Scrisoare deschisă autorilor de scrisori deschise


images-16

(Foto de aici)

Dragi expeditori de ”scrisori deschise”, nici nu vi le mai citesc. Mă obosește titlul și nu mai ajung la conținut. Sau nu mai vreau să vă citesc, am certitudinea că ce-i prea mult, strică. Voi, nu? Și, nu săriți să aruncați cu critici, nu am ceva cu conținutul scrierilor voastre. Poate este bun, poate aveți dreptate în tot ce doriți a se face sau poate oferiți sfaturi bune destinatarului. Numai că, în ultimele săptămâni, net-ul este burdușit de asemenea ”Scrisori deschise”. E prea mult, zău! Adresate lui Iliescu, lui Ponta sau nu mai știu cui. Evident, cele mai multe sunt trimise cu destinația Klaus Iohannis.

Devine plictisitor, nu vi se pare? Cum deschizi o pagină de revistă, o pagină de facebook, un blog sau un ziar online, dai peste același titlu, mare să-l vadă tot neghiobul: ”Scrisoare deschisă adresată domnului/doamnei XXX”. Nu știu cum procedează alții, dar pe mine m-ați pierdut, închid pagina și trec mai departe. Fără să citesc nici un cuvânt. Îmi spun, iritată de-a dreptul, ”Altă scrisoare? O, nu, e prea mult, dă-o naibii!”

Stimați scriitori, publiciști sau, de ce nu?, cetățeni, altă formă de adresare nu mai găsiți?! A murit imaginația publicistică sau v-a părăsit muza? Nu se poate să folosiți aceleași cuvinte, banale sau nu, de două săptămâni încoace. Chiar dacă este frumos să-i scrii cuiva, chiar de ar fi necesar. E ca la o ciorbă. După două zile, și de-ar fi regina ciorbelor, supelor și borșurilor, tot te plictisești să îngurgitezi același fel de mâncare și arunci minunăția la gunoi.

Am sorbit cu nesaț prima scrisoare care a apărut în spațiul public, imediat după alegeri. Cred, dacă nu mă trădează memoria, că era scrisă de poetul Florin Iaru și era adresată domnului Klaus Iohannis. Faină scriere și, fiind prima scrisoare, nu m-a deranjat. Ba, chiar îmi aduc aminte, i-am spus, glumind, ce ciudă am pe el că mi-a luat-o înainte. Îmi ”furase” subiectul. Sigur, fără să știe ce avusesem de gând. L-am felicitat pe domnul Iaru pentru conținutul articolului, dar și pentru că a fost cel mai iute de mână în alegerea acestui tip de adresare. L-am felicitat dar mi-am zis, ”Gata, subiectul cu scrisoarea l-ai ratat”.

Pentru că chiar avusesem de gând să… În noaptea alegerilor, mă bătea gândul și pe mine să-i dau vreo două sfaturi lui Klaus Iohannis într-un articol care să fi fost o scrisoare deschisă. Nu știu dacă aș fi denumit articolul ”Scrisoare deschisă” dar, clar, ar fi fost o scrisoare. M-am oprit, cu îndoiala în suflet. ”Lasă, să fie întâi validat și să depună jurământul, apoi îi voi scrie”. Eram pesimistă, în România lucrurile nu-s sigure nici când sunt clare. Mă temeam de incompatibilitatea lui – încă judecându-se pentru ea –. Așa că am preferat să aștept, până când aveam să simt certitudinea alegerii. Când a apărut articolul semnat de Florin Iaru denumit, ”Dragă domnule Președinte” (textul articolului, aici), am realizat că subiectul este fumat. Un articol cu conținut asemănător cu cel deja publicat, o scrisoare, nu ar fi fost decât o palidă imitație.

Și când colo, ce să vezi? O avalanșă de scrisori au urmat. Care mai de care scrie scrisori și scrisorele, deschise sau închise. Cu siguranță însă, răsuflate. Zici că e epidemie. Scriu cei din diaspora, scriitori, ziariști, bloggeri, medici, profesori. Pierzând din vedere faptul că a devenit plictisitor, că impactul e din ce în ce mai mic, până aproape spre zero. Că este posibil ca cititorii să nu mai bage în seamă zecile de scrisori, sătui de atâtea ”misive” și ”răvașe”. Și dacă nu le răsfoim noi, cei care o facem de obicei, nu cumva destinatarul nici nu mai deschide ”plicurile” de la expeditor? Nu cumva trendul ”scrisorilor” a ascuns în forma de adresare, până la pierdere, esența scrierii?

Anunțuri


Categorii:Miscelanea

Etichete:, , , , ,

5 răspunsuri

  1. Cred că în primul aliniat ai inversat „expeditor” cu „destinatar”, sau nu am înțeles eu bine. În rest un text de nota zece.

  2. 🙂
    Acum, îți spun drept, mi-e cam rușine. Mai bine nu o scriam. Cînd văd că deja i se cere socoteală și e mustrat cu deștu’, iar scrisoricile au condicuță la semnături, mi-e rușine, precum îți spusei.

  3. Cam ce sa inteleg 🙂 prea multa lume il iubeste pe Klaus, sau prea multa lume il foloseste, daca il foloseste ….. atunci nu e marioneta…. ? Nu ca m-ar interesa sa-mi dai un rasp.:) dar era asa un comentariu pt care sigur o sa ma banezi din nou 🙂 sper sa te citesti si tu personal si sa-mi spui daca te intelegi:) si apropo nimic despre 1 dec:) doliu national in zonele unguresti:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: