Indiferența naște sinucigași și durere


Motto: „Tacerea absoluta duce catre tristete. Aceasta este o imagine a mortii.”
(Jean Jacques Rousseau)

accident_06_d440dec1df(Foto de aici)

Trecem unii pe lângă alții cu indiferență și nepăsare. În goana după bani, după recunoaștere, după o fericire iluzorie, după dorința de a fi unicul deținător al unui adevăr absolut (”Magister dixit”), călcăm pe sufletul celui care pășește lângă noi și nici nu observăm că iubitul, colegul, vecinul, cunoștința, părintele sau fiul, are o problemă care îl macină. Suferă, e trist, e depresiv? Ce ne pasă! Sau chiar dacă observăm, ne distrăm de suferința lui, chicotim, ne bucurăm că nu ni se întâmplă nouă sau, mai grav, îl criticăm. ”Ce se mai dă și ăsta pe suferindul! Toți avem probleme, însă le ținem numai pentru noi. Iaca fleoșc, l-a lăsat iubita? Mare brânză!”. La fel de greșit este însă și îndemnul pe care mulţi îl lansează unor persoane depresive – „lasă, bă, trece de la sine!”. Inutil, face mai mult rău, pentru că stigmatizează persoana şi îi accentuează starea de culpabilitate şi de singurătate.

Grăbiți, mereu grăbiți, într-o alergare continuă după lucruri trecătoare, nu mai avem răbdarea să-l ascultăm pe cel de alături și, cu atât mai puțin, să-l înțelegem. Sau măcar să observăm problemele lui și să-l ajutăm să priceapă că numai un medic specialist i le poate rezolva.

Psihologii avertizează că nimeni nu se poate vindeca singur de depresie şi nici nu este vinovat că s-a îmbolnăvit. Boala nu este „o toană”, o indispoziţie de moment, așa că nu are cum să treacă de la sine, după un somn bun, o comedie reuşită sau o ieşire cu prietenii la bere, cum greşit îşi imaginează unele persoane. Cu atât mai puțin ea nu trece când cei de alături o tratează cu indiferență.

Dacă acesta este adevărul, copilotul care a izbit avionul de un munte ucigând 150 de persoane, a fost un criminal sau un om bolnav, care n-a mai avut posibilitatea mentală să judece? ”De ce nu s-a sinucis izbindu-se de un copac, aruncându-se de pe un bloc?”, îl judecă unii. Poate pentru că era bolnav. Numai faptul că ar fi putut judeca cum să facă să se stingă singur, fără a îndurera sute de alți oameni, ar fi însemnat că înțelege ce i se întâmplă și poate fi salvat de depresie. Iar dacă ar fi înțeles, nimic din toate astea nu s-ar mai fi întâmplat.

Mă doare sufletul pentru fiecare om care s-a stins în accidentul aviatic din Franța. Însă mă doare sufletul și pentru copilotul care a ales să moară, din cauza unor probleme pe care numai el le știa cu adevărat, fără să realizeze câtă suferință aduce nu numai în propria familie ci și în a familiilor celor pe care i-a luat cu el în moarte.

Iar dacă ar fi să critic pe cineva, aș critica indiferența. Acea indiferență crasă care n-a observat că tânărul copilot are probleme. Indiferența care se gândește numai la profit și, pentru asta, admite ca examenele psihologice să fie mai rare și mai puțin severe, indiferența celor cu care lucra și care n-au dat importanță simptomelor. Simptome care, poate, anunțau, nenorocirea.

”Preşedintele companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat că Andreas Lubitz era apt de zbor, precizând că începuse pregătirile pentru obţinerea licenţei de pilot comercial în 2008, dar le întrerupsese o perioadă, timp în care a fost însoţitor de bord. „A întrerupt cursurile o perioadă, le-a reluat şi a devenit copilot în anul 2013. A trecut toate examenele practice şi medicale”, a subliniat preşedintele Lufthansa” (Mediafax). L-aș contrazice. Da, poate că a trecut examenele. Dar nu cumva examinatorii aveau obligația să știe că tânărul mai suferise de depresie? ”Andreas Lubitz „a suferit de epuizare profesională şi depresie în anul 2009”, a declarat mama unei foste colege de liceu a copilotului, citată de Frankfurter Allgemeine Zeitung.” (Mediafax). A trecut examenele, i-au rămas problemele. Și când n-a mai știut cum să le rezolve, când totul a devenit opac, ca un gol de aer, tânărul copilot s-a baricadat în cabină și a îndreptat avionul spre moarte. Iar vinovată pentru această tragedie este indiferența.

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Etichete:, , ,

2 răspunsuri

  1. Depresia este boala, nu moft! Asta nu inteleg oamenii. Acum cativa ani m-am luptat cu ea, dar am reusit sa o inving…dupa o tentativa esuata de suicid si o internare benevola la psihiatrie. Si da, nu mi-e rusine sa recunosc ca atunci cand am simtit ca nu ma mai inteleg eu cu mine, m-am dus la spital.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: