(Foto de aici)
Mi-am transformat durerea în poveste
și doruri. Îngropată-n chip de lut
nici n-am ghicit că viața m-amăgește
când mă ruga să cred în absolut.

Mi-au sângerat picioarele mergând
să te descopăr. Dus prin univers,
te-am regăsit în zori de vis absurd
și-n rima fermecată-a unui vers.

Mi-am preschimbat destinu-n amintire
și-n lacrimă. Ascunse prin poeme,
le-am aruncat în lume, spre-împlinire,
cerând răspuns la veșnice dileme.

M-am învățat să cred doar în absență
și moarte. Restu-i scară să te sui,
sperând absurd, cu rugi și penitență,
că-n vârf nu este țara nimănui.

Astăzi știu, chiar dacă-i prea târziu
și inutil. Suntem născuți din lut
aici, meniți să-mbogățim pământul viu
cu ploi de lacrimi și de absolut.

Categorii:Poezii