NOI AM STAT ÎN PUȘCĂRIE, NU VOI!


Camin(Foto de aici)

Camera de cămin de la parterul Căminului 8 din Complexul studențesc Pușkin din Iași (ca de altfel, în toate căminele din România), în care am locuit patru ani, avea aproximativ 10 – 12 mp. La intrare era un hol minuscul în care, de o parte și de cealaltă erau patru dulapuri, nu mai late de două palme, unde ai fi putut să atârni maxim patru umerașe, și acelea înghesuite. Două dulăpioare de o parte, două de cealaltă. Numai că noi eram cinci în cameră așa că unul din dulapuri trebuia să fie folosit de două fete. Cele mai multe haine le țineam în valizele de sub pat.

Da, cinci în camera minusculă în care ar fi trebuit să fim două, dacă discutăm de condiții decente. La geam, înghesuiseră trei paturi printre care se strecurai cu greu, plus alte două la capătul opus, înspre ușă. Norocul lor că mai toate studentele eram slăbuțe. Exista și o măsuță între paturile de la geam și cele de la ușă numai că era inutilă, nu aveam cum să o folosim toate cinci ca să învățăm. Deasupra măsuței, pe perete, erau atârnate cîteva scânduri unde ne țineam cărțile. Dintre scândurile rudimentare ne întâmpinau Poemele indiene, Cursurile despre Giordano Bruno, chiar și cele despre Marx și Engels dar și Străinul lui Camus sau Procesul lui Kafka.
Frigider? De unde! Mâncarea pe care ne-o trimiteau părinții, din când în când, era atârnată de gratiile de la geam în zilele răcoroase ale anului și mâncată toată, cu riscul durerilor de burtă, în zilele toride. În rest? Mâncam zoile de la cantină denumite pompos ciorbă, o zeamă chioară în care numai cu lupa puteai găsi două trei bucățele de cartofi și una de morcov și un felul doi amețit, în care plutea, în sosuri unsuroase, un zgârci de carne, și acela minuscul. Și cum banii de acasă erau puțini, nici mâncarea mizerabilă nu ne era dată pe de a întregul. Cele mai multe dintre noi făceam cartela la dublu, împărțind o rație în două. Da, aveam și noi gratii, cele de la parter!
Căldură? De unde! Zgribuleam zi și noapte și la cămin ca și în sălile de curs. Eu am fost o fericită că mama mea știa să facă plapume și mi-a trimis una groasă chiar din anul I. Mă învălătuceam pur și simplu în plapuma de lână, cu capul sub ea ca să mă încălzesc. Ne era interzis să folosim reșou, un aparat care, de altfel, nici nu se prea găsea în magazine. Ne făceau băieții improvizații dintr-o bucata mare de bca si un arc foarte gros însă îl foloseam cu frică pentru că sancțiunea era expulzarea din cămin în cazul în care am fi fost descoperite. De televizor în camere nici nu putea fi vorba, era unul în tot căminul la care n-am fost niciodată. Telefoane? Ce glumă bună!
Curățenie? De unde! Noi făceam zilnic curat în cameră dar și pe holuri și la wc sau dușuri. Lipseam de la cursuri când eram de serviciu pe cămin. În fiecare toamnă ne văruiam camerele cu bidineaua căci nu exista trafalete pe vremea aceea. Cu var stins, lavabilul nu exista. Apoi frecam linoleul până cădeam epuizate, căzut pe jos din mâinile noastre prea puțin experimentate în ale văruitului.
Apă caldă? De unde! Aveam apă caldă timp de două ore dimineața, de la 6 la 8 și două seara, de la 18-20. Cum, însă, în majoritatea timpului cursurile începeau la ora 8 dimineața și se terminau la 8 seara, cu o pauză de două ore la prânz, era nevoie de un adevărat război ca să prinzi un loc la duș dimineața sau obligată să chiulești de la cursuri sau să rămâi flămândă ca să prinzi apă caldă seara. Dimineața ne sculam la cinci ca să prindem rând la duș, așteptând ca pe Dumnezeusă să picure apa caldă . Întrucât pe un palier aveam doar patru dușuri, nu aveai șansa să stai mai mult de două minute că începeau zbieretele celor din spatele tău să ieși, să prindă și ele un strop de apă. Dușurile erau ampasate la capătul holului, unde erau și wc-urile și câteva chiuvete. Acolo, în lighenașe pe care le țineam tot sub patul din cameră, ne spălam și rufele murdare. Cum mâna, ce credeți?! Cu mâna, cu un strop amărât de Dero și frecând cu săpun de rufe.
Camere de studiu în cămin? De unde! La capătul holului era o cameră cu două mese neînsoțite de nici măcar un scaun. Nu puteai învăța. Mesele se foloseau pentru călcat. Era gălăgie, acolo fumam, stând în picioare. Învățam în cameră, cocoțate în pat, în zgomotul produs de ușile trântite ale celor care intrau sau ieșeau, de vocile băieților de afară care-și strigau prietenele să vină la geam, de urletele supărate pe care le auzeam de pe hol: ”A venit apa caldă?” și invariabilul răspuns ”Încă nu, fire-ar a dracului”. Cele mai harnice dintre noi ne trezeam la șase în sesiune și fugeam la Biblioteca Eminescu, să fim mai devreme de ora opt când se deschidea. Locurile erau puține, nu încăpeam cu toții, era nevoie să se lupți pentru un loc în sala de studiu. Mai puteai să înveți și în sălile de curs, seara dacă le găseai libere, cu condiția să te îmbraci ca la ski iarna și să dai paginile cărții cu mâinile înmănușate sau să accepți să traspiri ca un cal vara.
Și cu toate astea, am fost fericite, am iubit, am învățat, am citit.
Noi am stat în pușcării, fără să fi săvârșit vreo infracțiune. Noi, nu voi, îmbuibații milionari de carton pe care vă strânge DNA, chiar și așa prea târziu, după ce ați ucis țara asta! Noi am fost pedepsiți pentru că am dorit să învățăm carte. Voi? Să nu vă aud ce grele sunt condițiile din penitenciare sau din arest! Ați ajuns acolo pentru că ați furat, nu v-a obligat nimeni să o faceți!

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , ,

4 răspunsuri

  1. Incredibil! Daca spui cuiva ca am studiat pe gratis si am locuit pe gratis (daca te cailficai) sutn bulversati. Aici te cred ca ai primit diploma aia pe gratis care nu-mi foloseste la nimic, doar de fatada. Mersi, Lili.

  2. Exact asa am petrecut si anii de liceu,Lili,dar eran fericiti,cum ar putea sa inteleaga cei din zíua de azi acea fericire¿¡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: