(Foto de aici)
Mă-nchid în mine ca-ntr-o mânăstire,
Mărturisind iubiri strânse-n povești,
Și te implor smintit să mă vestești,
Închizând ochii-n noapte cu sfințire.

Când povestesc amar de visuri frânte,
Îmi rătăcesc genunchii prin mătănii;
Mă-mbăt în amintiri prinse-n vedenii
Și mă închin cu dor și lacrimi sfinte.

Știu, sunt furtună grea sau cer senin,
Sunt raiul pur, sunt iadul deopotrivă,
Mă lupt adesea cu demoni, captivă,
Apoi zâmbesc la chipu-mi cabotin.

Mă-nchid în suflet ca-ntr-o rugăciune
Nespusă-ntr-un altar ce-ascunde taina;
Și deschid ochi-n zori să alung spaima
Că l-am pierdut pe Dumnezeu din mine.

Categorii:Poezii

Etichete:altar, biserică, demoni, rai, rugăciune