Așa cum era de așteptat, chiar și pentru cei mai vocali suporteri ai săi, datorită lipsei de experiență președintele Iohannis are un început ezitant, marcat deja de câteva gafe greu de trecut cu vederea.
Interminabila saga a numirilor în echipa de consilieri, neîncheiată nici la 6 săptămâni de la câștigarea alegerilor, intervenția brutală în alegerile din aripa veche a PNL, prezența inutilă la o slujbă ortodoxă, refuzul soției de a-l urma – deocamdată – la București, au fost completate ieri cu o intervenție aproape neinspirată a președintelui, ca să fim îngăduitori, în preambulul ședinței de alegeri din CSM. Iohannis a afirmat că unul dintre obiectivele Justiției din România trebuie să fie ridicarea MCV (a supravegherii europene în domeniu – n.r.) tocmai acum, când la nivel european se vorbește insistent de extinderea MCV, într-o altă formă, pentru toate statele membre ale Uniunii. Pe de altă parte, a solicitat o viitoare prezență a Procurorului General în ședințele CSAT, ceea ce iarăși poate să ridice mari semne de întrebare cu privire la rolul magistraților, unul din punctele forte ale campaniei sale electorale. Nu în ultimul rând, a cerut și legiferarea dreptului de inițiativă legislativă pentru CSM, ceea ce, în lipsa unui control parlamentar sever, poate să ducă din nou la abuzuri.
Asemenea detalii nu par să îngrijoreze prea multă lume, de vreme ce majoritatea este încă optimistă pe fondul acelei stări de grație pe care cetățenii o resimt după victoria zdrobitoare a societății civile asupra establishment-ului politic în noiembrie trecut. Cel mai recent sondaj de opinie arată că mai mult de jumătate dintre cei chestionați se arată încrezători în direcția în care merge țara, în perspectivele ei economice dar și în propriile șanse, cel puțin în 2015.
Așa să fie? Deși au dispărut ca prin farmec scandalurile televizate în direct seară de seară odată cu retragerea lui Băsescu, asta nu înseamnă că între decidenții de care depinde traiul nostru de zi cu zi a coborât pacea universală. Pusul batistei pe țambal, sugerat de consultările aproape secrete inițiate de noul președinte la Cotroceni, ba cu premierul, ba cu liderii partidelor parlamentare, sugerează și tipul de politică pe care Iohannis va încerca să o impună la nivel înalt: bazată mult pe negocieri în spatele ușilor închise, urmate de comunicate scurte, fără prea multe explicații și fără chiloții actorilor principali expuși pe sârmele tuturor televiziunilor de știri. Acestea însele vor trebui să-și revadă drastic grilele de „dezbateri”, întrucât după numai o lună și jumătate deja se simte că subiectele sunt mult mai puține, mai inconsistente iar obișnuitele „scurgeri” din dosare, dublate de celebrele stenograme, aproape că au dispărut. Așadar, faptul că Vanghelie și Geoană lucrează intens la ruperea PSD în două, că PNL lucrează tot în taină la ruperea majorității parlamentare pe care se sprijină Cabinetul Ponta IV și anunță o moțiune de cenzură imediat după reînceperea activității parlamentare (apropo, știe cineva de ce aleșii neamului încep abia în februarie, în timp ce noi ne spetim deja la muncă?) cât și speranța nemărturisită a președintelui de a provoca alegeri anticipate în vara acestui an nu înseamnă că s-au împăcat cu toții ci doar că s-au hotărât în ce condiții s-ar putea produce aceste evenimente și… să fie mai discreți.
Este adevărat că nici contextul internațional nu-i prea ajută. Înconjurați de o mare slavă din ce în ce mai ostilă, cu o Ungarie orientată spre Moscova și care tolerează discret reînvierea unor ambiții revanșarde față de români, cu o Uniune Europeană slăbită de crizele prelungite din Italia și Franța – altă dată piloni ai organizației, românilor nu le rămâne decât să stea pitiți cât mai cuminte în siajul Germaniei și al SUA și să nu mai facă probleme comunității cu veșnicele lor hoții și certuri interne. Coborârea fără precedent a prețului materiilor prime, în special a petrolului, combinată cu sancțiunile economice internaționale, pun în mare dificultate atât Rusia cât și unele țări arabe, putând provoca dezechilibre ireversibile în economiile acestor regiuni. Iar istoria de câteva mii de ani a civilizației umane arată, fără dubiu, că de fiecare dată aceste dezechilibre au sfârșit prin a deveni conflicte armate deschise. Să ne ferească Dumnezeu, dar pericolul există, este real și de aceea rolul și greutatea prestației președintelui românilor în corul liderilor europeni sunt cu mult mai importante decât implicarea sa în scandalurile interminabile de pe Dâmbovița.
Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 07 01 15
Categorii:Politica în cuvinte
Pentru ca la sacul cu bani la noi are fund la ei nu!asa ca isi permit vacante multe!