Zadia misterioasă


batic

(Foto de aici)

– Dacă…, dacă credeți că v-am jignit cu ceva, vin să vă cer scuze în fața colegilor. N-am scos eu acele vorbe dar vă rog să…

– Să ce? No, fată, ce bai ai?, tu nu te duci dară nicări!

Vocea ascuțită a soacrei a întrerupt-o cu violență iar scuzele tremurate s-au pierdut. Victoria și-a înghițit vorbele, roșind. Se simțea pălmuită, ”Doamne, vorbește gura fără mine!” Țăranca din cadrul ușii îi ordona sever să revină cu picioarele pe pământ fiind de zece ori mai deșteaptă decât ea, care își frângea mâinile transpirate de emoție. ”Oare are drepate?” O parte din ea știa că da, numai că, dacă asculta de soacră, în sufletul ei nu-l mai putea scuza pe Octav. Avea nevoie de speranță, legănându-se în iluzia că totul nu era decât un vis urât, din care urma să se trezească râzând. Așa că a continuat să se flageleze.

– Mama, te rog! Dacă am jignit-o, e normal să mă duc. Degeaba îi cer scuze aici, nu-i suficient. Trebuie să o fac și în fața colegilor ei. Dacă nu-i adevărat, cum se va duce de mîine la serviciu? E onoarea unei femei în joc iar eu mă simt vinovată.

– Ia nu mă mai dărăli la cap. Nu te duci și gată! Îi clar? No, să-și tomnească singură onoarea că nu i-ei stricat-o tu!

Cele două femei încremeniseră dincolo de tocul ușii. Nu se așteptau să găsească în casă o muiere aprigă. Țipa la noră, dar în egală măsură țipa și la ele. Ridicând capul din pământ, Victoria a zărit pentru o clipă în ochii furișați ai celei tinere, o geană de regret că venise dar și un mic licăr de dispreț.

– Și-apăi, dragă, n-ai văzut ce zadie are aiasta pe cap, di-i zâce mătușă? Uitî-te bine, aieste două parașute nu-s cinstite, mințăsc de-a-una. Ia, muieri de nimnică ce sunteți, plecați de la casa nurorii mele până nu vă zîc vreo două mai dihai! Hai, valea de-aci!

Nervoasă, se uita mai urât la noră decât la femeile care sunaseră la ușă. Venite să ceară socoteală pentru jignirile aduse și pentru bănuiala care circula prin fabrică, cele două se proțăpiseră în fața ușii și o acuzau că le-a stricat reputația. Crescută să nu se amestece în mojicie, Victoria nu știuse să le răspundă pe măsură, muțind ca o vinovată. Până când s-a amestecat soacra și a preluat controlul, înciudată pe bleaga care sătea alături și bâiguia scuze, în loc să se înfigă în cațele care le tulburaseră liniștea. Mândra ardeleancă era hotărâtă să-și impună voința în fața nurorii și a nepoftitelor.

Victoria nu știa ce să spună. Pe de o parte ar fi țipat la cele două muieri care o răneau prin prezența lor dar pe de alta, îi era rușine de scandal. ”Și totuși, dacă nu e nimic adevărat? Sau o fi și în fața ușii se află amanta lui Octav?” Confuză, a înghițit în sec și a tăcut. Știa ce aprige sunt maramureșencele iar mama – soacră nu făcea excepție.. A tăcut chiar dacă n-a înțeles nimic: nici de ce veniseră cele două, nici ce turuia mama lui Octav, în limba pe care nu o înțelegea pe de-a-ntregul. ”Ce-o fi vrut să spună cu zadia?”, se întreba nedumerită, în timp ce soacra, fără prea multe politețuri, cu un ton dur, le-a invitat să plece pe intrusele proțăpite pe hol. Se simțea vinovată. ”Și dacă nu e adevărat?”

Rămăsese în ușă prostită, uitându-se lung după femeile care coborau scările, fără să se uite în urmă. Cea tânără, cu câțiva ani mai puțini ca ea, își prinsese părul în vârful capului, într-o coadă de cal. Subțirică, îmbrăcată în blugi mulați pe picior și o bluză decoltată adânc, de culoarea focului, era rujată și machiată strident, de parcă venise la petrecere. Simțind privirile care o aținteau din spate, tânăra a întors scurt capul și, pe buzele ei, Victoriei i s-a părut că licărește un soi de rânjet hâd, întins de rujul dat din belșug. ”Nu este urâtă, chiar dacă are aspect de vampă”, a dat din cap, imaginându-și, amuzată, ce dos de palmă i-ar trage soacra, dacă ar fi aflat ce gândește. Cea bătrână nu i s-a părut deosebită, o nevastă obișnuită de la țară, cu un batic înflorat pe cap.

”Zadie?, ce prostii mai zice și mama. Oare proastele astea două or ști că la soacră-mea în sat, zadie înseamnă batic?!” Îi venea să râdă și să plângă în același timp. Se simțea murdară și umilită de prezența lor dar și amuzată; femeile se uitaseră ca curca-n lemne în gura soacrei, neînțelegând ce spune. ”Și totuși, dacă nu-i nimic adevărat?”

– Mama, nu trebuia să fii atât de aspră, poate am greșit, poate Octav n-are nimic cu aia, l-a scuzat Victoria, după plecarea furioasă a musafirelor.

– Tulai Doamne! Măi, fată, da’ proastă poți hi! Ești bătrână di-amu, ai trecut de triizăci de ani și te porți tăt ca un copchil fără minte. N-ai învățat nimnic din viață.

– Mama, a bâlbâit Victoria o scuză, eu…

– Tu, ci? Aestea două pupezî mințau de îngheța aerul pe lângă ele. Îi clar, bolândul cela de ficior, cu janghina asta tânără o fost plecat. Or ave un cuib pe undeva.

– Da’ tu de unde știi? Mamă…

– Păi nu te-i uitat la ele? Ce tânâră miroase a ibovnică… O vinit cu mânurili în șolduri, cu a mai bătrână alături, să te canonească, să vadă cât știi, să-și arate puterea. Tu te-i fi dus acasă la una să-i ceri socoteală di ce te-o făcut curvă? Ai fi bocit, da’ n-ai fi avut tupeu să te înfigi în ușa ei. Auzi la e, cică n-o plecat cu băietu’ meu! Da’ a dracului întâmplare!, o fost dusă fix când o dispărut și tontu’. Cică o fost la mătuș-sa în Bistrița, astalaltă muiere, care o avut tupeul să sune la ușă. Ei, hai! Pe babă o adus-o ca martoră? Să le creadă mutu’!

– Poate așa o fi, mamă.

– O hi pe dracu. În primul rând, de unde dracu’ știa ea, toma’ din Bistrița, că ceia de la lucru o bârfesc că se culcă cu bărbată-tu, ca să o aducă de la Bistrița ca martoră? Îi vrăjitoare, ghicește sau ce?

– O fi venit în vizită, întâmplător. Prea le vezi și mata pe toate în negru.

– Da, în vizită la Ucigă-l toaca. Fată, fată, o să-l prinzi cu una în pat și tu tot n-ai să crezi. Numa’ proastă să hii să nu vezi. Aia cu zadia era pe dracu’ din Bistrița!

– Mama, ce-i cu zadia? Că m-ai înebunit cu ea. Îmi vine să și râd, ce-or fi înțeles ele din cuvântul zadie? Eu știu că zadie înseamnă șorț, da’ mata așa îi spui la batic. Știu, mi-ai mai zis, numai că…

– Măi, fată, ascultă la mine, la tine acasă o hi șorț da’ la mine zadia este cârpa pe care o avea băbătia pe cap. Și ceia-i zadie de Bistrița, cum sunt eu fată mare.

– Ei și mata!, Bine, zadie, cum zici. Dar baticurile sunt baticuri peste tot. De Bistrița, de Maramureș, ce mare deosebire?!

– Vezi fată!, nu-i așa. Nu-i zadie de Bistrița, să-ți intre bine în cap. Și eu știu ce spun.

– Bine, mamă, dacă spui tu…, așa o fi.

– Gata, mă duc să mă hodinesc. Iar tu, ia de astâmpără-te! Să nu te prind că jelești, că nu știu ce-ți fac. O veni și golanul acasă într-o bună zî, ai să vezi! Vine el după mândră.

Scurt, ca un general, mama-soacră a încheiat discuția și s-a dus la culcare. Scandalul cu cele două muieri, cum le zicea, o terminaseră. Era obosită de lunga călătorie, sosise în dimineața aceea de la tren și nu apucase să pună capul pe pernă.

Zăpăcită de gânduri, Victoria s-a retras în sufragerie, a aprins o țigară și amintirile, încă proaspete, au început să dea tîrcoale, încolțind-o. Tot balamucul care se sfârșise și siguranța soacrei cu privire la zadie, au făcut-o să depene, din nou, tărășenia. Prin fața ochilor se derulau imaginile poveștii, un film tragico-comic în care avea și ea un rol. Încerca să înțeleagă. Oare avea soacra cea aspră dreptate și la ușă venise amanta să îi ceară socoteală? ”Nu, nu poate fi adevărat!”, alunga gândul rău.

Trecuse o lună de la dispariție. În ziua aceea, Victoria se trezise destul de târziu, se recupera după o operație grea. Copiii, și ei acasă, dormeau ca doi îngerași. Octav lipsea dar nu-și făcuse griji, chiar dacă ar fi trebuit să ajungă din tura de noapte. ”O fi la băut cu băieții, parcă văd că vine diseară iar matol”, se întristase dând din mînă a lehamite. Când se făcuse noapte, în sufletul ei se instalase îngrijorarea. ”Și dacă totuși s-a întâmplat ceva? Poate a fost atacat, poate e mort, Doamne ferește!” Spiritul Victoriei Lipan, cum îi plăcea tatălui să o alinte, se trezise și, fără să stea pe gânduri, alertase câțiva prieteni în miez de noapte. Cu ajutorul lor îl căutase la toate spitalele, cu părul despletit ca o nebună și disperare mută adunată în ochi. Fusese chiar și la morgă, tremurând de frică. Octav nu era însă nicăieri, îl înghițise pământul. După o noapte de lacrimi și alergat, telefonase în Maramureș și soacra sosise cu primul tren, la fel de speriată. Nu aveau nici ei vreo veste iar colegii de la fabrică păreau a nu ști nimic. Mai trecuse o zi fără ca să găsească răspunsuri și Victoria, speriată, hotărâse să anunțe poliția.

– Doamnă, mi-e milă de dumneavoastră și de mama lui, le-a spus colonelul, impresionat de lacrimile celor două, care abia puteau să povestească. Mi-e greu să vă spun, dar, de obicei, disparițiile unui bărbat au de a face cu o femeie.

– Nu cred, domnule colonel, soțul meu nu umblă cu femei!, a sărit Victoria de doi coți, strigând la polițist. Nu ne-am certat, nu suntem supărați unul pe celălalt. Încă umblăm de mână, după șapte ani de căsnicie. Soțul meu mă iubește, știu sigur!

– Sper să fie cum spuneți, a răspuns, blând, colonelul. V-ar fi mai ușor dacă ar fi mort, știu ce spun. Îl dăm în urmărire dar rămân la părerea mea, e cu o femeie. Dacă se va întoarce, vă rog să mă anunțați, ca să închid dosarul.

Victoria a fost convinsă că polițistul vorbește prostii. Cum să plece cu o femeie? O sărutase voios la plecare, își făcuseră planuri pentru a doua zi. ”E imposibil!” S-a închis în ea și n-a vrut să audă de nici o suspiciune. Îi era doar greu să răspundă, ascunzându-și lacrimile, celor doi pitici care o întrebau în permanență ”unde e tata”.

Prietenii și soacra, mai bănuitori, au început să facă cercetări. Și…, din vorbă în vorbă, mituind cîte un muncitor cu o bere, au aflat că domnul inginer își ceruse o lună de concediu fără salariu, ca să-și îngrijească soția bolnavă. Concediu pe care directorul l-a aprobat pe loc, știa toată fabrica că Victoria trecuse printr-o operație dificilă, aproape pe punctul să moară. Numai că, după prima zi când fusese și Victoria la fabrică să întrebe de el, oamenii au început să-și dea drumul la gură. Odată cu el își luase concediu și o ”drăguță” despre care lumea vorbea…Cum bârfele cu state vechi, țesute în jurul amorurilor doamnei, prindeau în mrejele lor și pe Octav, oamenii și-au dat seama că dispariția celor doi are miros de amantlâc și minciună. Și au decis să povestească.

Victoria n-a crezut nici un cuvânt, a refuzat să meargă să vorbească cu bârfitorii. Și-a astupat urechile la poveștile aduse de soacră sau de prieteni. Pur și simplu nu voia să creadă. Octav nu putea să facă asta, se căsătoriseră din dragoste, făcuseră din dragoste doi copii; se plimbau de mână și se sărutau în fiecare zi, la plecare și sosire. Adevărat, nu o ajuta cu copiii și de multe ori se ducea cu băieții la crâșmă, venind pe două cărări. Se mai certau din când în când dar era exclus să aibă o amantă, ar fi observat.

Și totuși… Câtă vreme nu fusese la fabrică să o vorbească de rău, întrebase despre el doar pe câțiva colegi, ce căutase femeia aceea acasă la ea? Cu ce tupeu venise la ușă să îi ceară socoteală? Era ea, drăguța despre care vuia fabrica că ar fi…”Doamne, e ea!”

Victoria, naiva, îi ceruse iertare. ”Și zadia! O fi zadie de Bistrița sau nu? Dacă…O fi știind ceva mama soacră, cunoaște toate obiceiurile din Ardeal. Da, are miros de ibovnică, sunt o proastă”. Certitudinea că bârfele care circulau în fabrică erau născute din sâmburi de adevăr, o durea mai rău decât dacă ar fi aflat că este mort. Polițistul avusese dreptate. Simțea în piept o durere surdă, amestecată însă, ciudat, cu o stare de veselie. Și evidența, refuzată de zile în șir, și-a făcut loc printre negări încăpățânate și a ieșit victorioasă la suprafață.

”Mamă, cât am putut fi de proastă! Una mai toantă ca mine nu se găsește pe pământ. Ce s-o mai fi distrat colonelul de mine și naivitatea mea! Ia stai jos, Victoria, raționează! Așadar ai un soț care lipsește de o lună și tu refuzi să crezi că este plecat cu o femeie. Nu este la rude, nu e mort și nici arestat, nu e rănit pe la spitale. Nu este plecat la vreun prieten, i-ai întrebat pe toți. Nu l-a răpit nimeni, ha, ha!, cine dracu să îl răpească și de ce? Victoria, Victoria, are dreptate soacra ta, or să te mănânce câinii. Ți-a zis unul, ți-au spus mai mulți că are o idilă cu o duduiță, ”deșteapta” care face curat la el la birou. O idilă veche, nu de azi, nu de ieri, așa zic oamenii. Da’ tu nu și nu, el nu te poate înșela, el e bărbat serios, te iubește. Azi îți vine fufa la ușă, mai să îți dea și o declarație că e amanta lui. Și tu îți astupi urechile, nu și nu! Fată dragă, îți meriți soarta, ești prea proastă să te respecte cineva!”.

Gândul care-i deschisese poarta spre adevărul clar, pe care se prefăcuse că nu-l vede până atunci, a făcut-o să izbucnească într-un râs zgomotos, amestecat cu lacrimile neuscate pe obraji. Râsul nervos s-a dezlănțuit în cascade ascuțite și a trezit din somn soacra, ațipită în camera alăturată.

– No, amu ce-i, s-o întâmplat ceva rău? Râzi, ai bolunzât sau ce-i cu tine!

– Nimic, m-am trezit din somnul prostiei, mamă. Aia este amanta lui Octav. Am avut-o în mînă și am lăsat-o să plece, ba mi-am cerut și scuze. Cât de toantă sunt?! Ce s-or mai fi distrat maimuțele alea două, după ce au plecat! Doamne, a fost aici, la mine în casă și eu am lăsat-o să plece fără să-i zic nimic! Ha, ha, mare imbecilă sunt! Aveai tu dreptate cu zadia. Nu știu dacă bătrâna avea pe cap zadie de Bistrița sau nu, eu însă am avut o zadie pe ochi și alta pe creier. Mamă, mă simt ca o idioată!

– Ți-am spus, ești prea politicoasă. Eu le-aș fi invitat în casă. Odată intrate, mintenaș le-aș fi tras o mamă de bătaie, să mă țină minte. Mai cu seamă în hoașca aia bătrână, de nu-i era rușine să țină trena unei curviștine, aș fi dat. Tu trebuia s-o iei în primire pe a mai tânără, să o trântești jos și să o smotocești, de să rămână fără plete. Ești prea finuță, fata mamii! Iar pe astea finuțe ca tine, le mănâncă curvele cu fulgi cu tot.

Căsnicia Victoriei se destrămase ca un castel de nisip, nu mult după întâmplare. Bârfele fuseseră reale. Și, când timpul a atenuat durerea, s-a putut chiar amuza de toată povestea. Zadia!, ce mult contase știința fostei soacre despre năframe. Se gândise adeseori ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi crezut-o, mai înainte de a le alunga pe cele două. Nu se putea abține să nu se întrebe zâmbind, când amintirile o copleșeau, oare i s-ar fi schimbat soarta dacă ar fi tăvălit-o pe drăguța cu coadă de cal, lăsând-o cheală, așa cum îi sugerase apriga ardeleancă?



Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , , , , ,

4 replies

  1. Operatia de histerectomie dupa o sarcina extrauterina este mutilanta si traumatizanta pentru o femeie .Au loc modificari importante ale aparatului genital, actual sexual devine un simulacru, de asemenea se poduc modificari importante ale sistemului endocrin si modificari comportamentale . Nu ar trebui chiar sa aruncati cu pietre intr-un barbat care nu se poate impaca cu aceasta situatie mai ales in cazul in care relatia nu a avut fundamente solide ci s-a bazat in special pe ..atractia fizica ! Asa ca nu intotdeauna lucrurile sunt ce par a fi . Am vazut comentarii de genul ..eu i-as fi luat gatul individului ….pai va facuse si niste copii ,totusi !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

%d blogeri au apreciat asta: