenul care urma să se vândă. Actul avea să dureze. Pentru că nu avusesem actul lui de identitate, l-am terminat de redactat și l-am dat la citit. Acțiunea din urmă mergea greu. Țăranii, în majoritate clienții mei, citesc mai greu și vor explicații pentru termenii juridici pe care nu-i înțeleg. Iar eu sunt mai mult decât dispusă să le dau, pentru că una din atribuțiile mele este tocmai de a desluși părților conținutul și efectele actului și de a coborî limbajul doct la unul simplu, care să fie înțeles și de cel ce are mai puțină carte. Evident, cocălarul cumpăra.

– Doamnă, mai durează mult? Mă grăbesc foarte – foarte tare, m-a abordat, nervos, cumpărătorul.

M-am uitat lung la el, fixându-l cu privirea.

– Durează până când o să înțeleagă toată lumea ce anume semnează.

– Nu se poate mai repede? Trebuie să ajung neapărat undeva. Ce mare brânză este un act? Două – trei foi de hârtie, câteva semnături, datul banilor și gata!

– Domnule, lăsați-o pe doamna să-mi explice. Vă rog frumos! Io-s mai prost și citesc mai greu, dar vreau să înțeleg ce semnez, l-a rugat și vânzătorul, un om trecut cu ceva de șaizeci de ani, îmbrăcat modest dar curat, mirosind a fân cosit. Glasul îi era blând și calm. Avea însă în voce fermitatea specifică țăranului român, sărac dar cu demnitate în privire și vorbă. Nu-și ascundea mâinile, aspre și bătătorite de munca la câmp. Vând o bucată de pământ, lăsată de ai mei, ca să-mi ajut copiii. Visează să-și facă și ei o căsuță, de asta vând. Însă nu pot semna pe de rost, a încheiat pledoaria vânzătorul, lăsând ochii în jos, de parcă îi era rușine că vorbise atât de mult. Iertați-mă de îndrăzneală, doamna notar!

– Nu face nimic, bade, nu trebuie să se supere nimeni. Bine faci că citești și că mă întrebi ce nu înțelegi, i-am răspuns. Așa și trebuie procedat.

– Ce să spun?! Bade?!!, m-a ironizat, disprețuitor, tinerelul, zornăind mai departe cheile, de parcă voia cu orice preț să-mi atragă atenția cine este el. Auzi, să citești! De parcă ai și putea înțelege ceva!, s-a întors către țăran, jignindu-l și tutuindu-l pe omul care putea să-i fie bunic.

Gata, nu mai puteam tolera. Atitudinea puștiului mă scosese din sărite. După modul în care era îmbrăcat, după adresa din actul de identitate și după limbajul folosit, era clar că nu avea nimic important de făcut. Învârtea banii lui taică-su. Un needucat, fără nici o considerație și respect față de omul care vorbise frumos, cu vârstă de mai mult de două ori decât a lui.

– Uite ce este, copile! Îmi imaginez unde te grăbești. Probabil dacă nu te duci repede, nu mai găsești locuri libere la Bamboo (clubul de fițe de la vremea aceea). Te cred și te înțeleg, l-am ironizat la rându-mi. Dar cum, din punctul meu de vedere și al legii, actul notarial este unul foarte important, neasemănându-se nici cu achiziționarea unei legături de pătrunjel din piață și nici cu datul pe gât al unui pahar de votcă la cluburile de fițe, îți fac o propunere. Mergi în treaba ta dacă ești atât de zorit. Reprogramăm actul atunci când ai timp liber, suficient cât să nu vii pe fugă. O să semnezi când nu vei mai fi pe fugă și când n-o să-mi mai bagi cheile de la mașină în ochi.

Ehei, pe vremea aceea era grav dacă nu cumpărai azi, în momentul în care găseai imobilul și-l convingeai pe proprietar să ți-l vândă. Până mâine îți sufla terenul un altul sau vânzătorul mărea prețul. Era raiul vânzătorilor, nu al cumpărătorilor. Eram curioasă ce o să facă.

L-am văzut înroșindu-se, a dat să-mi zică ceva de dulce dar și-a înghițit cuvintele în ultima secundă. A ieșit afară din birou și de pe hol a sunat pe cineva. S-a auzit cum vorbea, turbat pe mine, nervos pe vânzător. Apoi, după câteva minute, a revenit aparent calm, spunând că nu se mai grăbește, numai că mă roagă să se încheie neapărat vânzarea în acea zi. Nu știam ce-i spusese cel de la celălalt telefon, auzisem doar răspunsurile lui: ”Bine, tata! Da, măi, așa o să fac. Nu mă mai freca la cap, am înțeles! Știu că nu putem în altă parte, la… Bine, o să mă calmez.”. Probabil că tăticuțul lui mă băgase undeva dar neavând încotro (vânzătorul – un bade de la țară – îmi fusese client în mai multe acte și nu dorea să meargă în altă parte) îi ordonase cocălarului de fecior să-și înghită replicile și ironia, fără să mai facă fițe.

Nu dracii pe care și-i stăpânea puștiulică mi-au făcut bine. Se vedea pe fețișoara lui de băiat de bani gata că se chinuie din răsputeri să fie amabil, că vorbește frumos numai pentru că așa fuseseră ordinele primite prin telefon. Zâmbetul blând al țăranului vânzător și vorbele lui de la finalul actului au făcut cât o mină de diamante.

– Sunteți deosebită. Vă mulțumesc că ați fost om și că m-ați tratat ca pe un om. Dacă ar fi toată lumea ca dumneavoastră…



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: