(Foto de aici)

Constant de ani de zile plouă
în sufletu-mi. Picuri de rouă,
nebuni, ce mă-nsoțesc himeric,
într-un coșmar mort, ezoteric,
mă prăbușesc în lumea udă
trăind o existență-absurdă.

Și știu fără să știu, eteric,
că norul greu de întuneric,
m-aruncă-n furtuni obosite,
spre orizonturi vechi, năimite,
ce fulgerând chiar înserarea
ascund eternul și-ntrebarea.

Categorii:Poezii

Etichete:absurd, coșmar, furtună, orizont, ploaie, suflet