Se-adună anii. Tu, absent,
lipsești în seara de Ajun;
eu te implor, în dor nebun,
să te întorci! Ambivalent

exist. Deși n-aș vrea să fiu
într-un destin rece și crud,
sunt blestemată. Nu mai știu
să te găsesc; și-n zori aud

vânt și pustiu. Iar de, râzând,
privesc la cerul orb și surd,
sufletu-mi este trist. În gând,
m-ascund în rătăciri, absurd.

Se-adună anii. Tu, absent,
zâmbești în stele. Neștiut
răsai, trecând din absolut
într-un prezent ambivalent.

Categorii:Poezii, Scrisori către îngerul meu

Etichete:destin, dor, poezie, prezent, stele, trist