Convorbiri cu marea (IV)


DSC00428(Vama Veche în ianuarie)

Pustiu, crâșmele și barurile bătute în scânduri, de frica hoților. Are un aer dezolant Vama Veche, când nu este însuflețită de râsetele oamenilor, de șoaptele de iubire ale îndrăgostiților, de muzică sau de foșnetul cărțile foiletate pe șezlong. Doar câinii vagabonzi mai circulau pe șoseaua principală din Vamă, unde vara te înghesui ca să poți trece.Aș fi comandat un șuberec la chioșc, aș fi mâncat la Șoni un gulaș sau o prăjitură cu brânză, ”Tanti Mili”, la Bibi. Toate, stropite din belșug cu bere și voie bună.DSC00404

Nimic din toate astea. Vama Veche este tristă, plajele sunt goale. Parcă nu mai are frumusețea zilelor de vară. Numai noi doi, ne plimbăm agale pe o plajă care e numai și numai a noastră. Admirăm culoarea atât de limpede a mării și inspirăm aerul sărat. Este calmă și atât de albastră încât mă dor ochii. Ne primește cu valuri mici, care se sparg la țărm cu zgomot. Vântul e însă aspru și ne fugărește repede de pe plajă, fornăie pe lângă noi ca un cal nărăvaș scăpat din hățuri.DSC00367

A fost o nebunie să plecăm pentru o jumătate de zi la Vama Veche. În ianuarie, când nici țipenie de om nu este pe plajă. Numai că simțeam că mă sufoc, că nu mai am aer în casă. De patru luni nu știu decât mașină, serviciu, magazin, cumpărături, acasă. Trebuia să plec, am fost dintotdeauna o călătoare. Cu siguranță port gena tatii. Mama, mult mai casnică, înnebunea când venea tata și îi spunea, tam – nesam:

– Eu plec la băiet pentru două – trei zile.

– Da unde mai pleci iară, moș bătrân! Nu ai stare să stai acasă?, se plângea mama de veșnicul lui dor de ducă.

N-o asculta, simțea nevoia să plece, să călătorească. N-avea bani să plece haihui prin lume, dar se ducea ba pe la frații lui din Bacău, ba la unul dintre noi, copiii lui. Cu siguranță îl mâna și dorul de noi, de nepoți, dar cred că era fericit pe tren, stând de vorbă cu oamenii, uitându-se la alte imagini decât cele de acasă. Lui cred că îi semăn. Nu pot sta prea mult într-un loc. Chiar dacă ador să fiu acasă, îmi place de zece ori mai mult casa în clipa când mă reîntorc de undeva.

Aseară m-am hotărât, nu mai rezistam nici o clipă.

– Hai mâine la mare! Stăm o jumătate de zi și ne întoarcem. Vreau să stau de vorbă cu ea când e singură, fără miile de oameni prin preajmă. S-o privesc și să o înțeleg.

DSC00381

Am stat de vorbă cu ea. Am ascutat-o, i-am simțit tristețea. Curios, ne-am povestit în tăcere lucruri numai de noi două știute. Dureri pe care le purtăm după noi de ani de zile. Fără să ne vorbim ne-am spus atât de multe! Eu i-am trasmis durerea mea, născută în valurile ei. A tăcut, lăcrimând dintr-un val care mi-a udat degetele. Valurile, zgomotoase, șopteau cu glas tare, fiecare din ele, o poveste, lovindu-se de mal. Una din ele era povestea mea și a lui, știu asta.

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală, Scrisori către îngerul meu

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: