Suspendaţi între două lumi: Ungaria şi România


VamaDe vreo trei zile mă bate gândul să scriu. Mă sucesc, mă învârtesc, am ideile în cap. Am ajuns aproape să spun cuvintele în somn. Apoi mă întorc. La ce naiba să scriu? În fond, e un articol despre români şi vreau să-l public pe o platformă care are drept reclamă: ”Numai despre maghiari în limba română”. Cine naiba o să-l citească? Şi totuşi…, cuvintele se aştern grăbite, cerându-şi dreptul la viaţă.

Fără să-mi fi propus vreodată asta, acum câteva zile am ajuns la Biharkeresztes, o localitate din Ungaria, situată la şase-şapte kilometri de Vama Borş.

– Haideţi să ne vedeţi casa!, ne-au îndemnat noii noştri prieteni.

Pe Ani şi Barbu, doi soţi cu vreo zece ani mai tineri ca noi, i-am cunoscut în Băile Felix. În bazinul cu apă termală sau la restaurant e imposibil să nu legi vorbe cu cei de alături, mai cu seamă când ai ales să mergi la început de martie, pe o vreme răcoroasă când nu se prea înghesuie lumea să vină la tratament.
– Casa voastră!! Păi nu ne-aţi spus că sunteţi din Oradea? Nu mergem, am jurat că ne ţinem de tratament. Dacă ieşim, avem mulţi prieteni în oraş şi n-o să mai facem nici o procedură.
– Suntem din Oradea. Însă acum locuim în Ungaria, în Biharkeresztes, un mic orăşel.
– Aţi găsit de lucru acolo?, i-am întrebat, cu o doză de naivitate în glas care i-a făcut să râdă.
-– Ha, ha, ha! Nu. Muncim în Oradea dar locuim dincolo de graniţă.

Auzisem câte ceva despre românii care locuiesc într-o ţară şi muncesc în cealaltă dar mi s-a părut o poveste. Nu cunoscusem niciunul care să aibă casă în Ungaria şi să lucreze în România. Muream de curiozitate. L-am înghiontit pe Virgi să acceptăm invitaţia.

– Bine, mergem, dar stăm numai de o cafea, a cedat dragul meu soţ. Femeia asta ar face orice să scape de proceduri, de tratamente. Dar dacă o las de capul ei şi nu le face, o să se vaite iar de şale când ajungem acasă, a ţinut să completeze.
Eu eram „femeia asta”. Şi da, avea dreptate, bazinul cu apă termală îmi plăcea la nebunie dar mă scoteau din sărite restul tratamentelor. Aşa că invitaţia la o cafea, în casa de dincolo de graniţă, mi s-a părut o pauză binevenită. Plus că mă rodea curiozitatea. Cum era oare să fii român sadea şi să alegi să trăieşti în ţara ungurilor? Despre frica românilor că ungurii de dincolo de graniţă dau năvală în Ardeal să ne fure pământurile auzisem, dar de năvala românilor în Ungaria prea puţin.
„Oare ungurilor nu le este frică de românii care le cotropesc pământul strămoşesc, chiar şi prin cumpărare?”

– Cum se desfăşoară o zi din viaţa voastră? –, i-am întrebat, în drum către graniţă.
– Firesc. Ca oricare altă zi, dacă am locui în România. Ne trezim la şase dimineaţa, facem un duş fierbinte şi ne pregătim de slujbă. Noi ne bem cafeaua pe terasă vara sau în living iarna în vreme ce copiii iau un mic dejun frugal. Apoi pornim către Oradea. Sunt cam 15 kilometri din poartă până la serviciu. Pe la 7,30 ne suim în maşină şi în 30 de minute suntem la birou, trecând pe la şcoala copiilor ca să-i lăsăm. La 16,00 pornim înapoi către casă.
–Da’ copiii? Ei termină mai repede decât voi. Cum ajung acasă, vă aşteaptă?
– Nu. Sunt microbuze din Biharkeresztes către Oradea şi înapoi, puse la dispoziţie de Primăria Oradea. Au şi pistă de biciclete neîntreruptă din Oradea până dincolo de oraşul nostru, cam 40 km. Nu-i lăsăm cu bicicleta încă, sunt prea mici.

– Dar în vamă… Nu-i greu să staţi la controlul vamal de două ori pe zi?
– Uite, ajungem acum. O să vedeţi şi voi cum este!

Într-adevăr, ne apropiam de Vama Borş. Noi, cuminţi, ne pregătisem deja cărţile de identitate. Amicii noştri din spate nu schiţaseră nici un gest. „Hmm, mă miram în sinea mea, ăştia n-au de gând să respecte regulile?” Vameşii români nici nu ne-au băgat în seamă, am trecut pe lângă ei ca şi cum nici n-ar fi fost acolo.

– Românii te controlează la intrarea în ţară şi ungurii la ieşire, mi-a explicat Barbu, amuzat de mutra mea nedumerită
– Aha, am dat eu atotştiutor din cap, de parcă pricepusem totul.
Vameşii maghiari s-au uitat câteva secunde la cărţile noastre de identitate.

Eu aşteptam cu sufletul la gură să-i întrebe şi pe cei din spate ceva, mai cu seamă că nu-şi pregătiseră nici un act.

– Biună ziua doamna Ani, domnule Barbu! Azi nu veniţi cu maşina voastră?
– Nu, nu. Suntem cu nişte prieteni, stăm puţin acasă şi ne întoarcem. Suntem la tratament la Felix, maşina e acolo.
– Aaa, mno bine. Drum bun şi concediu plăcut!, au continuat vameşii, făcându-ne semn să plecăm.

Rămăsesem cu gura căscată.

– Vouă nu vă cer actele de identitate?
– În primele săptămâni, după ce am cumpărat casa, le-au cerut. Acum nu, ne ştiu toţi vameşii.

Trecem prin Vamă de două ori pe zi, uneori şi mai des. Mai mergem la prieteni, la teatru sau la meci în Oradea uneori la întâlniri cu prietenii, la chefuri, na, ca toţi oamenii.
– Măi, s-a întors Virgi către mine, tu ai văzut că ungurii au vorbit cu noi în româneşte?
– Am văzut, nu mă mai miră nimic.

După graniţă, la numai doi kilometri, am făcut la stânga. Indicatorul ne indica Artand.

– E o localitate micuţă, ne-a lămurit Ani. Dincolo de ea, este Biharkeresztes, declarată oraş chiar dacă n-are mai mult de 5-6.000 de locuitori. Acolo e casa, ajungem în câteva minute.
– Ani, voi ştiţi maghiară?
– Nu.
– Şi cum vă descurcaţi la magazin, la Primărie? Pare cumplit. Cred că vă este foarte greu.
– Nuuu, nici vorbă. Sunt foarte mulţi români care au cumpărat casă dincoace de graniţă. Aşa că sunt şi mulţi funcţionari şi vânzători care rup româneşte. Ne descurcăm perfect. Iar vecinii noştri sunt tot români din Oradea, fac naveta ca şi noi. Să nu uit, ungurii de aici acceptă la magazin şi lei româneşti, nu numai euro.
–Adică ungurii din Ungaria au fost dispuşi să se lase cotropiţi de români şi le-au mai învăţat şi limba? – m-am amuzat, gândindu-mă la situaţiile conflictuale din Ardeal, acelea pe care ni le provocăm singuri, urându-ne între noi de parcă nu ne-ar ajunge pământul la toţi ca să trăim în bună înţelegere.
– Asta este una din zonele cele mai sărace ale Ungariei – m-a lămurit Barbu. – Cam cum este la noi Vaslui. Satele s-au tot depopulat, tinerii maghiari au plecat în Vest să muncească sau mai spre Budapesta, încât autorităţile au fost fericite că pământul şi casele s-au vândut, chiar dacă cumpărătorii sunt români sau unguri de cetăţenie română de dincolo de graniţă. Noi, şi alţii ca noi, am cumpărat pentru că nu ne-am permis în Oradea. Cu banii pe care îi dai aici pe o casă frumoasă, cu o grădină generoasă, în Oradea nu iei nici măcar o garsonieră.

Povestind, cu urechile la ce-mi spuneau amicii din spate, ochii mei urmăreau locurile pe lângă care treceam. Cele mai multe clădiri erau case frumoase, cochete, îngrijite de mâna unui gospodar vrednic. Multe dintre ele cu etaj sau mansardă. Chiar dacă era martie, grădinile foşneau de plante veşnic verzi care se aliniau pe lângă garduri iar curţile străluceau de curăţenie. Parcă se pregătiseră de sărbătoarea primăverii ce sta la colţ, gata să dea năvală.
–Doamne, ce frumos este! Dacă aşa arată Vasluiul lor… înseamnă că noi suntem din lumea a III- a. Vai de mama noastră!
– Acum nu-i grozav, dar să vezi vara! E o feerie de flori, de toate culorile şi toate felurile. Zici că e concurs între case, care are grădina cea mai frumoasă.
– Nu simţiţi niciodată că sunteţi aruncaţi între două lumi, fiecare cu regulile ei, cu tradiţiile şi obiceiurile ei?
– Câteodată. A fost mai greu la început, însă ne-am obişnuit. Suntem aici de şapte ani. Sigur, ne-am fi dorit să avem casă pe pământul în care ne-am născut. Dar dacă nu se poate?

Am simţit o undă de durere în glasul lor. Şi n-am ştiut să răspund dacă era ceva greşit în a locui într-o ţară şi a munci în alta. Poate că nu era nimic rău, europenizarea a adus acest gen de trai pe care părinţii noştri nici măcar nu şi l-ar fi imaginat. M-am întrebat tot drumul, chiar şi în timp ce îmi beam cafeaua în casa lor superbă, dacă oamenii aceştia nu sunt suspendaţi între două lumi diferite, fără să mai aibă apartenenţă totală la una din ele.
Ei nu pot fi consideraţi nici măcar diaspora. Sunt cu un picior într-o ţară şi cu un altul în alta. Poate că nu mai sunt nici români autentici, aşa cum credeam eu că sunt ai mei strămoşi. Ori poate sunt. M-am întrebat dacă vremurile pe care le trăim nu înseamnă cumva dezrădăcinare.

Sau poate că totul era firesc şi normal iar concepţiile mele erau învechite, închistate în timpuri trecute, în amintiri greşite despre patriotism şi pământ străbun. Idei care nu-şi mai găseau locul şi care vor dispărea cu totul, într-o istorie a poveştilor, în momentul când România va intra în Schengen şi graniţele dintre cele două ţări au să dispară pentru totdeauna.

(Povestea a fost publicată și aici)

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

22 de răspunsuri

  1. Frumos. Trist. Adevărat. Nu neaparat în această ordine.
    Dar mai ales, frumos scris.

  2. Mie mi se pare nostim si va multumesc pentru ca ne-ati descris viata lor. Pentru mine asa-i normal. Uite, ieri vorbeau niste tineri in autobuz cu asa un firesc … despre cum e sa faci liceul la parinti in Grecia fata de cum e in tara: ca daca parintii au emigrat, pai atunci poti sa te duci sa faci liceul unde ai chef, ca oricum stai cu chirie, ca au ales Bucuresti ca e distractie, „pacat ca tre’ sa cam inveti”, spre deosebire de Grecia sau Timisoara unde „mori naibii de plictiseala” si, liceeni fiind, chicoteau fetele la baieti si invers si radeau ca nu aveau reflexul sa se pregateasca de coborare unde locuiesc „aoleu, io iar cobor unde nu trebuie!”. Asa suntem: unii se tin de ai lor, altii-s curiosi cum e prin lume.

  3. Neputința de a realiza ceva ”acasă”…trist, locul …frumos, vecinii…”de-ai tăi”, acomodarea…firească și obligatorie….numai să poți!

  4. Foarte interesant articolul !
    Situatia pe care o prezentati dumneavoastra nu e asa de inedita. In toata Uniunea Europeana sunt cam 380 000 de persoane care locuiesc intr-o tara si muncesc peste granita, facand naveta zilnic.
    Nu e nici trist, nici asa de greu, e normal ca oamenii sa caute sa isi imbunatateasca viata, iar integrarea europeana face ca lucrul asta sa fie mai usor.
    Cine stie, poate lucratorii frontalieri ca familia despre care vorbiti contribuie la imbunatatitea relatiilor dintre romani si maghari pe termen lung.

  5. Reblogged this on Literele sufletului meu and commented:
    Si totusi dincolo de politica putem fi oameni

  6. Cu citeva sute de km mai spre vest,multi maghiari din Sopron lucra in Austria, si multi austrieci si-au facut casa in Sopron.

  7. DDa! Si la cateva sute de km mai la Est, un tigan din brasov care momentan se crede dunezeu la Targu Mures, si cu un oltean, interzic celor o suta de mi de secui din oras siinporejurimi, (oras care in 1930 era 90% unguresc) sa-si sarbatoreasca eroii! Asta e diferenta!

  8. DA,bine ati zis ,RUSINE se le fie , mai are tupeul sa zica ca vrea ca orasul sa devina multinational,scrizofenul Dr…………..!!!!!!!RUSINE si acelora care, cu tote ca simt ca nu e corect fata de maghiarii din oras,nu ridica vocea sa se auda macar un cuvant bun la adresa celor nedreptatiti in propria tara si oras !!!!!!

  9. Doamna Craciun, am citit articolul dumneavoastra si chiar il apreciez. Vreau insa sa fac si eu cateva precizari. M-am nascut acum 40 de ani in Baia Mare, loc unde traiesc si acum, oras in care majoritari sunt romanii, urmati de maghiari si alte nationalitati. Ca aproape orice baimarean, grupul meu de prieteni este format atat din romani, cat si din maghiari. N-am facut niciodata vreo discriminare pe motive etnice si nici n-am cunoscut personal vreun roman care s-o fi facut. Analizand articolul dumneavoastra, pot sa afirm cu incredere ca acelasi lucru s-ar putea intampla sau chiar se intampla si In Romania. In blocul meu traiesc trei nationalitati: romani, maghiari si o familie de italieni. Ne intelegem perfect, iar ca forma de salut folosesc deseori limba lor materna (nu sunt vorbitor de maghiara sau italiana).
    Pana acum v-am spus partea frumoasa a lucrurilor. Ca sa intelegeti ce vreau sa spun in continuare, fara a interpreta gresit, am sa dau exemplul a doua situatii neplacute in care am fost pus fara ca eu sa fi dat vreun motiv anume pentru respectivele reactii. Intr-o vizita in Satu Mare, am poposit la o banala toneta pentru inghetata, iar vanzatoarea a refuzat sa comunice cu mine in limba romana. Nu i-am reprosat nimic si chiar am multumit frumos. Aveam doar 16 ani si ma simteam dezorientat, pentru ca n-am putut intelege acea atitudine. Eu chiar nu faceam vreo diferenta intre un roman si un maghiar, deoarece asa am fost educat. Cativa ani mai tarziu, aflandu-ma pe o terasa in Baia Mare, au aparut trei prieteni, maghiari, pe care, firesc, i-am invitat la masa mea. Lucurile au devenit putin ciudate in momentul in care toti trei vorbeau doar in limba maghiara, ignorandu-ma total. Bineinteles ca pana la urma le-am atras atentia, civilizat, dar parca zambetul lor nu mai era acelasi. In timp, am observat un aspect interesant in grupul meu de prieteni: o mare parte dintre ei, dar nu toti, au ales sa se indeparteze de restul grupului, iar noile grupuri din care fac parte in acest moment sunt exclusiv maghiare. Interesant, nu ?
    Situaţiile conflictuale din Ardeal, cele pe care le-ati amintit mai sus, in opinia mea, nu le provocam noi ardelenii de rand, iar cand spun ardelean ma refer atat la romani, cat si la maghiari sau alte nationalitati. Ele ne sunt insuflate, fara voia noastra, de anumite personaje, maghiari sau roman. Motivul ? Am cateva idei, dar prefer sa ma opresc aici, dar nu inainte de a va spune ca, la scolile din Baia Mare, copiii din clasele cu predare in limba maghiara poarta o uniforma total diferita fata de ceilalti copii ai aceleiasi scoli. Fiul unei prietene de-a mele a intrebat-o care-i motivul, dar bineinteles ca nu i-a putut oferi un raspuns. Cam de pe la varsta asta se formeaza omul, doamna Craciun, iar de aici si „situatiile”.
    Eu ma consider om, in primul rand, iar abia apoi imi atribui religia, nationaliatea, s.a.m,d. O situatie ca cea descrisa de dumneavoastra o vad ca fireasca:)
    O seara placuta, va doresc !

  10. De ce nu spui si motivul pentru care nu s-a aprobat marsul? Si macar daca ar fi vorba de sarbatorirea eroilor secui/maghiari, dar sti bine ca nu asta e scopul.. sa fim seriosi…

    • Targu Mures! Nu exista nici un motiv! Nu conteaza absolut deloc ce fel de sarbatoare am vrut sa sarbatorim. Voi nu aveti dreptul sa ne spuneti ce, si cand sa sarbatorim. Si pt ca totusi vreti sa ne faceti cetateni de rangul doi, de asta noi vrem sa devenim total independenti de vointa, de aroganta, voastra. Sper ca nu va mira faptul.

      • In Tg-Mures in primul rand atitudinea maghiarior este gresita si de multe ori agresiva! voi sunteti etnici (si deopotriva cetateni romani cu drepturi depline) intr-o tara destul de libertina si va plangeti de discriminare! De exemplu: atunci cand noi romanii (sunt Clujeanca) mergem in Mures, ne vorbiti in lb.maghiara (am intalnit cazuri in care ati refuzat cu desavarsire sa vorbiti limba romana cu toate ca am insistat politicos sa continui discutia in lb romana) cei mai multi care actioneaza in acest fel sunt vanzatorii,hotelierii sau prestatorii de servicii! este rusinos si inacceptabil ca in tara mea, un cetatean roman, sa refuze cu indarjire sa ma serveasca pt ca nu vorbesc ungureste! Mentionez ca mama este de origine maghiara,la fel si bunicii din partea ei! si , si eu vorbesc ungureste cat de cat. la noi in familie am tinut ata sarbatorile unguresti deopotriva cu cele romanesti si nu i-am dispretuit pe maghiari niciodata si nici ei pe mine! Insa mi se pare strigator la cer ca in Romania cineva sa uite care este limba tarii in care traieste! in Ungaria, in special in statiuni se vorbeste romaneste, pe ei nu ii deranjeaza! pe voi cu ce va incurca mai ales ca traiti si munciti in tara asta! Am sa vorbesc ungureste unde este cazul si nu la mine in tara! Nu veti traii in pace cu romanii niciodata daca ai vostri conducatori (maghiari) va instiga sa fiti antisociali! marea majoritate a oamenilor nu au nici o treaba cu voi cata vreme sunteti civilizati! Voi sunteti cei care iscati conflicte acolo unde ele nu sunt!

  11. Eu am sa va povestesc ce am vazut intr-un reportaj TV depre oraselul GYULA si despre convietuirea romanilor cu maghiarii.Oraselul este la cativa km de granita cu Romania trecand de Oradea, Baile Felix. Are o populatie de 33.000 le locuitori dintre care 3% (desi cred ca-s mai multi) , sunt romani stabiliti acolo.Au scoala in lb. romana ,promoveaza turismul laudandu-se cu cu strand cu apa termala, mult superior ca si calitate Bailor Felix si strandului Apolo dar, la acelasi pret.De asta au tot mai multi turisti.In fiecare restaurant e un vorbitor de limba romana.Au hoteluri frumoase si primitoare chiar si pentru romanii din Romania.Dar ce mi-a placut cel mai mult ,este respectul pe care il poarta romanii ce s-au stabilit acolo ,cu ungurii.Romanii tin si sarbatoarea Pastelui ungurilor atunci cand nu cad de-odata. Sa nu va imaginati ca bat covoarele in vinerea mare a ungurilor sau in a doua zi de Pasti,dar nici romanii n-o fac.(La mine in curte unde convietuiesc cu mai multe familii de cand eram copii eu le respect sarbatoarea si parca mi-e rusine sa fac curat in acele zile,dar invers nu e valabil.) Nu stiu daca si ungurii tin Pastile romanilor,dar ii respecta la fel.Isi duc prajituri si oua vopsite si traiesc linistiti si in pace,desi romanii au venit in tara lor si nu invers.Au invatat sa convietuiasca fiecare aratandu-si respectul cuvenit.Se prea poate ca romanii sa fi invatat ungureste dar ,repet au scoala si biserica lor,lucru care nu-i deranjeaza pe unguri.Mi-a placut.Si sa va spun ce mi-a mai placut prin locurile unde am fost.Nu au case mari cu etaje si grandomania celor cu bani multi din Romania.Casutele sunt fara etaj cu gradina,multa verdeata peste tot.Si in Gyula cel mai inalt bloc e de 4 et.Sunt mai inalte, dar la periferie ,ca sa nu strice arhitectura orasului-zic ei-

  12. Si sa va mai povestesc ceva-fara a dori sa plictisesc- daca tot suntem la subiectul acesta unde vad ca unii s-au cam infierbantat.Mama unguroica din tata in fiu, s-a maritat cu un roman.Eu am crescut cu bunicii materni si am invatat ungureste,dar toate scolile le-am terminat in limba romana.Nimeni nu s-a impotrivit.Mai tarziu am invatat sa scriu si sa citesc in maghiara asa ca imi demonstrez eu mie ca pot.Dar toti prietenii mei au fost romani si niciodata nu m-au umilit.Niciodata nu ne-am certat pe probleme etnice.De fapt pe vremea comunismului nu erau astfel de probleme,dar nici dupa Revolutie nu s-a intamplat.Nici in visele mele cele mai indepartate nu m-am gandit ca ma voi marita cu un ungur ca nu cunosteam vreunul.Si totusi s-a intamplat dupa Revolutie.Dar si atunci dupa ce mi-am schimbat numele nimeni nu m-a numit bozgor si nu m-a jignit desi episoade de „razboi” au fost multe incepend cu cel de la Tg.Mures in 1990 .Familisti fiind prietenii nu ne-au indepartat si suntem in continuare prieteni de famile cu familii de romani.Ura asta este alimentata de alte puteri ,de alte interese.Aduceti-va aminte cine i-a trimis pe mineri in Bucuresti ca sa omoare si sa se bata romanii intre ei?Asta daca am intelege ,am putea trai in buna pace.In ultima vreme sunt nevoita sa ies mai des din tara si am un gust tare amar cand apropiindu-ne de granita cu Ungaria aud”Iar o sa ne coboare din autocar imputitii astia de unguri.Mama lor si cu natia lor imputita”Ce sa mai zic? Sincer mi-e rusine de rusinea lor.Probabil sunt dintre aceia care se uita prea mult la televizor, stau prea mult in crasma si citesc prea putin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

CER's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

%d blogeri au apreciat asta: