Ferec dorul de tine-n tăceri neînțelese,
ascunzându-mă-n rime și vorbe alese;
cu speranța nebună că fi-va un mâine,
cand voi ști adevărul și calea spre tine.
Mă îmbrac în poeme cu versuri de taine,
În fior de-amintire, cu durere și spaime;
Făr’să vreau, rătăcită prin negura nopții,
Poposesc în visări ce dau sens dimineții.
Amorțită de doruri mă ascund ca și luna
Îngropând suferința, când răsare lumina;
Și o iau spre-nceput, ca și cum răsăritul
Ar putea să-nțeleagă, într-o zi, asfințitul.
Reclame
Categorii:Poezii
Lasă un răspuns