Justiția română a devenit mașină de spălat averi


Am cunoscut ieri un cuplu de vârstă mijlocie care-și scosese casa la vânzare, cu jumătate de preț, încercând să amâne, cât se mai putea, o executare silită. Au fost tineri întreprinzători, au pus pe picioare o firmă de distribuție de materiale electrice. Avuseseră mai mulți angajați, mai multe mașini pentru servirea promptă a clienților, un depozit bine întreținut, liste de furnizori și liste de clienți. Taxele inventate de toate șirurile de guvernanți din ultimii ani dar, mai ales, sistemul mafiot de contractare, pe șpăgi și pile, i-au pus la pământ. Când îți plătești cinstit toate dările la stat, salariile la angajați, cheltuielile curente și ratele la bănci, nu-ți mai rămân bani de șpagă decât dacă te bagi în profitul firmei. Nemaiavând de unde să investești în marfă și dezvoltare, ajungi la faliment.

Ca ei sunt 500.000 în România, acesta este numărul de firme mici și mijlocii care au dispărut din economia românească a ultimilor 5-6 ani. Dacă-i socotim și pe membrii familiilor lor și ale angajaților lor, sunt peste două milioane de români care au rămas nu numai fără slujbe și venituri dar care își pierd cu fiecare zi care trece toată bruma de agoniseală după 10 până la 20 ani de muncă pe rupte. Acesta este adevăratul nivel al furtului fără limite la care au supus țara urmașii comuniștilor și ai securiștilor. 150 miliarde euro, adică produsul intern brut al țării pentru un an de zile. Un an întreg în care noi, cei 19 milioane dintre granițe și cei 3 milioane din afara lor, nu am existat.

Când s-au simțit prea bătrâni și obosiți de atâtea aranjamente, cei care au preluat puterea în 1990 și-au pus în funcții copiii, nepoții, afinii și prietenii. Mult mai slab pregătiți – pentru cine are curiozitatea să verifice, toate aceste odrasle sau amante au studiile făcute pe repede înainte la universități de cartier care eliberează diplomele la tarif și, obligatoriu, masterate sau chiar doctorate la academiile militară sau a SRI – noii veniți în politica mare s-au dovedit a fi fost și mult mai grăbiți și mai lacomi decât predecesorii lor. Case cât un hypermarket, haine și accesorii cât un apartament mediu la bloc, mașini, yahturi și excursii cât bugetul unui spital pentru câteva luni. Acolo sunt banii celor 500.000 de tineri întreprinzători români care au dat faliment.

Din această categorie fac parte majoritatea celor pe care îi vedeți la televizor, seară de seară, arestați unul după altul. Bica, Vâlcov, Șova, Georgescu și ceilalți, oameni pentru care fostul președinte Băsescu și actualul premier Ponta, în tandem, s-au bătut ca niște lei pentru a-i numi și menține în funcții. Cazul țării noastre este, cu siguranță, fără precedent în lume. A ieșit la iveală că șefii luptei anti-corupție, miniștrii de finanțe și paznicii integrității erau tocmai liderii rețelelor de tip mafiot care au căpușat orice sursă de bani de la bugetul național și principalii beneficiari ai șpăgilor. Probabil că este doar o chestiune de timp până când se va afla, oficial, pe bază de documente, dacă șefii lor și cei care i-au numit și menținut în funcții aveau cunoștință despre faptele protejaților lor.

În România, prin însăși Constituția țării, averea unui cetățean se prezumă a fi licită, adică dobândită legal, până la proba contrarie. Asta înseamnă că nu el trebuie să-și justifice averea ci, în caz de dubiu, autoritățile statului sunt cele care trebuie să dovedească dobândirea ei pe căi ilegale. Deși avem o duzină de instituții de coerciție, cu rare excepții, aproape niciodată niciuna nu a dovedit până acum nimic. ANAF, fosta Garda Financiară, Curtea de Conturi, corpurile de control al miniștrilor și primarilor, Poliția, parchetele de toate mărimile, în total zeci de mii de angajați, au prins timp de 24 ani precupețe care vând pătrunjel pe trotuar și nași de tren cu hârtii de cinci lei dosite în chipiu. O genă ciudată îi face slugarnici și fricoși pe majoritatea compatrioților noștri, de îndată ce se văd numiți într-o funcție la care pregătirea nu le-ar fi dat dreptul nici măcar să viseze. Știu, o să-mi spuneți că de asta au și fost puși, pentru a putea fi folosiți și șantajați, cu slăbiciunile și cu neștiința lor și veți da imediat vina pe sistemul de angajare și promovare. Atunci, despre miile de inspectori și ofițeri care își fac treaba cu conștiinciozitate și înaintează rapoarte corecte către șefii instituțiilor în care lucrează ce să spunem? Și ei sunt vinovați?

Toate acestea ne fac să credem că pentru cei care au devalizat avutul și speranțele sutelor de mii de tineri, care s-au aruncat cu toată energia și priceperea lor în vâltoarea capitalismului, nici o pedeapsă nu este prea mică. Dar cine să le-o dea? Justiția română a intrat într-un fel de joc aproape complice cu marii infractori. Procurorii îi „agață” pentru fapte mărunte, pentru care pedepsele pot fi încadrate ușor în intervalul 5-7 ani. Este aproape o rețetă deja. Năstase, condamnat pentru 2 termopane și 3 lei în campania electorală. Nici o vorbă despre zecile de milioane rezultate din dijma pe care chiar el a clasicizat-o, de 10%. De la Bechtel măcar, dacă nu și de la celelalte. Voiculescu, condamnat pentru spălare de bani, dar nici o vorbă despre Crescent. Hrebenciuc, Videanu, Udrea, Vanghelie și toți ceilalți – anchetați pentru câte o mică parte din averile uriașe dobândite în decursul carierei politice, nici urmă despre operațiunile în care au implicat întregul aparat de stat sau despre conturile secrete. Acum și Băsescu la fel. Cercetat pentru o banală amenințare, nici aceea dusă până la capăt. Nici o vorbă despre moșia de la Nana, casa din Mihăileanu, fondurile pentru campania sa sau a fiicei celei mai mici și nici despre mita încasată prin „onorariile” celeilalte fiice. Cu toții vor scăpa după cel mult 4-5 ani, cu averile aproape intacte.

Ca la o comandă politică, Justiția română a devenit o imensă mașină de spălat averi. SUA și UE aplaudă operațiunea cu entuziasm, infractorii cu gulere albe scapă după un ușor deranj, țara iese cu onoarea spălată. Toată lumea pare să fie mulțumită, mai puțin vreo 20 milioane de fraieri, care și-au plătit corect toate dările către stat. Dar cine naiba și de ce să pună preț pe părerile lor?

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 17 03 15

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

2 răspunsuri

  1. Excellent scris, clar si in acelasi timp detailat.

  2. Articol de nota 10+

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: