(Foto de aici)
Dacă ai ști
să îmi citești în suflet,
te-ai pierde în infinitul
dragostei de tine.

Înspăimântat,
ai fugi de tristețile mele
ascunse sub zâmbete false,
încrustate în măști.

Lacrimile,
strânse-n snop de neliniști,
ar năvăli nebune, în ropote
de ploi nesfârșite.

Și n-ai mai ști
dacă sunt absolutul iubirii,
sau o întâmplare fără nume,
răpusă de dor.

Categorii:Poezii

Etichete:dragoste, infinit, iubire, lacrimi