De Sărbători, în necunoscut (partea a II-a)


DSC00644

– Uauuu!

Întram în Moeciu iar uimirea depășea cu mult ceea ce crezusem. O mare de lumini vesele ne priveau de pe toate dealurile, de aproape sau de departe. Casele erau înconjurate cu sute de beculețe, sclipind în toate culorile. Brăduți împodobiți, de prin curți sau de după geamuri, ne făceau strengărește cu ochiul. Se înserase. Și ceea ce crezusem noi că putem descoperi în curți, pe două trei străduțe, devenise ceva imposibil. Aia nu era o localitate micuță în care să ne învârtim puțin și să ne găsim prietenii. Era o stațiune uriașă cu sute de străzi și străduțe. Casele erau răsfirate, până sus, hăt în munte. Amuțisem.

– Acum e facem? Unde putem descoperi mașina Mariei, în marea asta de case și străduțe?, am răbufnit, îngrijorată.

– Pănicoaso! Nici n-am intrat bine și deja te vezi dormind în mașină, Virgi cu copiii râdeau pe înfundate de spaima mea. Numai că eu îi zărisem o venă zbătându-i-se la tâmplă. Era și el îngrijorat, dar se ferea să o arate.

Două ore am rătăcit pe străzi, mai largi și mai înguste, lungindu-ne gâtul să zărim ce mașini se găseau în curțile oamenilor. Nici măcar nu puteam vedea dincolo de gardurile înalte, care nu lăsau privirea să descopere ceva. Cât despre telefon, sunasem tot drumul. Nu numai că nu-mi mai răspundea nimeni, robotul mă anunța că este închis sau în afara ariei de acoperire. Aveam lacrimi în ochi de ciudă. Dacă n-am fi plecat, la ora asta am fi fost acasă, la căldură, pregătind bunătăți de sărbători. În loc de pace și liniștea căminului, noi umblam de nebuni, încercând fără succes să găsim două mașini de Iași, undeva în curtea sutelor, dacă nu miilor, de case care se zăreau, luminate de ornamentele de sărbători. De peste tot se auzeau voci vesele, râsete și colinde.

– Hai să căutăm o pensiune, am propus, încercând să ascund faptul că aveam lacrimi în colț de iris. Se lasă noaptea de a binelea și este clar, nu vom da de ei, cel puțin în seara asta. Suntem cu toții frânți de oboseală.

– Mama, ne este foame și am oboist, s-au plâns copiii.

– Să nu vă aud! V-am avertizat de acasă că indiferent ce s-ar întâmpla, nu vreau să vă aud plângându-vă. Au tăcut. Mi-a părut rău, îi certam degeaba, răzbunându-mă pe ei din cauza nervilor încordați. Ce vină aveau? Nici una.

Alte două ore am bătut la ușa tuturor pensiunilor pe care le-am întîlnit. Ne întâmpina același răspuns, invariabil, ””Nici un loc liber, nici o cameră disponibilă”. Gândul că vom dormi în mașină devenise ciudat de insistent, părea a fi singura soluție. Afară se lăsase un ger sec, zăpada scârțâia sub pașii noștri. Eram nervoși, obosiți și speriați, cel puțin eu cu pruncii. Ce Crăciun urma să mai facem și noi! N-aveam nimic de mâncare, găsisem pe drum tot felul de țărani care ne îmbiase cu preparate de Crăciun, dar refuzasem, Virgi le voia din Moeciu, proaspete. Înoptatul în mașină nu-mi crea, nici el, un sentiment de siguranță. Nu aveam pături cu care să ne învelim iar Vlad răcea foarte repede.

– Haideți să ne gândim la o soluție, nu vreau să vă mai văd mutrele supărate. Știu, poate am greșit că am plecat aiurea. Dar dacă ne apucăm de bocit, tot nu rezolvăm mare lucru. Să ne întoarcem n-avem cum, e noapte, suntem cu toții obosiți. Iar eu nu cred că mai pot conduce până acasă. Tu, nici atât, știi bine că noaptea ai probleme din cauza miopiei.

Virgi a dat tonul calmului. Numai că eu nu mă puteam calma. Soluție? De unde naiba să o scoatem? Prin minte îmi umblau mii de gânduri, însă nici unul nu se concretiza într-o soluție. Când, deodată…

– N-aveai tu o angajată de pe aici? Rodica și nu știu mai cum…

– Daaa! Stai că am numărul ei de telefon. Vezi că nu-i dracu’ așa de negru!? Dacă nu intrăm în panică, totul se rezolvă. Nu, nu Rodica este de aici, locuiește în Brașov. Dar a povestit odată că are bunicii dintr-un sat, în apropiere de Moeciu. A zis și satul, dacă mă chinui nițel o să îmi aduc aminte cum se numește.

Nici Rodica nu răspundea. La naiba, numai ghinioane. Cine știe la ce petrecere era dusă sau unde își lăsase telefonul. Am început să plâng de nervi, cu sughițuri. Sărbători distruse, asta ne aștepta, pentru că mă lăsasem coruptă de rugămințile lor. Pe bancheta din spate, copiii nu păreau nici ei prea fericiți. Dar tăceau chitic, de teamă să nu le reproșez plecarea.

– Gata, femeie, termină cu bocitul!, s-a răstit Virgil. Faci din țînțar armăsar.

– Și ce vrei să fac, să mă bucur?, i-am întors vorba, la fel de răstit.

– Nu, dar nici să te apuci de plâns. În fond, suntem împreună, asta este cel mai important.

– Sigur, împreună în ceață, ce să spun!? Dezamăgită și speriată, nu mai aveam chef nici măcar să mă cert. Voiam acasă, în siguranța căminului meu.

– Gata, mi-am adus aminte satul. Întrebăm pe unde să o luăm și mergem acolo.

– Și? Ce facem acolo?, l-am ironizat, ridicând tonul. Mă scotea din sărite calmul lui ardelenesc.

– Îi căutăm pe bunicii Mariei. Sunt bunici după tată și ea nu este căsătorită. Trebuie să îi cheme la fel ca pe Maria.

Nici nu mai conta dacă eram sau nu de acord. Virgi nu mai asculta. A oprit mașina, a întrebat un localnic unde este satul cu pricina și a pornit, în graba mare, spre un alt necunoscut. Lăsam în spate luminile din Moeciu. Aveam să găsim, oare, cazare în locul spre care ne îndreptam? Habar n-aveam. În întunericul din mașină, auzeam respirația copiilor din spate, care se ghemuiseră unul în celălalt. Câte un oftat lung se auzea, din când în când, spărgând liniștea. Era modul meu de a elibera îngrijorarea, care nu mă lăsa în pace. Virgi tăcea, conducând îndârjit, hotărât să ne demonstreze că întotdeauna mai este o soluție.

(Va urma…)

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , ,

2 răspunsuri

  1. Deja má vad insotindu-va cu dacia :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: