(Foto de aici)

O zi ca toate celelalte. Vreme de criză, acte puține. Mare ghinion, mă bate gândul să plec din meserie, lumea ne percepe pe toți niște bogați, n-ai cum întoarce mentalitatea creată în timp. Clienți nervoși și în pemanență grăbiți. În ultima vreme, mai cu seamă de când suntem – și nu mai ieșim – în criză, mă tot întreb: ”Unde se tot grăbește lumea asta?”

Apare un client. Ce bucurie!, parcă am câștigat la loz în plic. Vrea un Certificat de Moștenitor și, mai înainte de a completa și semna cererea de deschidere a dosarului succesoral, mă roagă să îi fac taxele. Mi se pare corect, poate sunt prea scumpă, poate nu-i convine prețul sau nu are banii necesari. Mă apuc să calculez împreună cu secretara mea, luând în considerare ce avere are, cât este valoarea fiecărui bun, extrăgând apoi taxele. Totul calculate pe baza expertizelor de evaluare, trimise la fiecare început de an de Camera Notarilor, și a Ordinului Ministrului Justiției – cu privire la taxele notariale.

Știu, mulți ne acuză că noi am face expertizele și deh, hmm!…ce să spun…?! Adică, în opinia lor, ne tragem spuza pe turta noastră, evaluând mai mult decât e piața reală, ca să luăm bani mai mulți de la clienți. Degeaba explic fiecărui indignat că da, din banii noștri (cota de 5% pe care o plătim lunar Camerei Notarilor) se plătesc aceste expertize dar evaluatorii nu sunt notari. Ei sunt specialiști în evaluări iar expertizele sunt avizate, an de an, de Ministerul de Finanțe. Degeaba!, când omului îi intră ceva în cap, nu-i mai sccoți ideea nici cu furca. Dar să revin.
Așadar, calculez cât are de plată și îi explic detaliat ce înseamnă fiecare leuț pe care urmează să îl încasez.
El ( puțin nervos):
– De ce îmi luați impozit?
Eu (calm):

– Așa scrie la lege, dacă n-ați făcut succesiunea în doi ani de la data decesului, aveți de plată un impozit de 1% din valoarea masei succesorale, valoarea calculată conform expertizelor de evaluare a imobilelor.
El (spumegând):
– Voi, notarii, sunteți toți niște șnapani. Toți, toți, toți!
Eu (la fel de calm):
– Domnule, legea stabilește acest impozit, nu eu. Eu doar sunt obligată să îl încasez și să îl vărs Ministerului de Finanțe.
El (cu ochii injectați):
– Ai dracului să fiți. A avut dreptate domnul președinte Băsescu când v-a făcut tâlhari pe toți.
Eu (zâmbind, puțin enervată):
– A zis de noi, notarii? Nu cred.
El (sigur pe el):.
– Da, de voi, a zis. Că toți notarii sunteți niște tâlhari.
Eu (candid):
– Domnule, chiar toți, toți notarii suntem tâlhari?
El (la fel de sigur pe el, la fel de nervos):
– Da, toți, toți, sunteți niște tâlhari, luați pielea de pe om. Așa a zis.
Eu (și mai candid):
– Domnule, spre informarea dumneavoastră, nu cred că toți suntem tâlhari și cu atât mai puțin că domnul președinte a spus asta. Poate nu știți, dar fiica domnului președinte este și ea notar.
El (furios, furios, furios, în timp ce pleacă, trântind ușa de era să iasă din țâțâni):
– Și ce dacă este notar? Ce, n-are voie? A dracului, nu mai încăpeți de copiii domnului președinte!

Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:act autentic, Certificat de moștenitor, notar, râs, taxe