Umilită la mine în țară


pumn

(Desen realizat de Madytzu Madalin)

Povestesc ca să descătușez furia din mine. O furie surdă pe care n-am putut-o manifesta la serviciu pentru că acolo sunt profesionistul care nu are voie să se enerveze, indiferent ce îi spune clientul care i-a călcat pragul. Scriu pentru că dacă sunt jignită în propriul meu birou nu am voie să răspund pe măsura insultelor, am doar dreptul să apelez la organele de ordine. Mă întreb numai ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi mers în Siria, dacă aș fi intrat în biroul unui notar și m-aș fi comportat așa cum s-a comportat astăzi un cetățean al acestei țări?

Dar să o iau de la început. Scrisul și publicarea întregii tevaturi au rămas singurele forme de a readuce echilibrul în una din cele mai urâte zile din viața mea de notar și de a stopa tremurul mâinilor pe care nu-l pot opri deși au trecut ore de atunci.

Nimic nu anunța că azi avea să se întâmple un fapt ieșit din comun. O zi cenușie, ca oricare alta, cu clienți prea puțini spre deloc. Nu știu dacă lipsa de clienți se datorează poreclei pe care pare că am căpătat-o în zonă ”una din cele mai a’ dracului notărițe”, sau crizei economice care a scăzut volumul de acte notariale, sau faptului că nu fac parte nici din partea aia, nici din partea cealaltă. Sau poate, cine știe?, nu am o figură simpatică sau nu dau siguranță că aș fi deosebit de bine pregătită în meseria pe care o practic. Cert este că nu se înghesuie lumea la mine la ușă și, dacă actele nu sunt în ordine, dacă cererile nu sunt perfect legale, nici nu îmi doresc să se înghesuie.

Sinceră să fiu, azi nici nu voiam să stau toată ziua la birou, criza de reumatism începută aseară care aproape că mi-a paralizat mâna stângă și zona cervicală îmi șoptea să mă duc acasă, să mă îngrijesc. Dar nici nu puteam să plec fără să-mi pese de clienții programați, politețea mă obliga să stau până la ultimul client, chiar dacă durerile erau din ce în ce mai crunte. Am răbdat cu stoicism, e modul meu în care înțeleg să mă respect pe mine și meseria mea.

Ultimul act fusese programat la 15,30. Un cetățean sirian, căsătorit cu o româncă, dorea să dea o declarație pe proprie răspundere prin care declara că nu a făcut nici un act reprobabil care să încalce legislația României și cu atât mai puțin unul prin care care să atenteze la siguranța națională. Actul îi era necesar pentru depunerea dosarului de obținere a cetățeniei române. Omul venise de ieri, când eu eram la bancă, împreună cu soția, să se programeze.

Întrucât era vorba despre un cetățean străin care trebuia să semneze, chiar dacă actul în sine nu era cine știe ce complicat, am întrebat-o pe Mihaela, secretara mea:

– Știe să scrie și să citească în limba română?

– Da, doamna notar. L-am întrebat ieri dacă știe să scrie și să citească și mi-a spus clar că da. De altfel, a fost aici cu soția care a afirmat și ea același lucru. Soția lui e consilier PSD.

– Treaba ei ce este. Pe mine mă interesează ce știe el, nu ea va semna.

Nu aveam de ce să nu o cred pe Mihaela, este angajata mea de când sunt notar și am învățat-o să preia orice act, cu maximă seriozitate. O fată inteligentă și responsabilă. Așa că am verificat dacă actul este corect tehnoredactat și am așteptat ora la care fusese programat, strâmbându-mă din când în când la înțepăturile care îmi săgetau mâna și spatele.

La ora 15,30 a apărut un bărbat grizonat, foarte grăbit și agitat. L-am rugat să se așeze pe scaun și să competeze cererea. Nu știu dacă cunoașteți dar actele notariale se fac la cerere, una în care clientul, cu mânuța lui, își scrie numele și prenumele, adresa, CNPul și, pe scurt, ce anume îi solicită notarului să autentifice. După primele litere mi-am dat seama că cel aflat în fața mea nu știe limba română. Începuse să își scrie numele cu majuscule dar nici pe acela nu îl știa bine, mă tot întreba cum se face litera următoare. I-am explicat că eu nu sunt acolo ca să îl învăț să scrie și l-am întrebat încă o dată (îl întrebasem și când i-am verificat cartea de rezidență) dacă știe să scrie și să citească în limba română. A sărit de doi coți în sus.

– Știi ce, dacă vrei îmi faci, bine, dacă nu vrei, nu. Nu știu limba română. Și ce dacă? Dă-mi actele înapoi!

– Domnule, dacă nu știi să scrii și să citești în limba română nu pot să îți autentific actul, i-am răspuns, calmă, rupând declarațiile pe care le pregătisem deja.

N-am mai apucat să completez că totuși , în cazul lui, actul se poate face dacă vine însoțit de un traducător de limbă arabă, autorizat de Ministerul Justiției. Bărbatul înnebunise.

– Tu cine dracu te crezi? Tu ești o nesimțită! În fața mea ești nimeni, ești un căcat, un căcat, auzi?

Nu vreți să știți prin ce am trecut împreună cu angajații mei. Cetățeanul sirian a aruncat cu dosarul de acte – pe care îl primise înapoi de la Mihaela – în noi iar urechile noastre au auzit cele mai infecte cuvinte din limba română. Domnul nu știa să scrie și să citească în limba română dar știa la perfecție să înjure. L-am rugat pe Emil, un copil de 25 de ani care lucrează cu noi, să anunțe poliția. Era singura modalitate de a termina scandalul pentru că fiecare invitație de a ieși din birou atrăgea un nou potop de înjurături. Norocul nostru că pe holul din clădirea unde avem închiriat spațiu pentru notariat (în fapt, clădirea unde este Primăria), perete în perete cu noi sunt birourile poliției locale.

Sosiți în grabă, cei doi polițiști și un domn care păzește clădirea din partea unei firme private au avut parte fix de același tratament din partea clientului recalcitrant. Urlete, îmbrânceli, înjurături. Între timp, de față cu organele poliției, m-a mai complimentat și amenințat încă o dată, ca să nu uit:

– Tu ești un căcat în fața mea. Nu știi cine sunt eu. Ei lasă, am să te aranjez eu, să mă ții minte! Te aranjez, să știi!

Cu mare greutate, târându-l de brațe, cei trei bărbați au reușit să îl scoată pe hol. Omul a depus rezistență, a urlat, a țipat, a înjurat, a dat în ei. Și a fost pe aproape, în îmbrânceala care se petrecea în mijlocul secretariatului, să dărâme un monitor de pe unul dintre birouri.

Polițiștii m-au asigurat că îi vor face dosar penal pentru ultraj la care vom fi chemați și noi ca martori. Aștept ziua de mâine să văd dacă chiar se va întâmpla asta, având în vedere soțul cui este individul și câte vizite am primit imediat după scandal. Oricum, vom face și noi o plângere. Pentru că mi s-a părut suspect tot ce s-a petrecut. Scandalul a început fără ca noi să îi spunem ceva sau să ridicăm tonul. Omul a înebunit de la sine chiar dacă el însuși a spus că dacă nu vreau să îi semnez actul, să îi dau actele înapoi.

Poate este prea mult și prea scenaristic, dar secretara mea, înfricoșată și ea de ce s-a petrecut, tremurând la fel ca mine din toate încheieturile, m-a întrebat palidă:

– Și dacă a fost trimis în mod special?, dacă unii de la PSD vă citesc blogul și au vrut să vă însceneze fie să semnați un act ilegal, fie măcar un scandal în care să vă târască numele?

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , ,

2 răspunsuri

  1. Titlul il gasesc putin cam „umflat” si cu o usoara nota rasista ….Aceasi scena putea fi provocata si de un cetatean roman si tind sa cred ca ati avut si astfel de clienti 😉 Sarmanul om (rostesc ironic si nu doresc sa-i dau dreptate sau sa-i iau apararea)…. In neputiinta si nestiinta lui a devenit agresiv. Ce frumos si linistit ar fi decurs totul daca venea cu un traducator in limba sa materna. Sau poate secretara nu este departe cu presupunerea ei 😉 Foarte frumos scris. Numai de bine!

Trackback-uri

  1. Umilită la mine în țară | Justiție Oarbă | radupopescublog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: