Peste două zile suntem chemați să punem un nou președinte țării care este considerată, în unele statistici, ca fiind cea mai coruptă din Uniunea Europeană. Câtă vreme clasa noastră politică nu este importată din străinătate ci este compusă din cetățeni ai României, aleși de noi și dintre noi, se naște o întrebare firească: suntem cu toții la fel, o nație de corupți și corupători, mai mari sau mai mici, fiecare la nivelul lui, sau politicienii și slugile lor din serviciile secrete, administrație, justiție, presă, firme, sunt doar neghină într-o mare de grâu sănătos?

Explozia actului justițiar – de ce tocmai în această perioadă? nu a răspuns nimeni la această întrebare – și intervenția brutală a serviciilor secrete în lunile premergătoare dar și în timpul campaniei electorale au mai slăbit convingerile unei părți din electorat sau, dimpotrivă, i-a întărâtat pe cei cei nehotărâți dar, spre surprinderea generală, nu au schimbat tendințele generale.

Campania care se încheie astăzi a scos la iveală o colcăială de nedescris de interese exclusiv financiare, în care regăsim împletiți de-a valma politicieni, înalți funcționari de stat, magistrați, spioni și nomeclaturiști din fosta Securitate, din fostul Partid Comunist Român precum și pe copiii, amantele și rudeniile lor. Ca să poată sifona banii statului, au fost nevoiți să creeze și o pătură de așa-ziși oameni de afaceri, în fapt colaboratori ai serviciilor secrete vechi și noi, care aveau rolul de a scoate bani din firme prin evaziune, de a-i spăla și de a-i întoarce către stăpânii lor după ce-și vor fi reținut un comision. Problemele între ei par să fi apărut atunci când cei din urmă, înșelați de averile aparent uriașe făcute din nimic și într-un timp incredibil de scurt, s-au crezut stăpâni pe butoane și au încercat să inverseze rolurile. La fel și cu miniștrii-marionetă. Oameni naivi, care au pătruns în sistem profitând de conjuncturi favorabile și au crezut că pot reforma ceva din interior. Cooptați doar ca interfață de onorabilitate, adică – pe românește – de fraieri, oameni altfel bine intenționați, s-au trezit peste noapte vârâți până la gât în fraude atât de mari încât nu ar mai fi putut risca să vorbească fără să-și pună în pericol libertatea. Ba chiar și viața, dacă luăm în considerare câteva decese suspecte care au fost clasificate ca sinucideri.

Președintele, cu mințile rătăcite între fustele uneia dintre candidate, după ce a încălcat legea devoalând fosta calitate de agent SIE a premierului, s-a găsit să intervină și în treburile justiției, afirmând că unul dintre candidați ar fi incompatibil în ciuda faptului că o sentință, singura în vigoare în acest moment, îl absolvă de orice vină. Tot efortul său însă pare zadarnic, după ce numele favoritei sale a apărut pe agenda procurorilor germani, în cazul EADS, alături de cele ale lui Ion Țiriac, Ioan Rus și ale unor oameni de afaceri germani. Cealaltă Ioana D’Arc, revoluționara închipuită în mandatul căreia DNA nu a clintit un fir de praf de pe reverele mafioților, afirmă că vrea stat minimalist (!) dar că va crește alocațiile din PIB pentru învățământ, sănătate și justiție. Până să o învețe cineva macroeconomie, să-i explice atribuțiile prezidențiale și că Palatul Cotroceni nu-i sediul DNA, trec alegerile. Păcat de campania minunat de frumoasă pe care i-au organizat-o voluntar copiii mânați de setea de dreptate și fermecați de discursul anticorupție. În doar o lună, nici ei nu au avut timp să înțeleagă că autointitulata Mandela, fostă procuror al sistemului, face parte din același angrenaj cu cei pe care-i atacă astăzi și care care a propulsat-o în fotoliul de europarlamentar.

Dacă președintele nu-și determină protejata să se retragă și dacă DNA nu-i face vreo surpriză neplăcută premierului, după ce că aproape i-a destructurat partidul, scrutinul de duminică nu poate produce surprize majore. Cel mai probabil la urne se vor prezenta între 10 și 11 milioane de votanți, ceea ce înseamnă ceva mai mult de jumătate dintre alegătorii cu drept de vot. Potrivit sondajelor, așa politizate cum sunt, putem aproxima că primele două locuri vor fi adjudecate de către Victor Ponta, în jur de 40%, şi Klaus Iohannis, în jur de 30%. Următorii candidaţi se vor situa sub 10%, ordinea fiindu-le importantă doar fiecăruia în parte, în viitoare negocieri ale unor eventuale demnități publice. Deocamdată neimplicat în scandaluri cu dube, cătușe, filmări ascunse și negocieri secrete, neamțul pare să fie singurul candidat care așteaptă liniștit verdictul popular.

Astfel încât, răspunsul la întrebarea din primul paragraf nu trebuie să-l dea Justiția ci, ținând cont de verdictele ei, trebuie să-l dăm noi înșine, dumincă, la vot. Nu serviciile secrete, nu americanii și nici rușii nu trebuie să ne pună președinte ci noi înșine, pe acela pe care îl considerăm capabil să ne asigure binele mâinelui din fiecare zi.

Editorial publicat în Monitorul de Botoșani 30 10 14

Categorii:Uncategorized