Pețitorii mei ratați


ella-par(Foto de aici)

Și uite-așa, la nici șase luni de la săptămâna chioară în care m-am îndrăgostit lulea de marinarul pe care nu-l suportasem vreo cinci ani de zile, a venit și ziua în care urma să semnez în catastif că vreau să mă fac nevastă. Cum ai lui nici nu concepeau să se facă nunta în altă parte decât în satul lor din Maramureș, ”avem un singur băiat, ne facem de râs dacă nu-i facem nunta acasă, tot satul ne este obligat”, tata, și el ambițios din fire, a cerut ca starea civilă să se facă la el acasă, ca să echilibreze situația. Pe noi doi nu ne-a întrebat nimeni ce vrem, păream două păpuși purtate de furtuna părinților, orgolioși să arate care mai de care că este mai gospodar decât celălalt.

Așadar, s-a hotărât. Cununie civilă la Fălticeni în ianuarie și vara, nuntă în Maramureș. Cununie cu tam-tam că deh, mai erau și unele neamuri care nu puteau să vină la nunta ce urma a fi organizată atât de departe. Orânduită imediat după sărbători, așa cum se cade, să nu fie în post ca să-l mâniem pe Dumnezeu. Încă obosiți după Crăciun și Revelion, ne-am pus pe treabă. Era în joc onoarea familiei, trebuia ca totul să fie perfect iar pe masă să se reverse feluri nesfârșite de mâncare. Munți de sarmale, ligheane uriașe de salată boeuf și alte farafastâcuri, tăvi nesfârșite de friptură și prăjituri care de care mai ochioase se perindau prin fața ochilor. Strada fremăta de mirosuri, din care nuca și aromele din cozonac înebuniseră câinii vagabonzi. Mie nu-mi mai trebuia măritș, eram așa de obosită de învârtit la maioneză sau de frământat aluaturi franțuzești, că m-aș fi lăsat păgubașă. Iar afară se instalase un ger de crăpau pietrele. Ce rochie diafană să-ți pui pe o asemenea vreme?

Și iată dimineața nebună. La primărie eram programați la ora 11 dimineața. Tata a dat, însă, deșteptarea la cinci, să ne pregătim, ca oameni gospodari ce eram. Of!, aș mai fi dormit o săptămână. Socrii, proaspăt sosiți din Maramureș, uitați într-un colț, păreau stingheri la toată zumzăiala din casă. Călătoriseră toată noaptea. Cu coada ochiului, soacra, cu toate că-i picau ochii în gură de oboseală, se uita atentă de jur-împrejur, nefiind sigură dacă feciorul ei minunat nu intrase într-o familie de calici. O urmăream amuzată. Parcă era un geambaș care prețăluia fiecare obiect la care se uita, cu priviri furișe.

Când îmi sorbeam cafeaua, adormită și nedumerită dacă era nevoie de atâta tămbălău ca să mă mărit, am tresărit la țârâitul soneriei.

– Marie, vezi cine o fi și invită-i în casă.

– D-apoi a cam venit toată lumea, Ioane, alți musafiri n-ar mai fi. Ai noștri au zis că vin direct la Primărie și numai după aia acasă, la petrecere.

– Femeie, du-te!, nu mai boroscodi, vocea tatii indica asprime în fața cârcotelii mamei, care n-avea nici un chef să iasă în ger, atât de dimineață. Sau, poate, tata voia să afle musafirii cine cântă în casă.

– Bine, măi, iaca mă duc, mama s-a îndreptat cu un oftat spre ușă.

– Bună ziua, bucuroși de musafiri așa de dimineață? În ușă, o vecină care stătea la două străzi și pe care o cunoșteam vag. Era mama unui băiat cu care mă jucam fotbal în copilărie și pe care îl pierdusem din vedere, de mulți ani. Avea un zâmbet lățit pe toată fața, ziceai că tocmai câștigase la loz în plic.

– Săru-mâna, tanti Catinca, m-am trezit să fiu respectuoasă.

– Domnișoară, ce bine că ești acasă! Ești în vacanță la ai tăi, ca o studentă cuminte. Tare mă bucur. Aaa, dar văd că aveți și musafiri…

– Așa e, tanti, sunt în vacanță, dar azi …, am dat să spun de ce eram adunați așa o mare de oameni. Fără succes, tanti Catinca mi-a luat vorba din gură.

– Da, da, e bine că ești acasă ca o fată cuminte. Îmi place. Hai să vă spun repede de ce am venit. Marie, Ioane, știu că fata voastră e în ultimul an de facultate și, aș vrea să o cer de nevastă pentru Cristi, băiatul meu. Termină și el anul ăsta Școala de Ofițeri. I-ar sta bine să se însoare cu o profesoară, mai cu seamă cu o fată bună ca domnișoara.

– Catincă, oprește-te! Mama îi făcea semne disperate femeii. Iar musafirii, care aveau să îmi fie bărbat și socri, încremeniseră tâmp, cu gurile căscate.

– Ce-i Marie, ce-i? De ce să mă opresc?, am discutat amândouă de mai multe ori. Doară nu te-ai răzgândit?

– Catincă, nu-i momentul, hai afară să îți spun ceva, a încercat din nou mama să pună capăt unei discuții ce începuse să devină hazlie.

Cel ce urma să-mi devină soț, peste numai câteva ore, se frământa, încruntându-se nervos. Iar mamă-sa clătina din cap către el, sugerând un ”ți-am spus eu!”

– Măi, femeie, ia stai așa. Fata mea a fost sau este prietenă cu Cristi?, tata, mânios, a stopat bâlbâielile mamii, care nu mai știa pe unde să scoată cămașa.

– N-a fost Ioane, dar se cunosc din copilărie, ce le mai trebuie? Am vorbit asta cu nevastă-ta, am stabilit noi două că…

– Las-o pe nevastă-mea, ea vorbește multe. Ei, dacă n-a fost, nici nu mai are cum să fie.

– De ce, Ioane?, femeia nu voia să se dea bătută. E fiică-ta prea cu nasul pe sus pentru băiatul meu, pentru că n-are decât Școala de ofițeri? Tanti Catinca se îmbățoșase, ridicând spatele, mândră de ficiorul ei, pe care îl moșise, cu mama, să mi-l dea de bărbat.

– Nu, dragă vecinică, nu de asta. Motivul e altul. Ia destupă-ți urechile, ca să ți-l spun. Nu poate să se mărite cu Cristi pentru că azi, fiică-mea, are programată starea civilă. Pricepi? Iaca, ăla uriaș din colț, căruia i se zbate o venă de draci, o să-i fie bărbat. Și ăia doi, care se uită la tine cu ochi de vultur, de parcă ar dori să te sfâșie, o să îi fie socri. Acum ai înțeles?

Nu știu când a plecat val-vârtej tanti Catinca, eram prea ocupată să mă tăvălesc pe jos de râs, sub privirile îngrijorate ale viitorului meu partener. Cei patru părinți, uitând de oboseală și somn, s-au retras lângă soba fierbinte, unii cerând cu voce tare mai multe explicații, ceilalți hotărâți să le dea, să justifice că n-am nici o vină, să mă dezvinovățească. Doar râsul meu se întretăia cu vocile lor ascuțite.

Va urma…

Anunțuri


Categorii:Povestiri din viața reală

Etichete:, , , , , ,

2 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Pețitorii mei ratați – ultima parte | Justiție Oarbă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Doctor de Romanica'

Aventurile unui doctor in tara tuturor posibilitatilor

Corina's Blog

Just another WordPress.com weblog

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

anacronietzsche ~ fara semne ~

haihui printre cioburi de gand

Summum jus, summa injuria - Mai multa lege, mai putina justitie

Democratie: si astfel, neputand face ca tot ceea ce este just sa fie tare, s-a facut ca tot ceea ce este tare sa fie just. BLAISE PASCAL

France Forever

Site de povestiri din/cu/despre si in Franta.

floriniaru

Şi nimica mişcă

nwradu blog

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

Mistreata Neprietenoasa

Ce gandim, dar nu vrem sa recunoastem ...

Colivia cu papagali

Unii au o pasarica, altii au un stol cu pasarele. Eu am doar o colivie cu papagali.

Dragusanul.ro

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

biographia litteraria

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

intrenoaptesizi

A fine WordPress.com site

Omul cu Ochelari

Zâmbește! Mâine poate fi și mai greu!

The Amelie's

Povești mai noi și mai vechi, de aici sau dintr-un alt univers

gunty roth

Niscai povesti despre ce-mi mai trece si mie prin cap...

LOC DE FRECAT MENTA

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

%d blogeri au apreciat asta: