Despre poezia unui melancolic mântuit: Vlad Ardelean


vLAD

”CRONICA LITERARĂ

IONEL BOTA

În Hiperboreea, paradigmele…Despre poezia unui melancolic mântuit: Vlad Ardelean

Lacrimile mamei, în copilărie, însoţeau cu nemărturisite griji zborul de fiecare zi al copilului care eram, dincolo de crângul de mesteceni şi dealul amintirilor, pânâ hăt-departe în anotimpul fără vârstă. Şi era viaţa singurul dintre darurile celui care, veghind nevăzut-neştiut peste oameni şi lucruri, ne ajuta să credem începuturilor şi să binevestim în bucuriile jocurilor miracolul lumilor fictive. Oamenii sunt fericiţi dar uneori hieroglifa are insemnul durerii. Şi mamele noastre dedică poemele dragostei, uneori, nevinovatelor absenţe. Vlad Ardelean ne-a lăsat mărturisirile trecerii sale prin lumea aceasta ingrată în care ne este dat să vieţuim, în paradoxuri şi întrebări, uimiri şi mârşave dezerţiuni, abrutizări în zona citatului mârlănesc şi aluviuni de imoralitate.
Tânărul nostru confrate, poet şi prozator inspirat, e acum zeul neprihănirii în arca sacrului stigmat iar dacă adevărul, cum îndeobşte se spune, este măsurabil istoric, atunci de bună seamă se explică de ce el încă se consumă în dragostea noastră şi de ce lacrimile mamei sale mai udă vise dintr-un ţinut imaginar, acolo unde cuvintele, atât de meşteşugit mânuite, strălucesc soclul statuii lui Vlad şi-i bucură pe toţi cei dragi. Şi pe noi, desigur, fiindcă în zădărnicia camusiană a versului său, atât de limpede în sofismele unei juvenilităţi nimbată de un mare talent dar şi în construcţia jurnalului său, parcă predestinat magiilor clipei din miracolul săgeţii lui Zenon, eliberatorul de ideal, întâlnim un scriitor deodată matur. Altminteri, în volumul Ultima scrisoare, îngrijit de părinţii săi, Vlad Ardelean pare să cunoască destule (pentru vârsta de-atunci…) taine ale „artistizării integrate”, după o expresie a capucinului Alex. Ştefănescu dintr-un eseu dedicat literaturii române post-decembriste.
În secţiunea poemelor, eul scriptor trăieşte cu adevărat ontologiile textului, el nu este doar un voyeur al lumii care i-a fost dată dar stilul acesta ni-l apropie de valenţele unei cărţi realmente antropocentrice. În 2002 CIEN to my bendable, nu e favorită dragostea, cum ne-am aştepta, ci elanurile simbolurilor, la fel cum odinioară, la crugul anilor’60 din veacul ce trecut-a, începea urcuşul spre vitraliul meritatei glorii flăcăul Nichita Stănescu. Pare a fi invocată, subversiv, o divinitate apocaliptică (nu Kali, cumva?), oricum o nostalgie a logosului prim dezvinovăţeşte fiinţa vulnerabilă: „Cântă-n mine, sacru fum,/Să m-agit, să mă sugrum,/Înconjoară-mă cu-n mit,/Şi-mi tot cântă, fum nebun.//Cântă-n mine-a lumii soartă,/Pe cioburi de-oglindă spartă,/Nebunia să mi-o furi./Cântă-mi fum, privirea moartă. (…)” (Corzi vocale, p. 32). Dar marile descoperiri ale poeziei lui Vlad Ardelean, în ciclul 2003, sunt temele chtonice, toposul morbideţii, vai, e anticipat şi, iarăşi paradoxal, e toposul arcadic al unei anti-revelaţii. Stilul poetului nostru vine din suprapunerile de real din inspiraţia optzecistă iar elegiacul re-sacralizării lumii, negând ciudatul „exil” paradiziac, are o nuanţă absolut originală. De aceea, comentând acum, suntem de mai multe ori uimiţi că, stând la taifas cu Dumnezeu, nu avem timp de proiectele marei treceri, în Hiperboreea paradigmele şi solitudinea sunt explorate agresiv, ne îndrăgostim la ţărmul tentaţiilor utopicului şi apoi ne convertim în ambiţia holistică a pelerinului veşnic iscoditor în morfologiile premonitoriului: „De ce să mişc dacă-i mai bine să-mpietresc?/Degeaba-mi spun „degeaba tac”. Zadarnic crezi/Că aş putea schimba ceva din ce n-a fost./De ce vorbesc, dacă-i mai bine când par prost?/Şi aparenţele mă-nşală că trăiesc.//De ce îmi tai din propriul gând, de ce disec?/Nu merit, nu sunt zeu…De ce mă vezi/Aşa cum nu am fost şi nu voi fi?/De ce vă chem mereu pe voi, cei vii,/Când morţii prin tăcere vă ântrec?(…)” (Lucruri care fără voia noastră au murit de mult, p. 117).
Mai mult decât interesant este, apoi, ciclul Metamorphobia, un lexic livresc plus neliniştile premeditării continui, cu descinderi din conceptul goethean al disperării, alternând planurile tuturor „magiilor”: lume şi identitate, cronică a sfârşitului şi evanescenţele costumaţiei (hm, simbolice!) ale cherubinului reconciliind mântuirile. Nu doar în limba engleză poemele sună bine iar angoasa existenţială e o altfel de re-scriere a istoriei omului: „I’m a weird little freak/Sitting here, in a cage,/Freak ism y name,/But I don’t have to worry/And that is’cause/I’m locked in here/(I’m a sick twisted fuck).” (Paranoia /Parody of „Tweety’s song”/, p. 152). Vorbim/scriem azi despre poezia lui Vlad Ardelean şi deja avem încă una din „poveştile” despre marii risipitori ai literaturii române fiindcă acest autor anunţa prin valoarea liricii sale să fie un Daniel Turcea al propriei promoţii.”

Domnul Ionel Bota a scris o cronică literară despre scrierile lui Vlad, copilul meu plecat prea curând înspre stele. Am sorbit cuvintele, atât de frumoase, ale autorului cronicii, în grupurile ”Societatea literară” și ”Scriitorii de azi (prietenii mei)” Îmi tremură mâinile când scriu aceste cuvinte. Vă mulțumesc din tot sufletul, domnule Bota! Azi ați făcut o minune! După minunea citirii câtorva dintre poeziile lui Vlad și a unui fragment de jurnal, de către domna Odette Sofronescu, în seara feerică de poezie la care am fost invitați, dumneavoastră ați ales să faceți azi o altă minune. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândoi!

(Ionel Bota – cercetător şi critic literar, poet şi istoric literar, publicist și profesor)

Anunțuri


Categorii:Scrisori către îngerul meu

Etichete:,

3 răspunsuri

  1. Cuvintele nu-si au rostul,sant inutile…un suflet plecat un talent pierdut…cultura,sensibilitate,frumusete!multumesc pt momentul de incantare al sufletului!

  2. Talent! Talent! Şi simţire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: