Deznodământul festivităților legate de decernarea premiilor naționale pentru poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima și Opera Omnia, a stârnit în acest an un scandal fără precedent. După 23 ediții, timp în care a devenit cel mai important premiu literar acordat în România, Premiul Naţional Mihai Eminescu intră fără echivoc în conul de umbră al aceluiași tip de malversațiuni care domină scena politică și administrativă a țării.

Mai mult de 30 de scriitori consacrați, unii dintre ei clasici în viață să le spunem, au trimis un protest vehement președintelui Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, față de atribuirea Marelui Premiu Opera Omnia lui Gabriel Chifu, nimeni altul decât vicepreședintele USR și mâna dreaptă a bătrânului critic care face legea în acest domeniu de mai bine de 30 ani. Acuzația este că juriul, altfel format din scriitori și critici cu greutate, a cedat presiunilor președintelui Manolescu, atribuind nemeritat premiul adjunctului său, în baza unor merite mai mult administrative și în dauna unor autori a căror operă chiar contează în literatura contemporană a țării. Ceilalți șase nominalizați au fost Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan și Lucian Vasiliu. Alegerea juriului i-a produs până și câştigătorului de anul trecut, poetul clujean Ion Mureşan, o reacție de perplexitate: „scriitorul şi poetul Mircea Cărtărescu este propus de Comitetul Director al USR la Premiul Nobel dar nu i se acordă cel mai important premiu naţional? Poate data viitoare juriul va acorda premiul unui poet adevărat”.

Cei 30, dintre care unii au și renunțat la calitatea de membru al uniunii – o breaslă mai dezbinată ca oricând din 1989 încoace, scriu că „prin ce s-a întâmplat la Botoşani, când un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeţi într-adevăr superlativi, aţi făcut un lucru grav: aţi încălcat adevărul poeziei”. Semnatarii protestului îl acuză pe preşedintele juriului, Nicolae Manolescu, dar şi pe ceilalţi membri ai juriului că „s-au îndepărtat în anii din urmă de spiritul acestui premiu, care ar trebui să impună respectul contemporanilor noştri”. „Să nu uităm cine a fost premiat și celebrat la Botoșani din 1991 încoace: e o listă care face onoare poeziei românești, de la Mihai Ursachi și Gellu Naum la Mircea Ivănescu, Emil Brumaru și Angela Marinescu. Ceea ce s-a întâmplat în 2015, prin premierea lui Gabriel Chifu, după decizia aproape la fel de flagrantă din 2013, când laureat a fost Nicolae Prelipceanu, adică răsplătirea unor literatori și funcționari conștiincioși, și nu a unor poeți care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi, arată că nu vă mai pasă”, afirmă semnatarii scrisorii deschise. În final, i se reproșează atât lui Nicolae Manolescu, până în urmă cu zece ani farul călăuzitor al unor întregi generații de scriitori, că a dezertat de la misiunea care i-a fost încredințată în favoarea unor obscure interese administrative cât și celorlalți membrii ai juriului, de a fi cedat presiunilor șefului, chiar dacă votul a fost secret.

Lui Gabriel Chifu i se atribuie salvarea USR de la falimentul financiar și probabil acest argument a fost hotărâtor, în dauna celui al valorii operei literare și care este, în fond, esența acestui premiu.

Surd la argumente pe care în anumite vremuri le promova chiar el cu ardoare, președintele uniunii desfide protestul scriitorilor: „Nu este nimic de comentat aici. Mă miră foarte tare (sic!) această scrisoare și ce treabă au poeții cu asta, premiul a fost acordat de un juriu, conform regulamentului […] Este un protest neavenit și necolegial, pe mine personal protestul mă scandalizează”.

Cine este așadar premiatul? Un poet considerat de critică dar și de colegi doar „decent” și doar reprezentant de pluton al celebrei generații optzeciste, în prezent director executiv al României Literare, fost redactor șef al revistei Ramuri, fost semnatar al scrisorii deschise adresate conducerii USR urmare a căreia poetul Marin Sorescu a fost demis de la conducerea revistei din Craiova.

Ce ne arde nouă de poezie, acuma când francul elvețian este pe cale să lase fără case câteva mii de români, când războiul din Ucraina vecină se întețește, când Chișinăul bate pasul pe loc, politicienii de acolo nefiind în stare să pună un guvern nici la șase săptămâni după alegeri, când procesul unuia dintre baronii care l-au pus pe Ponta în fruntea bucatelor s-a împotmolit și e pe cale să fie reluat de la zero, când fiecare șefuleț de gașcă anunță că-și va face partid și când, în fine, restaurația sistemului pe care credeam că l-am pus la pământ în 16 noiembrie e în plin proces de desfășurare? Păi ne arde, fiindcă, la fel ca peste tot în lume, cultura este nu numai vitrina ci și avangarda unui popor, tendințele din acest domeniu arată încotro se îndreaptă o întreagă națiune. Or, după semne ca cele descrise mai sus, categoric mergem într-o direcție greșită. Cea a dictaturii bunului plac a celor aflați vremelnic în oarece funcții, a nepotismului și favoritismelor de tot felul, a superficialității, a non valorii și, cel mai grav, a răsturnării scării de valori după care am fost învățați să trăim.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 20 01 15

Categorii:Uncategorized