Hoțul nu e hoț destul dacă nu e și fudul


Încă de la condamnarea definitivă și încarcerarea lui Adrian Năstase m-am tot întrebat: ”Oamenii aceștia, care au averi ca și cum ar fi născuți din regi bogați, bine ascunse prin conturi din afara țării, de ce naiba mai rămân în România atunci când văd că li se apropie funia de par?” N-am știut a-mi răspunde până târziu, cu toate că semnele erau evidente încă din decembrie 1989, când Nicolae Ceaușescu a revenit în țară, cu toate că fusese avertizat despre începutul revoluției de la Timișoara și despre primejdia care îl aștepta. N-a înțeles că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Iar rezultatele au fost acelea pe care ar fi trebuit să le prevadă, ulciorul s-a spart într-un sfârșit presărat cu gloanțe. N-au înțeles nici Gigi Becali, Hrebenciuc, Videanu și ceilalți, fără să o uităm în această simplă înșiruire pe Elena Udrea. N-au înțeles cum nu vor înțelege nici alții care vor intra – azi, mâine sau poimâine- în moara DNA, cea care macină și alege grâul de neghină, aruncând în pușcării gunoaiele ce s-au perindat la putere. Nu-mi spuneți că ar fi vrut să plece și că, vigilente, organele abilitate i-ar fi împiedicat. Nu! Ani buni nici naiba nu s-a atins de nici un fir de păr din capul lor. N-au făcut-o pentru că n-au vrut și nu vor, indiferent dacă rămânerea a însemnat sau va însemna închisoarea. Au avut timp berechet să o fugă însă niciunul nu s-a gândit să o facă.
Unii ar putea spune că n-au fugit pentru că s-au simțit nevinovați, pentru că au vrut să dovedească aici, în patria lor, că toate anchetele care îi vizau nu erau decât scene dintr-un mare și inepuizabil circ, că dosarele sunt abuzive, menite să dovedească occidentalilor că, în România, clasa politică este putredă până în măduva oaselor și că cei care au atribuții de verificare și sancționare sunt în slujba legii, fără să le pese cine este cel anchetat.
Nu, nu asta este explicația. Părerea mea. Analizând, mi-am adus aminte cum a renunțat Gigi Becali la Parlamentul European cu toate că acolo avea o imunitate mult mai mare decât în țară. Și ce dacă? Nu a renunțat pentru că și-a dat seama că avea o pălărie prea mare sau că nu înțelegea nimic din seriozitatea cu care se analizau problemele Europei. Din contra, el se credea deșteptul pământului, mai presus de toți. Însă îi lipsea circul de acasă. Cine era Becali în Parlamentul Europei? Nimeni! Ce jurnaliști s-ar fi bătut să îi ia o declarație, oricât de scurtă? Nici unul. Anonimatul l-a înnebunit și a revenit acasă, cu riscul dosarelor penale. Aici putea să azvârle cu bani făcând deliciul emisiunilor TV, era așteptat de jurnaliști ore întregi să iasă din palatul poleit cu aur ca să le adreseze două-trei prostii, trezind hazul tuturor.
În fine, am priceput și eu. Penalii n-au plecat pentru că în țară sunt cineva. Indiferent în care colț de lume și-ar fi ronțăit sutele de milioane de euro, chiar în locuri exotice, în state care nu i-ar fi extrădat niciodată, era prea puțin pentru ei. Acolo ar fi fost nimeni. Acolo fâțele de la televiziuni n-ar fi dormit la poarta lor ca să le smulgă vreo mărturisire, n-ar fi stat nici un reporter cu gura căscată să asculte declarații telenovelistice, cuvintele lor n-ar fi fost dezbătute prin emisiuni ca și cum ar fi fost inventatori de noi teorii filosofice.
Ce folos să ai sute de milioane de euro, dacă ai fi invizibil? Cu ce ar fi ajutat-o pe doamna Udrea, în orgoliul ei nemăsurat, dacă și-ar fi arătat poșetele Vuitton și țoalele extravagante de mii de euro într-o țară care nici n-ar fi băgat-o în seamă, ai cărei locuitori nici n-ar ști cine este? O anonimă bogată? Exclus! Era prea puțin pentru ea. Aici este ”Udrea”, femeia care spune adevăruri, viteaza care arată cu degetul spre alți hoți. Aici justifică precedentul, născut la revoluție (sau poate și mai înainte) și perfecționat în fiecare clipă de fiecare om politic: ”Eu sunt vinovată??? Uite cine vorbește! Dar tu? Tu.., tu…, care ai…”. Oriunde pe glob, în locuri care ar fi protejat-o de pușcărie, ar fi nimeni, indiferent câtă averea ar avea.
Pe oamenii aceștia, protejați pentru multă vreme de neaplicarea legii și de indiferența autorităților în fața furăciunilor, i-a pierdut orgoliul, siguranța că lor nu li se poate întâmpla nimic, că sunt mai presus de tot și de toate. Că ei fac și desfac țara. Și că, chiar dacă ar fi anchetați și condamnați până la urmă, cel puțin nu vor fi anonimi. Că numai în țară pot să se plângă. Că numai aici pot să intre și să iasă din pușcărie cu zâmbetul pe buze, mai sănătoși ca la intrare și cu averea ciuntită prea puțin. I-a înnebunit viața în fața reflectoarelor, atenția acordată de televiziuni care i-a făcut să creadă că sunt o verigă importantă, că ceea ce declară sunt adevăruri ce trebuiesc a fi analizate prin studiouri. I-a pierdut trufia, dorința de a nu mai reveni niciodată în anonimatul mocirlelor din care au răsărit, chiar dacă și-au tapetat mocirla cu aur și zeci sau sute de milioane de euro.

Anunțuri


Categorii:Politica în cuvinte

Etichete:, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: