Mă-mbăt cu diminețile trecute,
Iubirile din vremuri prăfuite;
Mă-mbăt cu viitorul, dar și taină,
Când e trecut și pot să-l țin în palmă.
Mă-mbăt cu amintirile brumate,
Născute-n praf de stele răsfirate;
Ziua de mîine-mi va fi cunoscută
De-i devenită ieri, când e trecută.
Nu pot iubi cărțile ce nu-s scrise,
Nu pot cânta poemele nespuse;
Și orice închipuire-i bucurie,
Nu mâine, ieri, scăldat în veșnicie.
Mă-mbăt întotdeauna cu trecutul;
El știe tot ce-am fost, e absolutul;
Mâinele-i vis, fără a-mi da de știre
De s-o-mplini, de nu-i dezamăgire.
Mă-mbăt cu ce-a trecut, nu ce va fi.
Până când mâinele se va-mplini
Nu pot să-i dau crezare; fără rost
Îmi pare până când va fi ”a fost”.
Reclame
Categorii:Poezii
Lasă un răspuns